Adevărul cu care suntem datori


Tu doreşti ca adevărul să fie în adâncurile fiinţei (Psalm 51:6, NTRL)

Nu cred într-o existență a adevărului separată de cea a mărturisitorilor lui.

Nu e ca și cum ar fi în afara noastră, levitând sau înmiresmând aerul pe care îl respirăm, pentru ca noi să îl accesăm precum gadgeturile noastre accesează Rețeaua. Suntem nevoiți să credem că în acest Univers adevărul este indisolubil legat de persoană. În afară, desigur, de cazul în care suntem naturaliști: atunci întreg adevărul ar fi codat în structuri și fapte, pus într-o anume măsură la dispoziția descoperitorilor lui (probabil, până se va descoperi teoria aceea …).

Într-un Univers creat de un Dumnezeu personal nu mai vorbim despre o abstracțiune, despre un concept sau despre o valoare, nu despre un lucru exterior, înspre care indicăm cu degetul, ci despre adevăr-persoană.

De aceea, cred eu, Isus a tăcut la întrebarea lui Pilat. Ce este adevărul? Cum să îi fi vorbit acestui om pe limba sa, fără trimteri la ceva ce „este scris”, la o învățătură, la un drum de urmat, la religia adevărată?

Ceea ce a funcționat în cazul ucenicilor, nu pare a funcționa și în situația lui Pilat. După trei ani de mărturii, ucenicii, care încă se căzneau să priceapă taina persoanei, aflau chiar din gura Învățătorului lor: „Eu sunt … adevărul”. Cum ar fi fost ca Isus să îi fi spus lui Pilat aceste cuvinte? Probabil, la fel de folositor precum este să îmi explici acum modul de funcționare al unui reactor nuclear.

Adevărul-persoană nu e scris undeva anume, nu este depozitat, încredințat cuiva pe inventar și distribuit la purtător. Nu îl poți uita pe drum, așa cum o faci cu telefonul mobil. Nu îl pierzi, ca să îl regăsești apoi. Nu ți se fură; în schimb, poți fi tu însuți furat, dar asta e o altă poveste …

Toate cele din afară, dogmele, doctrinele, mărturisirile de credință, pot fi supuse unor judecăți de adevăr. Le predicăm, le apărăm, ne luptăm pentru acurateațea lor. Uneori, încercăm chiar să trăim în armonie cu ele. Eșuăm adesea, dar ele rămân „adevăruri” care circulă pe picioarele lor, așa cum o fac, de pildă, teoremele din geometrie.

Hm, cunoașteți pe cineva care să fi murit de dragul teoremei lui Pitagora? Sau să fi trăit pentru ea? Înțelegeți, vorbim despre altceva aici, despre adevărul care curge prin venele tale, iar dacă acest lucru s-ar opri, în ziua aceea tu ai muri negreșit.

Schimbând adevărul în miciună, pentru ca apoi să ajungă plini de toate mizeriile, curge zicerea apostolului … Aici s-ar părea că schimbul se răsfânge asupra celui care îl înfăptuiește. De fapt, este doar o consfințire a unei realități: Dumnezeu îi lasă să fie ceea ce sunt deja. Iar adevărul poate că n-a fost niciodată acolo.

Sau dacă admitem că totuși a fost un adevăr înăuntru, odată cu el pleacă din sine și cel ce l-a pus în negoț.

Iar întoarcerea la adevăr – sau trăirea în adevăr, într-un sens mai cuprinzător- are de-a face cu regăsirea de sine și cu restaurarea persoanei, cu acel fapt trăit și de fiul risipitor: „și-a venit în fire”.      

Așadar, nu, adevărul nu circulă pe picioarele lui. Pentru a fi în lume, el are nevoie să fie umble pe picioarele cuiva. Iar picioarele acestea frumoase sunt.

1 comentariu

  1. A republicat asta pe Blog de albina și a comentat:
    Apreciez intregul material, retin cu placere: „Hm, cunoașteți pe cineva care să fi murit de dragul teoremei lui Pitagora? Sau să fi trăit pentru ea? Înțelegeți, vorbim despre altceva aici, despre adevărul care curge prin venele tale, iar dacă acest lucru s-ar opri, în ziua aceea tu ai muri negreșit.”

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s