Să vizionăm ascultând Învierea


De nepovestit, ea, muzica, este în sine o poveste,
în care personajul principal este ascultătorul,
iar tăcerea sa cea mai desăvârșită intrigă
din câte s-au gândit vreodată.

Una din scuzele cele mai frecvente ale iubitorilor de muzică pentru a evita contactul cu opera lui Gustav Mahler este cea legată de dimensiunile compozițiilor sale. Sunt megalomanice, sub toate aspectele; ele cer resurse umane și instrumentale deloc neglijabile (a compus chiar și o simfonie „a celor o mie” de interpreți!), percuții excentrice (în simfonia a șasea, de pildă, este nevoie de un ciocan de lemn, confecționat special doar pentru interpretarea acestei compoziții și pentru nimic altceva), o arhitectură muzicală bombastică, caracterizată de un exces adesea netemperat de nuanțe, și, cel mai important poate pentru omul grăbit al zilelor noastre (chiar și pe vremuri de pandemie), sunt lungi, excesiv de lungi.

Dar acum aveți timp. Scuza aceasta nu mai funcționează. Inventați altceva.

Majoritatea simfoniilor lui Mahler au lungimea comparabilă cu cea a unui film. De fapt, ce zic eu: simfoniile sale sunt niște filme. Nu au nevoie de ecran, pentru că inima ascultătorului se transformă într-unul. Pentru cel face un bob de liniște în jurul său și își pune deoparte acel timp de evadare în lumea sunetelor compozitorului evreu, a cărui biografie bate orice scenariu de film bazat pe fapte reale, răsplata investiției nu va întârzia să apară.

Putem privi lucrurile și așa: înainte să se fi inventat cinemaul, Mahler deja îi compunea muzica. Primii fericiți ascultători ai muzicii sale erau invitați, prin intermediul imaginației, să exploreze o altă lume. Mahler a fost un compozitor care a reușit să creeze percepții vizuale prin sunete. Puțin au mai reușit, și doar ocazional, astfel de performanțe.

Ce simfonie ar fi mai potrivită de vizionat pentru astfel de vremuri decât cea intitulată „Învierea”, hm? Este a doua sa lucrare de gen, compusă într-o perioadă încă „optimistă” a vieții sale (1888-1894). Până acum v-am propus să ascultați fragmente din ea. Vă provoc să faceți încă un pas, să o urmăriți integral.

Pentru a nu strica corola de minuni pe care ne-o oferă, vă voi oferi în continuare doar un fir roșu al depănării ei în cele cinci părți principale:

  1. Un marș funebru și o reprezentare muzicală a unei interogații vechi de când lumea: „Există viață după moarte?”. Ascultând-o, îmi vin în minte secvențe din poezia Moartea lui Fulger a lui Coșbuc (în copilărie, mă credeți sau nu, o știam pe de rost). Accentele dramatice se succed unor secvențe lirice profunde, asemeni întrebărilor chinuitoare de după acele momente , atât de puține, în care ne-am găsit pacea, în natură, în familie, în Biserică …
  2. O comemorare (priveghi?) nostalgică, scrisă în stil clasic (se simte Beethoven de la o poștă).
  3. Cum arată o viață care nu merită trăită? Poate că asta e prima întrebare ce merită explorată, înainte de a înțelege moartea. Piesa face aluzie și la predica unui anume Sfânt Antonie, despre care aflăm că, din lipsă de audiență, le propovăduiește peștilor, pentru ca în final chiar și aceștia să părăsească sala (!) fără să se pocăiască …
  4. O eliberare de cele pământești, nostalgică și anticipativă deopotrivă. Nu este ușor să pleci, atunci când crezi că nu le ai rezolvate pe toate între cei vii …
  5. Finalul este alcătuit din două mari secvențe, una instrumentală, cealaltă în care va interveni, alături de soliști, și corul. Prima secvență, este o descriere a unei realități „de dincolo”, cu procesiuni monumentale ale celor trecuți în altă lume, dar și cu dezlănțuirea groazei morții – lor le sunt opuse biruința speranței în înviere și într-o viață eternă binecuvântată. Este unul dintre cele mai frumoase finaluri simfonice din întreaga istorie a muzicii.

Dintre cele două interpretări care îmi sunt cele mai dragi, cea sub conducerea lui Leonard Bernstein, respectiv, cea a lui Claudio Abaddo, v-o propun aici pe cea din urmă, iar asta din rațiuni practice: fiind o înregistrare mai recentă, realizată în condiții tehnice superioare, oferă o mai bună calitate a sunetului.

Vizonare plăcută!

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s