Pandemie de ideologie (5)


Nu mă mai poci opri din contemplarea limbajului folosit pe diversele canale care ne invadează în aceste zile viețile, cu vești fie proaste, fie rele de tot. De la rostirea cuvântului pandemie de către OMS nu ne mai săturăm din a inspira, fără mască, fiecare cuvințel. Suntem îndreptățiți să ne întrebăm dacă nu cumva este o naivitate prea mare să credem că toate acestea nu vor avea efecte asupra minților noastre.

Căci limbajul este primul simptom al ideologicului ce se răspândește într-o comunitate. Infectează tot, răspândindu-se prin știri, comunicate, distribuiri și alte unidirecționale așa-zise comunicări. Pentru pandemia asta nu există nici vaccin, nici tratament, pentru că nu doare, așa că ne-am obișnuit cu ea, așa cum ne obinuim cu negii în dosul palmei. Se știe că ideologiile pot fi tratate cu indiferență, nu omoară; dacă te îngrijești de alte lucruri mai importante, prinzi și tu o pensie. Garantez.

Nu insist asupra faptului că încă nu știm ce ne-a lovit (coronavirusul, COVIDUL-19, SARS-ul), și că mulți dintre noi nu facem deosebirea între numele virusului și boala pe care acesta o provoacă. Treacă-meargă, ca la noi! E bine că, măcar de data asta, unii au descoperit diferența dintre o bacterie și un virus. Suntem pe calea cea bună (deși aseară o domnișoară cu glas cristalin ne vorbea despre oameni infestați cu coronavirus). În privința dulcelui nostru grai, hm, lucrurile încă sunt departe de o asimilare benignă.

Va să zică, în condițiile în care ni s-a spus că 30% dintre cei ce contactează virusul nu manifestă nici un simptom, iar 55% la sută manifestă o simptomatologie ușoară-medie, care se rezolvă fără intervenții grozave și, mai important, fără urmări, ni se spune în continuare despre cei testați și care au primit rezultate pozitive că sunt bolnavi de COVID-19. Termeni ca depistați pozitiv sau purtători nu au trecere. Oh, dacă am ști cu adevărat câte purtăm în noi! Iar asta fără să fim bolnavi, da?

Și dă-i cu îmbolnăvire, cu cazuri, cu boala provocată de coronavirus, la grămadă. Uneori am auzit cuvântul pacient, folosit pentru persoane care erau depistate pozitiv la teste. Cert este că fiecare persoană depistată pozitiv devine un (ne?)caz. Ce bine! Mulți oameni trec prin viață fără a avea vreodată șansa de a fi numiți cazuri. E un har unic, ce trebuie prețuit ca atare.

Dar și graba de a menționa comorbidități… Un fel de a ne spune că „oricum mureau”, nu foarte subtil. E contrabalansată de accentul bine meșteșugit pus pe „și tinerii se îmbolnăvesc”. Totuși, se spune că părinții și bunicii noștri alcătuiesc acum grupa de risc. Cine s-ar fi gândit cu vreo trei luni în urmă la astfel de structuri în societate? Ideologiile nu iartă, nici măcar pe timp de pandemie. Dimpotrivă.

Am descoperit un cuvânt nou; mă rog, ne-a fost descoperit: solidaritate. Acesta vine cam așa, românește: niște funcționari bine plătiți stau acasă pe salarii babane, 100%, garantându-li-se toate drepturile câștigate cu mult spor (ex. prelungirea valabilității tichetelor de vacanță), în timp ce unii norocoși din sectorul privat, dacă nu și-au pierdut slujbele între timp, să zică mersi pentru 75% din leafă, nu mai mult de cel mediu pe economie. Curat solidaritate!

Auzi, maică?  Cică se numesc restricții. Adică nu mai e voie de la stăpânire să curgă mai mult de trei oameni pe stradă, că se transmite virusul. Totuși, dacă găsesc o mașină, un microbuz, ceva, pot să stea și o sută, că sunt în siguranță. Secretul este, vezi bine: virusului nu-i plac înghesuielile în autobuz.

Astfel, ajungem la crunta zădărnicire. Mă abțin să vă spun mai multe despre zadarnica zădărnicire a unor zadarnice măsuri (aia cu dezinfectantele plasate la fiecare scară de bloc e de dimensiuni colosale), pentru că sunt binecrescut.

Ne e frică de frică, se pare. Unii o numim (sau o ascundem în spatele termenului) responsabilitate. Alții am auzit de unul, Hippocrate, căruia cică i s-ar fi făcut niscai juruințe. Soldați? Război? Autorități?

Niște cuvinte …

Chiar și cuvântul criză pare să ne fi scăpat de sub control, asta deși este posibil că nu vom ști niciodată cât din ceea ce numim astfel se datorează măsurilor reactive ale autorităților, care paralizează atâtea sectoare economice, și câte cu adevărat minusculului virus. Și da, control e un alt cuvânt foarte frumos de pronunțat în aceste zile. Asta ne-a rămas, pronunția corectă.

Creștini de toate confesiunile învață în aceste zile despre binefacerile părtășiei live. Despre biserică se vorbește ca despre fenomenologia proceselor cognitive senzoriale prin transformarea energiei din mediu în energie nervoasă. Adică nu mai știm ca despre ce. Dar vorbim. Din fericire, spre ciuda unora, s-a redescoperit pe alocuri frumusețea rugăciunii

În rest, noi, românii, le avem pe ale noastre cuvinte de dor și de durere: incompetență, clientelism, „dragi români”, dezastru, sănătate, Arafat, comitet, special(e), șpagă. Covidul va trece, însă de multe dintre aceste cuvinte nu ne vom despărți, căci ele sunt la fel de sigure pe plaiurile noastre precum moartea și taxele.

1 comentariu

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s