Climat global schimbător


Ca niște mașini stricate, pentru care nu se mai găsesc piese de schimb, nici meșteri pricepuți spre a le fixa chiuloasa cu vreo sârmă, ceva, măcar până la următorul ITP, ocupând de prea multă vreme un spațiu într-o curte doldora de ruine – iar acest spațiu, hotărât lucru, ar putea fi folosit mai eficient – se lasă năpădite de rugină și de amintiri, în timp ce forfota orașului, claxoanele și sirenele ambulanțelor ce trec prin apropier, impredictibile și totuși urmând o frecvență ce pare să urmeze niște legi matematice precise, le îmbie spre redescoperirea treptelor de viteză din vremurile bune, pe când fumul scos de pe țeava de eșapament mirosea a fân proaspăt cosit, iar viteza legală era o problemă de „până când moartea îi va despărți”, între agentul constatator și cel visător, iar asta (doar) pentru că e mai corect acum să spui că, spre deosebire de lupi, oamenii nu își schimbă părul, ci și-l aleg, în timp ce năravurile ne schimbă pe noi întotdeauna, câte puțin, imperceptibil, precum starea statistică a vremii (nu cea prezisă de Busu, ci de adolescenta cu carbonu`).

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s