Mucenicii rețelelor

La vremuri noi, eroi ai dreptei suferințe actualizați. Apar noii martiri ai postărilor și distribuirilor, etalându-și punerile la index din … Mai mult

Oh, civilizație …

Dacă credeți că omenirea a evoluat, că marile idealuri ale minților luminate s-au rafinat tot mai mult, pentru a sonda … Mai mult

Valută forte

O imagine face cât o mie de cuvinte, huh? Mușcați-vă limba, în loc să mai rostiți astfel de gogomănii. În … Mai mult

Ideologicul

Cu ce să îl asemănăm? Cum să îl cuprindem? Mie îmi apare asemeni unui spectacol al unei trupe de acrobație, … Mai mult

DISCRIMINARE!

Indignarea mea a ajuns la limită. Nu se mai poate. Este inadmisibil ce se întâmplă, într-o societate a mileniului trei. … Mai mult

O credință imposibilă

Există un sens profund al credinței puțin explorat în mărturia creștină, în special din pricina focalizării ei pe problemele omului, … Mai mult

Samariteanul virtuos

Circulă prin târg vorba că samariteanul din pilda Mântuitorului ar fi fost „bun”. Știți, sunt absolut convins, că nu scrie … Mai mult

Primitivism digital

Se spune, de pe vremea lui tata` Freud, că impulsurile reprimate dau naștere unor monștri: nevroze, depresii, vise, lapsusuri … … Mai mult