Între cele mai durabile și predictibile feluri de a fi în lume, până nu demult, strălucea prostia, seducătoare, potentă narativ, diagnosticabilă, mai inflexibilă decât o dublă predestinare. Nu se punea problema unui antidot: coabitarea părea a fi singura alternativă decentă de a rezista valurilor de prostie distribuite aleator peste toată suflarea omenească.
N-ai ce să faci, prostul rămâne prost. E lesne de recunoscut, simptomele nu prezintă mari probleme; totuși, nici o anchetă epidemiologică nu a fost în stare să dezvăluie sursa problemei. S-a născut așa? Este mediul în care a crescut și în care a fost educat vinovat? Este vreun loc anume de pe pământ de unde a început totul? A fost luată de la vreun animal (au fost suspectați, e adevărat, pentru o vreme măgarii și catârii, alături de găini, dar studiile nu au ajuns încă la un rezultat)? Este prostia contagioasă, la urma urmelor? Dacă da, cum se transmite? N-ar trebui și în acest caz să păstrăm distanța socială? Izolare? Carantină? Arafat?
Conspiraționismul, tată. Acesta ridică ștacheta pandemiei de prostie la nivele negândite și nevisate până acum, iar asta în principal pentru că e o formă de prostie muncită cu sudoare. Ah, unde sunt prostiile benigne de odinioară, în savoarea naivității lipsei de calcul, a ignoranței legitime, a dezinformării autentice!
În zilele noastre, prostia a descoperit avantajele calculului matematic și ale discursului documentat statistic. Știe să pună în valoare mesajele distribuite de „epidemiologi renumiți” (superb oximoron!). Prostul zilei de azi a reușit ceea ce părea imposibil până mai ieri, să cucerească și să facă una cu pământul una dintre cele mai puternice redute ce-i stătea împotrivă, cea a expertizei.
Astfel, expertiza specialiștilor în ceva – nu contează în ce: în medicină, în fotbal, în confecționarea avioanelor de hârtie – se făcu praf în rafalele automatelor de prostie care ne înconjoară pe toate rețelele. Oricine poate fi expert, în ce vrea mușchii lui. Nu mai este nevoie de acei oameni care înghesuiau universuri în degetul lor cel mic, într-o epocă în care Google și Wikipedia ni le livrează pe toate la domiciliu. La viteză 4G (deocamdată).
Dar mai există un aspect al necazului, cel puțin la fel de deranjant. El constă în faptul că nu doar prostul satului a dobândit autoritatea de a ne spune cum stau lucrurile cu Apocalipsa, cu Covidul sau cu cotele de impozitare pe dividende, ci și nebunul. Pardon, mă refer la expertul nebun, știți voi, ăla care se ridică falnic împotriva vântului și împotriva tuturor evidențelor pentru a se ușura de expertiza sa binefăcătoare peste tot pe unde (încă) i se mai dă voie. Ar vrea să fie un Botezător modern, unul care strigă în pustie, dar care merită a fi crezut. Lipsește, însă pustia, după cum lipsește și bruma de credibilitate, căci fantezia creatorilor de conspirații, din pricina propriei generozități în a plăsmui povești, nu reușește să păstreze integritatea unui mesaj cu aplicabilitate universală.
Totuși expertul acesta își găsește adepți în rândurile celor care își bat joc de întreaga societate, de sistemul medical, de economie, de mama ei de viață, alegând cu voioșie să nu creadă în Covid, numai pentru a se înghesui pe o păturică la Marea Neagră. Mă rog, este posibil ca nici de acești „specialiști” să nu mai fie nevoie acum, într-o epocă în care se găsesc atâtea meme-uri care să ne spună adevărul despre pandemie. Revoluția își devorează proprii copii, am mai văzut asta și în alte ocazii.
Pentru că vreau să mă distrez, nu există Covid. Déjà vu
dyo 