Indignarea mea a ajuns la limită. Nu se mai poate. Este inadmisibil ce se întâmplă, într-o societate a mileniului trei. Suntem ca-n veacul întunecat al neștiinței și fanatismului. Ajunge!
Trebuie să facem ceva neapărat împotriva acestei discriminări sistemice la care sunt supus eu, împreună cu cei asemeni mie. Nu mai putem îndura. Nimeni nu se gândește la noi. Suntem uitați de toată lumea; se pare că alte minorități sunt mai importante azi. Acest lucru e pe cale să se schimbe, v-o promitem.
Este vorba de discriminarea oamenilor cu ochii albaștri. În termeni de specialitate, albastrofobia. Ea se definește ca teama omului cu ochi căprui – întâlnită, în proporții îngrijorătoare și la cei cu ochi verzi, mai puțin la cei negri – de persoanele care au ochi albaștri ca Marea Egee, ca cerul Toscanei, ca … înțelegeți voi.
Trăim într-o lume dominată de oamenii cu ochi căprui. Aceștia își folosesc puterea pentru a-și perpetua privilegiile nemeritate, de care se bucură de veacuri. Un sistem profund albastrofob este încă menținut artificial în stare de funcționare, iar efectele se văd la toate nivelele societății.
Încă de la naștere, cum încep să mijească pupilele pe lume, cei cu ochii căprui sunt intregrați în acest mecanism discriminării. Vorbim de albastrofobie sistemică, în care favorurile se dau pe ochi frumoși, celor ce au pus mâna pe frâiele puterii. Le este frică de noi, e limpede. Atunci când întâlnesc o persoană cu ochi albaștri, acești privilegiați încep să tremure de frică. Dacă se întâmplă ca acel oprimat să fie și blond, eventual – și mai rău! – femeie, o să poți citi în ochii lor, care nu au nimic în comun cu frumusețea albăstrelelor, groza aceea. Te miri că nu pun mâna pe telefon, să sune la 112. Sau că nu sar asupra ta să îți scoată ochii (asta s-a mai întâmplat, eufemistic vorbind).
Sunt niște valori călcate în picioare, oameni cu ochi cât cepele: toleranța, egalitatea în drepturi, Voronețul. A venit vremea să ne ridicăm împotriva opresiunii căpriste. Vrem dreptate pentru oamenii cu ochii albaștri. Blue power!
Noi, cei cu ochii albaștri, suntem o minoritate oprimată, subreprezentată: în economie, în educație, în media, în cinema, dar mai ales în politică. Cerem incluziune. Este nevoie de stabilirea unor cote de reprezentare în toate locurile din care am fost excluși, care să fie implementate prin pași concreți, bine precizați. Concret: cerem ca în parlament să existe optzeci și șapte de locuri alocate numai persoanelor cu ochi albaștri.
Cerem locuri de parcare. Cerem ca în filme să avem fie un personaj principal cu ochii albaștri, sau dpu secundare, sau întreagă echipă de make-up. Mai cerem și ca Shrek să fie albastru, așa, ca ștrumfii. Hai că se poate, doar suntem în epoca Photoshopului. Ah, și Matrix, desigur: să fie albastru peste tot. Umbrele lui Grey nu ne deranjează, faceți ce vreți cu ele.
De ce nu, este nevoie ca și în sport persoanele cu ochi albaștri să fie promovate. De pildă, orice echipă de fotbal să fie obligată să aibă în teren între 11-15% jucători care nu au ochi căprui, iar comentatorii transmisiunilor sportive, măcar pentru o vreme, să fie exclusiv dintre cei cu ochii albaștri.
Cerem ca studenții cu ochi albaștri să beneficieze de burse speciale, „de privire”. Programa școlară trebuie revizuită, pentru că ea exprimă ideologia omului cu ochi căprui. Să scoatem în evidență, atât în educație, cât și în cultură, în general, contribuția decisivă al minorității noastre la bogăția spirituală a umanității: Spartacus, Ahile, Priam, Cleopatra, Isus, Ben-Hur, Ghenghis Khan, Gandalf, Darth Vader (aveți încredere, i-am văzut pe toți în filme).
Trebuie interzise din spațiul public toate imaginile alb-negru sau în sepia! Ele nu sunt altceva decât moduri subversive de camuflare a albastrofobiei. Nu vă mai ascundeți prejudecățile! Lăsați ochii oamenilor să fie văzuți! Și să nu mai auzim chestia aia albastrofobă cu „I am feeling blue!”, atunci când lucrurile merg nașpa. Merge și rozul. Nu ar fi prea mult să cerem ca Moșul să fie de acum încolo îmbrăcat în albastru, ca semn că se dorește cu adevărat o reconciliere și intrarea într-o nouă normalitate.
Nu scăpați așa ușor: vrem să ne vedeți ochii albaștri. Suntem mândri de ei! Iar dacă vă pare cu adevărat rău pentru toate veacurile de oprimare la care ne-ați suspus, vă veți schimba și voi culoarea ochilor în albastru, ca semn de căință și de disponibilitate pentru a restaura situația. O lume în care toți vom avea ochi albaștri nu poate fi decât una mai bună decât aceasta.
Încetați să mai fiți cu ochi albaștri. Renunțațti la acest însemn al opresiunii și privilegiilor fără acoperire. Fiți smeriți, puneți-vă ochelari reflectorizanți, dacă e prea mult să căutați niște lentile de contact, ca să arătați că vă pasă. Vopsitul genelor nu se pune, sorry.
Celor care se plâng de virulența acțiunilor pe deplin justificate pe care deja am început să le întreprindem, între care enumerăm distrugerea însemnelor puterii căpriste, omniprezente în spațiile publice, de la panourile de reclamă cu Bruce Willis, la reflectorizantul aplicat în spatele biciletelor (numit în chip imfam „ochi de pisică”), sau boicotarea magazinelor de ochelari de soare și a filmelor lui Tom Cruise le spunem doar atât: vom continua! Strălucească ochii albaștri!
Avem și un imn, scris de Elton John (măcar atât a făcut și el pentru noi).
Blue eyes
Baby’s got blue eyes
Like a deep blue sea
On a blue, blue day …
Cui nu îi place de Elton John îl avem pe Eminescu să îl judece …
Cetățeni cu ochii albaștri din toate națiunile, ochelarii la vedere!
dyo 