Cu fierăstrăul, fără anestezie


– O să cadă, auzi? îi strigară câteva surate de pe crengile alăturate.

– Așa este, veni răspunsul celei ce manevra fierăstrăul. Dar nu este drept ca crengile acestui copac să depindă de aceeași rădăcină. Nimic nu mă va opri din ce mi-am propus! Hateri!

Privirea pe care le-o aruncă spunea totul: nu se va opri până nu va tăia craca. Să încerce cineva!

– Vezi, însă, îndrăzni o voce, că creanga mea se ține și ea de craca pe care o tai.

– Oh, câtă ură! Nu îmi vine să cred că mai există surate cu o așa mentalitate.

Apoi, în timp ce lama fierăstrăului nu contenea să intre cu nesaț în lemn, continuă pe un ton conciliant:

– O să fie bine, crede-mă. Dar dacă nu îți convine, poți să te muți în altă parte.

– Dar asta e craca mea, din moși strămoși!

– Nu mai contează, să știi. Numai ce mântui aici și nu mă las până nu pun jos tot copacul … Și nu sunt singură, că ca mine mai sunt multe.

În adevăr, în jurul ei, alte surate îi țineau isonul. Scriseseră pe frunze, cu litere mari, ca să vadă tot copacul: „TOATE CRENGILE LA PĂMÂNT!”.

Val de indignare pe crengile apropiate. Auzi, soro, să taie întreg copacul! Cică n-ar fi crescut bine, nu toate crengile au produs fructe; dar, de departe, cea mai gravă problemă se spune că ar fi cea a înălțimii, unele crengi fiind mai presus de altele. Inadmisibil! Incorect! Nu există altă cale de a le egaliza, decât prin punerea tuturor la pământ. Cu fierăstrăul.

Unele surate își amintesc că s-a mai încercat implementarea acestui proiect. O parte din coroana copacului a fost dată jos și, astfel, toate crengile s-au bucurat de același soare. E adevărat că după nu mult timp s-au uscat și au putrezit. Dar nu au fost tăiate cum trebuie, zic cele ce vor să aplice din nou fierăstrăul. De data asta vom face lucrurile ca la carte.[1]

Astfel, surata noastră taie de zor. Și taie. Și taie … Nu se mai oprește.

[….]

… mare îi fu prăbușirea.

[1] Aluzie, probabil, la cartea, scrisă de un veverițoi bărbos, în care era contestat modul de transmitere al sevei brute, de la rădăcină …

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s