Pandemie de mitologie (11) – Masca


Dintre toate câte ni le-au vârât autoritățile pe(ste) nas, pe gât și în minte în aceste vremuri pandemice, de departe unul dintre cele mai pitorești pentru mine este masca de protecție. Sunt îndrăgostit de ea și nu îi înțeleg pe cei ce o resping. Oamenii ăștia nu știu ce pierd nefolosind-o. Față de privilegiile pe care ni le oferă, socot că prețul îngreunării respirației pentru o vreme este unul minor, tolerabil.

Avem ocazia, unică poate, să profităm de ceea ce masca ne oferă fiecăruia în umblarea sa prin lume, iar asta într-un mod legal, recomandat chiar. Altfel, în condiții normale, purtarea ei ar fi fost privită cu sincere și legitime suspiciuni. Acum e musai să ne-o punem pe față, că așa e bine. De ce să dăm cum piciorul unei astfel de oportunități?

Masca este un har. Ca orice dar de acest fel, și acesta este nemeritat; ne-a căzut pleașcă, iar acum, după același tipar deja uzat prin biserici, nu știm ce să facem cu el, cârcotim. E prea frumos ca să fie adevărat.

Tocmai: este frumos.

Căci masca ne ascunde fețele; datorită ei ne pierdem și mai mult în mulțime. Paradoxal: în același timp în care devenim niște anonimi între alte măști, ne redescoperim pe noi înșine. În spatele măștii sale omul poate fi el însuși, în orice loc, în orice moment al zilei. Ca niciodată până acum. Niciodată n-am fost mai aproape de noi înșine, mai sinceri, fie în obediența noastră, fie în micile revolte sau eroisme.

Poți să râzi sau să scoți limba la cel din fața ta; poți în sfârșit să renunți la zâmbetele alea false, strâmbe, de complezență. Poți să nu îți observi prietenul sau vecinul: ți s-a dat scuza perfectă pentru lipsa salutului. În sfârșit, vă puteți ignora unul pe celălalt, într-un mod impersonal, fără supărare și fără inutile introspecții.

De asemenea, poți, sub protecția anonimatului, să te dai cocoș (sau găină!) în unele circumstanțe. Poți exersa, fără teamă, alte  moduri de a fi în lume, unele de care, în mod normal, te-ai rușina (pentru că ești și vrei să rămâi în continuare cunoscut ca un bun cetățean și un om de ispravă): mojicie, obrăznicie, cinism, lipsă de empatie, habotnicie, chiar proastă creștere.

Măștile ne uniformizează. Ce dacă? Nu asta vă doriți? Parcă nici nu mai contează cu ce e omul îmbrăcat, faptul că poartă o mască îl face asemănător celorlalți. Nu ne mai observăm gecile, tricourile, pantalonii de fițe: suntem reduși, ca niște fracții din acelea de gimnaziu, la niște proporții elementare, bine fixate cu niște elastice fabricate în China.

Ne pierdem urma … Dar ce zic, eu: ni se pierde urma. Cine nu simte voluptatea acestei rătăciri în deșertăciune, în condițiile în care cu toții știm că ceea ce spunea Eclesiastul acum vreo trei mii de ani este adevărul istoriei lumii cel mai dureros resimțit în irosirea noastră, este fie ipocrit, fie căzut între noi de pe altă planetă. Datorită măștilor suntem asemeni unor năluci care lasă în urma trecerii lor niște miresme efemere, împrăștiate de vânt, pierdute între miliarde asemenea. Astfel, ne liniștim: nu ne mai pasă nici de capra vecinului, căci știm că sunt șanse reale ca ea să-i supraviețuiască acestuia. Dulce consolare!

Visul multimilenar al cerșetorului de a se prezenta în fața lumii cum se prezintă împăratul se împlinește în aceste zile sub ochii noștri. Masca îi lasă pe marii barosani ai lumii fără puterea copleșitoare ce radia de pe chipurile lor. Un Putin cu mască este un oximoron. Înainte, ne era suficient să îl vedem și să ne temem. Acum, avem nevoie de lămuriri suplimentare (de pildă, să fie scris numele lui pe ecran), iar asta nu pentru că nu l-am deosebi, vezi bine, de Macron sau de Trump, ci mai degrabă, parcă, în virtutitea unui quijotian efort de a ne aduce aminte că avem de-a face cu același om de ieri. Dar nu funcționează, căci masca este mai puternică decât chipul simbolului pe care îl acoperă. Putin cu mască e patetic, iar acest lucru ne place de minune.

Frumosul și urâtul? Frumoasa și bestia? Mai au sens poveștile astea? Niciodată frumusețea nu fu mai superfluă decât în aceste vremuri. Dacă organizează cineva un concurs de Miss Universe în acesta an, în care candidatele să se prezinte cu măști, dați-mi de știre. Promit că mă uit și eu. Ăsta, se pare, ar fi fost un an bun pentru Conquita Wurst să țintească Eurovisionul, tot așa, ținând seama de reglementările zilei. S-ar (mai) fi supărat careva?

Despre slujitorii de la amvoane care au înțeles ideea de a purta chiar și acolo aceste accesorii sau despre bravii șoferi: sunt niște eroi! Neînțeleși de nimeni, acești oameni își duc crucea cu o demnitate ascetică. Nu i-am fi recunoscut altfel, mai ales pe cei din urmă, care, s-a constatat pe căi empirice, au păstrat la volan aceleași obiceiuri de odinioară într-ale șoferiei. Ne schimbăm doar măștile, nu și năravurile.

Într-o altă ordine de idei, mai benignă și corectă politic: cu un pic de imaginație, poți să te închipui într-un episod din seriile acelea cu doctori, de pe Diva etc. Creionul din mână devine bisturiu, biroul … sală de operație. Sau poți să te închipui într-un laborator de cercetare ultrasecret, unde tocmai se pune la cale inventarea unui virus, plecând de la un exemplar recoltat de la un liliac, proiect cu finanțare americană …

Nu ar trebui să ne mire prezența semnificativă a măștii în filme, ca simbol și cod cinematografic extrem de potent în a ne propune idei: The Wall, Vanilla Sky, The Mask, Eyes Wide Shut, Star Wars, Zorro (oricare dintre versiuni), Batman Begins, The Phantom of the Opera, The Silence of the Lambs, The Dark Night, The Dark Night Rises, The Elephant Man. În unele dintre aceste filme îi vedem pe protagoniști muncind din greu pentru a concepe măști care să îi reprezinte. Iată niște oameni care știu să aprecieze un lucru de valoare!

Noi, românii, ne bucurăm, iată, de încă o ocazie de a ne arăta expertiza în fentarea jocului: masca sub nas. Paradoxuri balcanice. Respectăm normele și respirăm aer curat, în același timp; astfel, covidul piere (nu s-a găsit ac de cojocul națieii noastre!), iar toată lumea este fericită. Fiarbă vinu-n cupe!

Ah, și să nu-i uităm nici pe cei ce zic că masca are și rolul de a preveni răspâdirea noului coronavirus. Aștia sunt niște conspiraționiști, vai de masca lor …

Un gând despre “Pandemie de mitologie (11) – Masca

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s