Școala cinema


Zici că „ai învățat ceva din filme”, ai?

Iar eu îți spun că nu te înțeleg, că nu știu ce vrei să spui de fapt. Scuză-mă, dar sunt necesare niște lămuriri aici.

Adică, ce înseamnă a învăța în cultura noastră? Păi, asemeni lui Pristanda, să enumerăm însușirile paradigmei ce caracterizează ideea de învățare la noi, ăștia moderni și civilizați: acumulare de informații, deprinderea unor metode de gestionare a datelor culese empiric din lume (cum ar fi, de pildă, sistematizarea lor), efectuarea de raționamente pe baza unor principii stabilite încă de pe vremea lui Aristotel, studierea de fenomene, formularea de teorii și convertirea lor în texte, folosirea corectă a unor instrumente de măsură și observare, discernerea fenomenelor verificabile empiric, sau măcar vrednice de a fi prinse în teorii, de cele ce țin de metafizici (superstiții etc), domnia terțiului exclus, gândirea carteziană, principii și legi naturale. Asemeni lui Pristanda, voi fi uitat vreo unul, hai, cel mult două, dar astea sunt.

Pe care dintre ele le-ai putea recunoaște în relația ta filmul, hm? Te-a învățat vreo formulă, te-a educat asupra unui principiu, te-a pus în fața unui raționament de tipul „A sau non A”, ți-a pus în mână vreu instrument de măsură și control? Poți să îmi spui o teorie învățată din Shawshank Redeption, din Solaris sau din Winter Light?

Dacă nu, atunci vei fi de acord cu mine că afirmația ta ”scârțâie”. Ai o alegere de făcut. Poate că vei recunoaște că filmul nu te-a învățat nimic, lucru care, din punctul meu de vedere, este cât se poate de în regulă. Dar mai ai o alternativă, e adevărat, una mai complicată, dar mai frumoasă, dacă tot mă întrebi pe mine: să reconsideri ideea de învățare.

În acest caz, mă gândesc la folosire în procesul de învățare a unor facultăți pe nedrept lăsate în urma Reginei Rațiunea, cum ar fi intuiția (capacitatea de a anticipa un adevăr, fără a face apel la o bază raționalistă), empatia (capacitatea de „a ieși din sine” și de a te raporta la suferința/bucuria lumii), imaginația (capacitatea de a face imposibilul posibil, cel puțin în experiența personală), memoria (capacitatea de a integra trecutul în experiența prezentă, descoperindu-i sensurile) și, nu în ultimul rând, credința (capacitatea de a te angaja spre o realitate transcendentă, una care să dea un sens existenței tale).

De acestea te folosești din plin, atunci când vizionezi un film, fie că vei învăța ceva din el, fie că nu. Uiți de numere, de legi și de formule, chiar dacă vizionezi A Beautiful Mind sau The Theory of Everything. Renunți la analiza pe text în fața lui Manchester by the Sea. Deși ești la o școală, iar acum școala cam este peste tot, nu ai teme de făcut, informații de sistematizat, principii de verificat empiric. Totuși, te îmbogățești, nu doar prin frumusețe sau emoție, ci și prin cunoaștere. Ca la școală.

Dacă la asta te referi când spui „învățare”, suntem cei mai buni prieteni. Mă bucur să mergem la aceeași școală și că suntem colegi.

Oh, vorbește-mi acum despre filme. Spune-mi ce te-au învățat. Sunt ochi și urechi.

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s