O ideologie pe drept numită astfel


O expresie întâlnită astăzi, în timpul unei frunzăreli ocazionale a peretelui, mi-a atras în mod special atenția: „a promova perfid o ideologie”. Contează mai puțin contextul în care a apărut, pentru că și în afara acestuia, savoarea ei este incontestabilă.

Oare nu avem de-a face cu un pleonasm, de fapt? Căci o ideologie nu informează, nu dă explicații, nu își expune imperativele. Ideologia se promovează, se propagă, se insinuează pe piața ideilor, iar acest mod de a se face cunoscută lumii și de a-și păstra vitalitatea în cugetelor adepților nu poate fi decât unul perfid.

Pretenția de totalitaritate – adică de acoperire în integralitate a spectrului trăirii, căci se dorește nu doar o supunere a omului în fața imperativului, ci și educarea lui în a-i îmbrățișa utopiile folositoare – cere cu necesitate folosirea unui anume tip de discurs, care este deopotrivă propagandistic și unidirecțional, care exclude dialogul, este impermeabilă în fața încercărilor de evaluare „neutre” (de altfel, nu există neutralitate într-un spațiu ideologizat) și scuză orice demers de discreditare a dușmanilor (politici, de clasă, „ai poporului” etc).

De aceea, fiți îngăduitori: nu se poate altfel.

Nu se poate fără „imagini care fac cât o mie de cuvinte”.

Nu se poate fără a-i așeza pe eroiii dogmelor pe cai înaripați, purificându-le spiritele prin curăția acțiunii neprecupețite și pilduitoare.

Nu se poate fără acea surzenie asumată conștient față de zgomotele realității, absolut necesară gestionării disonanțelor cognitive.

Nu putem conviețui pe aceiași pereți: ne vom retrage în rețele noastre, care distribuie corespunzător.

Nu se poate fără proliferarea de articole în care cei „din afară” să nu fie categorisiți, prin asociere sau prin (răs)tălmăcire, ca inadecvați paradisului ideologic pentru care se duc lupte atât de grele acum, împotriva pixelilor, algoritmilor și distribuirilor neascultării.

Nu se poate sluji o idelogie fără preț de sânge. De regulă, este vorba de sângele altora.

Pe cât de frumoase sunt picioarele celor ce vin cu vești bune, așa cum ne spune Cartea, pe atât de hâde sunt buzele celor ce se pun în slujba ideologiilor, religioase, politice, culturale, de orice fel. Sau buricele degetelor cu care tastează. Despre cugete, ce să mai vorbim.

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s