Un simulacru de împăcare


Mi se propune ca unică alternativă creștinească în privința acțiunilor de protest din SUA susținerea ei. Că, zic ei, este vorba de justiție socială, de căutarea dreptului celui persecutat, de zdrobirea unor structuri de putere abuzive, de rasism etc.

Sună fain, în parte legitim dar … atât.

În primul rând, lipsește un ingredient absolut indispensabil oricărui demers restaurator creștin: iertarea. Nu e de văzut nicăieri, nici în discurs, nici în faptă. Nu pot să îmi imaginez o reconciliere care să nu aibă la bază ideea de iertare. Ea nu va însemna decât tot implementarea unui abuz (de putere, desigur).

Apoi, admit că este impresionat să vezi un om cum se umilește să pupe picioarele unei alte persoane, ca gest de pocăință. Sau să se proștearnă în fel de fel de alte gesturi umile, chiar umilitoare. În ciuda judecăților făcute de unii, eu cred că este un gest profund. Le acord respectul meu, presupunând că o fac cu sinceritate (deși mi-e greu să o cred pe doamna Pelosi, am și eu limitele mele).

Dar am respect zero pentru acei oameni care întind picioarele, pentru ca alții să se închine înaintea lor și să le sărute. În ridicolul său, gestul îmi aduce aminte de cel al lui Jerry dintr-un desen animat. Nu pot, creștinește vorbind, să fiu de partea cuiva care se comportă în acest fel.

Tom jerry

Prin această voluptoasă acceptare a umilinței dușmanului de rasă, de fapt, se pierde tocmai ceea ce creștinismul aduce ca plus valoare în societate: dărâmarea zidurilor dintre oameni, reconstrucția, unitatea pe care o găsim ca trup, datorită singurului fără de păcat (nu mă refer la George Floyd, sorry), Cel care a plătit cu scump sânge prețul acestei unități.

Îmbrățișările de după astfel de evenimente, acolo unde mai au loc, sunt pe invers: ai iertat pe cineva umilindu-l. Nici cei mai mari teologi ai lumii nu pot explica cum o astfel de iertare poate fi alăturată modelului lăsat nouă de Mântuitor. El a iertat umilindu-Se pe Sine, nu umilindu-i pe cei ce i-au greșit.

Lăsați-o, că măcăne: asta nu este împăcare creștinească, ci pace politică. Vor cădea capete, se vor da legi, se vor aplica cenzuri tot mai drastice și vor fi ostracizați cei ce nu cântă în strună. Neinteresantă pace.

Nu-mi veniți cu teorii că „acum nu e timp de iertare”, că „s-au adunat prea multe”. Nu este loc pentru așa ceva în mărturisirea creștină. Creștinul știe care este cel mai bun moment pentru astfel de lucruri și îl știe bine: astăzi.

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s