Lui Dumnezeu nu îi e frică


Naivă, seducătoare și totuși nefolositoare pretenție este cea de a reduce credința cea adevărată la vreo trei-patru, hai să zicem cinci, că nu dăm de la noi, principii indiscutabile și nenegociabile. Le știți și voi, încep glorios cu Sola și se termină, invariabil, cu anatemizări și schilodiri.

Nimic în afară de acestea, zic apostolii acestei mini-Evanghelii. Ne ajung atât de bine, continuă propovăduirea lor, încât nimic nu le poate supraviețui în proximitate; sfinții nu au ce căuta în apropiere de Cristos (eventual, li se îngăduie rolul de spectatori pasivi și cuminți), scrierile marilor gânditori ai Bisericii de Scripturi, năzuințele oamenilor de sfânta mânie … și povestea nu se mai sfârșește.

La baza acestei pretenții – vin și eu cu o Sola, ce să-i faci – stă o groază primordială la gândul că omul i-ar putea cu adevărat fura ceva lui Dumnezeu. Prin dogmă, desigur, căci ar trebui să ne fie limpede faptul că un Dumnezeu care a hotărât încă dinainte de întemeierea lumii, într-un mod de necuprins în arbitrariul său copleșitor, cine și unde își va petrece eternitatea nu poate fi văduvit prin nici o faptă de ceea ce Îi aparține de drept. Și totuși, această teamă trădează această neîncredere: cum să mai poți pune ceva lângă un Sola de-al Său, fără să te arzi rău de tot, precum fii lui Aaron?

Când, în rugăciune, recunosc faptul că pâinea cea de toate zilele – ca orice alt lucru bun și desăvârșit – mi-o dă Tatăl ceresc, bine fac. Este esențial să recunosc asta. Este un Sola incontestabil. El nu exclude însă nimic din ceea ce înseamnă, în viață, câștigarea pâinii prin muncă cinstită. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru pâinea care a venit pe masa mea după ce m-am trezit în fiecare dimineață pentru a merge la slujbă, unde m-am străduit să fac totul spre slava lui Dumnezeu și pentru propășirea facerii celui ce m-a angajat. Ce vreau să spun: Dumnezeu nu este exclusivist. Da, nu își negociază niciodată slava, dar tocmai în această măreție a lui, ne dă voie să fim părtași distribuirii tuturor harurilor Sale. Numai El merită slava și lauda pentru binecuvântările care vin peste oameni … prin alți oameni.

Nimeni nu poate contesta faptul că tot ce a dus la îndeplinire Apostolul Pavel a fost prin harul lui Dumnezeu. Încă din pântecele mamei sale, destinul i-a fost pus deoparte. Totuși, el a lucrat mai mult decât toți. A călătorit, a muncit, a suferit, a dat tuturor un exemplu de bună mărturie. Ba, mai mult, el pretinde într-un loc că a împlinit în trupul său ceea ce lipsește suferințelor lui Cristos.[1] Mă mir că nu s-a crăpat hârtia în două, la vederea unor astfel de cuvinte.

Eu cred că Dumnezeu nu se teme de sfinți, nici de cei ce au plecat dintre noi, nici de cei ce sunt încă în lumea noastră. Nu se teme nici de faptul că vreun sfânt sau teolog va adăuga ceva Scripturii Sale. Nu cred că se teme de Biserică, nici de obiceiurile și ritualurile ei. E Biserica Lui, nu a mea. Sunt convins că se descurcă în călăuzirea și desăvârșirea ei.

Este posibil ca Cristos să nu mai fie central în mărturisirea noastră? N-a fost niciodată, terminați cu prostiile astea. Cristos nu este în centru, El este deasupra. Nici o hartă și nici o machetă nu Îl poate așeza la locul potrivit în Împărăție.

Să mai observăm și faptul că această esențială reducere la esențe este operată în afara cadrului exclusivist al Revelației. Toate aceste Sola au fost muncite pe baza textului Scripturii, dar în afara ei, tocmai prin mijloacele pe care le denunță: demers interpretativ (dacă e comunitar sau solitar, puțin importă, căci metoda este crucială), în texte, argumentări, institute șamd. Nu există nici o Sola care să leviteze în stare pură printre paginile Sfintei Cărți; fiecare dintre ele își datorează existența unui demers hermeneutic ulterior vremurilor canonice. Fără plus-valoarea adusă de mințile reformate n-am fi știut cât de frumos se poate așeza toată mântuirea pe câteva principii de nezdruncinat.

La urma urmelor, să nu uităm că nimic în afară de acestea este el însuși un Sola de toată frumusețea. De negăsit pe paginile Scripturii, dar asta nu (mai) contează.

[1] Coloseni 1:24

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s