Sacrul, profanul, ideologicul


Într-o lume în care totul este (di)simulat, opusul sacrului nu mai este profanul, ci ideologicul.[1] Iar asta nu în virtutea unei scheme carteziene, ci în primul rând printr-o imitație perfect diferită a arhitecturii unei hierofanii.

Căci și ideologicul este o izbucnire nefirească a unui fel de timp-spațiu-fapt exemplar într-o pustie a profanului, doar că una orientată în sens opus. Prin hierofanie cerul se face cunoscut țărânii. Ideologicul, însă, acest inefabil dogmatic nerevelat, care ne împresoară și ne sucește tot mai mult mințile în zilele astea, face posibilă revelarea țărânii, sieși, ca cer.

Iar Dumnezeu nu mai este nici măcar mort, căci n-a fost niciodată viu. Imaginabil, dar dincolo de orizonturile minților noastre. Suprema coincidență.

S-au dus zilele sacrului camuflat. Nu ne mai întoarcem la originea lucrurilor, ci anticipăm în cuvânt și faptă sfârșitul lor, raiul etern.

[1] Nu găsim cuvântul în DEX asta e (vorbesc de forma asta substantivată accentuată). E cazul să îl punem pe roate, nu credeți?

Un gând despre “Sacrul, profanul, ideologicul

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s