… și iată că un armăsar înaripat, avându-l pe președintele Trump călare …


Actuala situație politică din Statele Unite și succesul de care se bucură (încă) Donald Trump în contracararea atacurilor la adresa sa și a politicilor pe care le implementează scoate la lumină o evidentă diferență de expertiză între cele două mari tabere politice – democrați și republicani – în gestionarea imaginarului politic.

Nu contest rolul celorlalte instrumente electorale folosite pentru propulsarea candidaților și platformelor lor politice (legitime sau golănești); alături de ele mai există unul, puțin evidențiat în analize politice, cu toate acestea esențial: capacitatea de comunica imagini, simboluri și, de ce nu, mituri care să captiveze electoratul. Sunt aceste construcții mitologice cele care, dacă sunt bine așezate în conștiința publică, îi pot determina uneori pe alegători să voteze cu convingere și chiar să militeze cu fervoare pentru opțiuni care se îndreaptă fățiș împotriva intereselor lor imediate. Mai tulburător: unii dintre acești alegători vor fi gata să își pună în cui chiar și cele mai prețioase principii, captivați de abia înțelesele, deși pline de semnificații, imagini ideologico-simbolice cu care sunt hrăniți de către ofertanții politici.

Nimic nu este mai puternic decât un mit bine meșteșugit. Unele construcții de acest fel – bine puse în scenă de către partizanii republicani – au rezistat tuturor urgiilor aduse peste ele de media liberală, dinspre Hollywood sau din zona universitară. Fake news-urile sunt apă de ploaie prin comparație cu aceste trainice edificii de imagine plină de semnificații. Oricum, acestea (fake news-urile), sunt menite să întrețină un schimb de focuri pe un teren de luptă deja modelat de mitologii.

De dragul un mit bine construit se anatemizează oameni, se rup prietenii în real, se fac desprieteniri pe rețele, se lasă cu vărsări de sânge. Ori, în această privință, în timp ce republicanii sunt la nivel de master în mânuirea acestui instrument, democrații încă încearcă pe caiețelele lor programatice să încropească niște liniuțe și bastonașe.

Nici nu este de mirare: republicanii au de partea lor religia. De aici vine expertiza, în special de pe filieră evanghelică. Mda, am descoperit roata, veți zice. Puțintică răbdare, totuși …

Lumea evanghelică, în general, trăiește într-un paradox existențial. Formal, ea respinge ideea de mit, de simbol religios, de imaginar. Pe cale de consecință, și conceptul de sacru îi este străin. Din nevoia de promovare urgentă a unui discurs eficient și inechivoc față de lume – propovăduirea Evangheliei – s-a născut această repulsie față de imaginar, mult mai lent și mai costisitor în implementare. E mai simplu să pui Evanghelia în patru puncte, după care să ții un registru cu numele celor ce le-au mărturisit cu mâna pe inimă, decât, de pildă, să investești în semnificațiile ei (cum arată povestea acestei lumi cu sau fără Cristos în ea, ideea de zidire nouă în El, ce înseamnă să fii adoptat în familia lui Dumnezeu etc).

Paradoxul constă în faptul că deși, conceptual, evanghelicul respinge mitul, imaginea și simbolurile, acestea sunt parte integrantă a prestației sale în lume. Găsește repede asocieri între situații contemporane și evenimente sau imagini profetice din Biblie. Fiecare scenă, fiecare obiect, fiecare personaj de pe scena istoriei actuale își găsește o corespondență solidă în conștiința evanghelică. Cutremure, incendii, mutarea unei ambasade, Trump, Uniunea Europeană, națiune (creștină), Israel, declarații de principii, „persecuții” și vești despre persecuții, toate, dar absolut toate pot fi acoperite, numai să vrem, de o aură biblică. Există un verset – asta e sigur – pentru orice fragment de lume, de timp sau de gândire pe care îl întâlnim pe lume. În mâinile unui om care știe să umble cu un astfel de material, acesta se transformă în dinamită de cea mai bună calitate.

Nu Trump a învins-o pe Hillary, ci Cirus. Să nu credeți că democrații nu-și doresc o Americă măreață: problema este că nu au reușit să ofere un ideal al acesteia, fie și el nostalgic, iluzoriu, propagandistic sau cum vreți voi, precum „Make America Great Again” (promovat, așa cum se promovează un simbol, pe șepci, pe brelocuri, pe prosoape, pe tricouri și pe tot ce poate fi purtat la vedere, cu mândrie). Ce s-a ales de fanteziile socialiste în care oamenii muncii, fericiți și liberi, cântă din toți rărunchii despre binefacerile egalității și propășirii de care se bucură – în mod egal, așa cum se cuvine – toți cei ce odinioară erau năpăstuiți de către hrăpăreții chiaburi și oligarhi?

Despre așa ceva vorbesc:

Să ai la îndemână un material atât de bogat de propagandă și să nu fii în stare să încropești măcar ceva pe jumătate la fel de potent în plan simbolic precum ideea, ca să dau iar un exemplu, de zid construit pentru apărarea țării! Își merită soarta, incompetenții! Nici măcar nu mai contează celelalte semnificații pe zidul le are sau implicațiile în plan moral și umanitar, el a funcționat ca un simbol, umplând inimile celor ce l-au consumat ca atare cu pace: suntem în siguranță, va fi bine.

În toată prostia și răutatea lor, cei din vechea gardă a bunăstării distribuite cu forța, pe rând, ca să ajungă la toată lumea, știau măcar un lucru, cum să își vândă ideologia, cum să o îmbrace într-o haină a mitului și a simbolului. Democrații actuali sunt niște epigoni patetici, iar acest lucru li se datorează, în mare parte, faptului că nu (mai) au abilitatea de a gândi religios (în sensul larg al termenului).

Or, evanghelicii, în mod conștient sau – teribil de îngrijorător – naiv, și-au vândut expertiza în munca cu simbolurile celui ce s-a aliniat semnificațiilor acestora. Iar Donald Trump, care nu este chiar străin de spațiile acestea confesionale, știe să folosească astfel de asocieri simbolice.

S-a dus vremea lui Cirus, este vremea lui Iosif, da, a acelui Iosif din vechime, cel prin care Egiptul fost binecuvântat peste măsură. Și cel prin care, să nu uităm, administrația lui Faraon a propășit, în detrimentul claselor inferioare, aservite tot mai mult puterii oficiale. Acum este vremea vacilor (foarte) grase; fiecare discurs al lui Trump nu face altceva decât să ne reamintească acest lucru. Peste tot – în America, să ne fie clar – este numai belșug și prosperitate, ca-n vremurile biblice.

Ce nu ne spune Trump este pentru câtă vreme va fi așa.

Rămâne de văzut dacă atunci când se vor arăta și vacile acelea slabe – căci se vor arăta, nu? – ele vor mușca doar din prosperitatea americană sau, după cum s-a întâmplat și în alte dăți, vor face prăpăd pe toate pajiștile lumii. Dar până atunci se vor descoperi, sunt sigur, și alte simboluri cu care să ne hrănim mințile, în caz că burțile vor avea de suferit.

Ajunge zilei (electorale) necazul ei.

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s