Lupul își schimbă jobul, dar câinii ba


Se spune că, într-o zi cu soare, lupul cel mare și rău a fost uns drept căpitan al pazei de la stâna din deal. A aplicat pentru o slujbă și, pentru că cei de la Resurse Umane (sic!) sunt la puși la punct după toate normele curente de bune practici și combatere a discriminării, iată că i s-a acordat chiar lozul cel mare.

Are toate calitățile: privire ageră, auz fin, colți ascuțiți, gheare puternice și un urlet care va băga negreșit groaza în musafirii nepoftiți. Am putea spune, la o adică, că îi întrece în ferocitate pe cei mai mulți dintre câini. Ce paznic mai bun ți-ai putea dori pentru oițe?

 Acestea, îngrijorate nevoie mare, au început să behăie duios, cu moderație, ca să nu le fie anulate loturile de pe pășune: „Oare e de bine, de rău?”. Dar, asta este: la vremuri noi, blănuri noi.

Dar eu o să spun acum ceea ce oile nu au curajul să spună: lupului îi cam lipsesc instinctele de păzitor. Ba, o să întreb răspicat: ce-l oprește să dea iama în stână?  

Totuși, el se jură că deși nu-i stă în caracter și – mai grav, după părerea unui prieten – nu îl cunoaște pe păstor, va păzi oile cu devotament. E profesionist, ce mai încoace și-ncolo! În plus, se știe, nu mănâncă frunze, așa cum o fac cei din subordine, spre delectarea unei categorii speciale de bipede de-ale noastre, din sindicatul tăietorilor.

Unii câini s-au grăbit să îl felicite. Frumoasă realizare, maestre! E pe deplin meritată această numire! Acolo unde este valoare și competență, n-ai ce-i face, trebuie să îți scoți pălăria. Chiar și așa, unii câini mârâie printre dinți; nu m-aș mira să fie fie chemați la întrebări de cei de la Departament, poate chiar să-și piardă covrigii fluturați cu atâta mândrie în vârfurile cozilor.

Ah, vremurile în care unii dintre aceștia au luptat cu eroism pentru a-i ține departe pe prădători (normele de conduită nu îmi permit să divulg genul acestora)! Cum s-au dus acele zile în care devotamentul și spiritul de sacrificiu, instinctul și firea erau definitorii pentru slujba de păzitor al turmei! Căci mulți câini râvneau la slujba asta – iar a râvni la slujba de păzitor de turmă este un lucru bun – dar nu toți se calificau, căci câinele de pază trebuie să … știți voi, e o listă întreagă acolo.   

Ce părere are Păstorul despre această situație?

Până la închiderea ediției am încercat să îl contactăm, să aflăm un punct de vedere, dar nu ne-a spus nimic. Sau, poate că a făcut-o, dar nu eram noi atenți, din pricina cablurilor și a dispozitivelor de distribuție, care ne joacă feste.

Unii își mai amintesc, vag, despre îndemnuri ale unor alte transhumanțe, care par să sune mai degrabă a avertismente. Ele le spuneau oilor să fie atente, să se ferească, dar nu mai știu nici eu să vă spun de ce anume. Poate că de porcușorii ce trăiesc cocoțați prin răchite, despre care se aude că se hrănesc cu zilele noastre fripte, dar mai ales cu nopțile pline de apocalipse …  

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s