Ca niște miei în mijlocul lupilor


Ne este peste puteri – într-ale minții sau într-ale inimii – să fim dogmatici și plini de bunătate în același timp. În omenia noastră, însă, putem oscila: uneori suntem rigizi precum niște litere sculptate în eternitate, alteori îi îmbrățișăm pe cei ce au nevoie de o atingere, cu întreaga noastră ființă, uitând de diferențe.

De aceea ni-i greu să pricepem unele excese davidice („Zdrobește-le, Doamne, dinții din gură!”) sau pauline. Paradoxul împlinirii poruncii domnești – aia cu „mergeți” – stă în faptul că mântuirea prin credință se rostește printre dinți odată cu „schilodescă-se odată cei ce vă tulbură”. Cum este posibil așa ceva?

Ei bine, aceasta nu e o lecție de găsit în manuale sistematice sau cursuri de ucenicie standardizată, precum multele pe care le avem în lumea noastră îmbibată în armonii pocăiești, ci este o abilitate care se dobândește prin muncă asiduă în seceriș. Mulți nu o vor înțelege, dar asta poate că și din invidie, pentru că nu e de nasul lor. La urma urmelor, e duhovnicească, ne depășește și expertiza și priceperea.

Ș-atunci să învățăm de la Învățător, pășind pe urmele Sale.

… cu singurătatea pe singurătate călcând …

„Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?”

Nu se poate gândi o singurătate mai profundă în dimensiuni și semnificații decât cea a Mântuitorului pe cruce. Ni se oferă, iată, nu doar în iubire, în iertare, în slujire sau în prietenie un model. Bine ne-ar prinde să fi luat seama la fiecare dintre acestea, la vremea potrivită. De ce, oare, nu suntem la fel de receptivi în a învăța din singurătatea Lui?

Dispreț și părăsire din partea mulțimilor: sunt două ingrediente ce pot conferi oricărei solitudini duhoarea aducătoare de moarte a singurătății. Pe de altă parte, cei apropiați sunt și ei risipiți, stingheri, inabordabili. Nici o speranță de găsit dinspre lumea oamenilor. Acesta este prețul împlinirii dreptății prin bunătate. Puțini sunt dispuși să îl plătească.

Pe cât de mare este acest preț, pe atât de mare este puterea dobândită.

Mieii sunt întotdeauna singuri, pierduți spre a fi găsiți, iar lupii știu asta și le e frică.

Pe ceilalți – fantome, șoricei, licurici, bursuci, îngeri – îi găsești pe stadioane, în săli de conferințe, în congregații vibrante. E și acolo un fel de putere manifestată, dar de o cu totul altă natură.

În definitiv, fiecare umblă după harul care i s-a dat. Acest lucru este bun.

Așadar, acestea trei ne rămân într-ale mărturisirii: dogma, bunătatea și singurătatea. Dar cea mai minunată dintre ele este singurătatea. Numai cine o paște o cunoaște.

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s