Mucenicii rețelelor


La vremuri noi, eroi ai dreptei suferințe actualizați. Apar noii martiri ai postărilor și distribuirilor, etalându-și punerile la index din partea acoliților ideologici ai lui FB, ca pe niște lovituri de bici. Își duc crucea pe Golgota pixelilor, mânați de un exemplar spirit de sacrificiu. Unii chiar mor la datorie, fiindu-le crucificat numele de utilizator, precum și umbra acestuia. Căci, deh, dacă nu ești pe FB nu exiști.

Matricea carteziană a fenomenului poststructuralist, din care își trage esența orice hiatus existențialist emergent categoriilor ontologice primordiale ale proiecției Sinelui într-un arhetip al reprimării ființei, se reduce acum, pe păreți feștiți în culori de curcubei, la salvatoarea exclamație de rai și de iad „Distribui, deci exist.”

Sau, pe alte rețele, în alte vieți și contexte, avem actualizate noi ofense și abuzuri. Și acestea, alături de mucenicii de rigoare. Nu mai dă nimeni doi bani pe „atacat palme picioare piața edependenții”. Abuzurile nerușinate, cauzatoare de abisale răni, ce nu-și vor găsi nici în eternitate alifia vindecătoare, sunt pronumele personale. Cum ai scăpat un „tău” la nelocul lui, cum ai eliberat otrava, nesimțit ordinar, porc misogin, „tu” mizerabil!

Trebuie să sufli și în iaurt înainte de un „a ta” rostit doar pe baza informațiilor primite pe calea bunului simț, căci nu mai știi ce sau pe cine ai în fața ta, bărbat, femeie, roboțel, entrozalopitec …

Eu zic că atât timp cât există „Bă!”, noi, românii, nu vom avea astfel de martiri. Totuși, ne rămâm pereții feștiți cu icoane martiri care au încălcat standarde de comunitate. Aste este, nu le putem avea chiar pe toate.

Urmează să punem colacii în cuptor, că așa e bine …

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s