În capitalism suntem cu toții niște paraziți


Orice ideologie își are paraziții ei. Nu mă refer acum la „dușmanul de clasă”, ci la acei indivizi care par să fenteze sistemul, profitând de slăbiciunile lui, sau care pur și simplu nu se integrează ca parte a întregului, dezvoltându-se separat și, pe cale de consecință, ilicit. Pentru comunism, chiaburii și, în general, oamenii întreprinzători intrau în această categorie; de asemenea, cei ce îndrăzneau să se folosească de capul lor pentru a gândi și evalua realitatea. Pentru naziști, evreii erau cei ce parazitau buna rânduială. Astăzi, în funcție de context, găsim paraziți peste tot, după pofta inimii și a ideologiei ce o mână în luptă: imigrantul, creștinul conservator, masculul toxic (în special acei „incels” greu de dibuit și de citit în negura minții lor), femeia casnică, posesorul de mașină pe combustibili fosili, apostatul (harismatic sau „ne”), asistatul social, magnatul lacom, pesedistul, useristul …vai, doar cerul e limita!

S-ar putea, însă, să aibă dreptate Bong Joon-Ho: paradoxul capitalismului stă tocmai în faptul că ne oferă tuturor, indiferent de clasa din care facem parte, șansa de a parazita. Mai mult, dacă am încerca un pic, am putea dovedi chiar că aceasta este esența sa (a capitalismului): garantarea dreptului fiecărui ins de a-și urma interesul în lume, profitând de ea, de oportunitățile ivite, dar și de slăbiciuni. Curat paraziți!

În timp ce unele discursuri ale ecologismului încearcă, fără prea mare succes, să ne facă pe noi toți să ne simțim ca niște paraziți ai planetei, capitalismul o face discret, pe nesimțite. Cu câtă eficiență, însă!

Întrebarea este dacă nu cumva aici șade pitită și una din rotițele lipsă ale teoriei lui Weber, aia cu rolul eticii protestante în modelarea capitalismului. Omul nu este doar mort în păcatele sale și în dușmănie față de Creatorul său: prin Cădere, el a devenit un parazit al Creației, o stârpitură vrednică, precum zice predica aceea a lui Edwards, de un desăvârșit dezgust divin. Ce să ne mai ascundem după deget: ăștia suntem, iar dacă e să fim blagosloviți cu pronii neînchipuite și nesperate, asta se va întâmpla numai prin harul Domnului. Nemeritat, totuși de puțini știut. Ca orice (alt) har.

O astfel de egalitate nici cel mai perfect socialism, fie el doar teoretic și utopic, nu ne-o poate da.

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s