Nici rece, nici în clocot …

Rezultatul așezării unui ethos modern, educat să gândească vizual (adică în perspectivă), peste o paradigmă tradițională, rod al unei culturi orale (căreia geometria plană îi era suficientă) și în care fiecare cuvânt care ieșea pe buze își avea rădăcinile în inima omului, este apariția acestui paradox relațional în mediile evanghelice, vrednic de o analiză în baza teoriei despre media precum cea a lui McLuhan : deși „credința vine în urma auzirii”, iar auzirea este rezultatul unei propovăduiri, creștinii sunt îndemnați fără preget să citească, să studieze și să memoreze textul Sfintei Scripturi.

Un baptist de viță nouă: Viorel Iuga

Două sunt lucrurile care m-au impresionat la baptiști, de când am habar de ei; două valori care sunt pentru mine de mare preț, cu atât mai mult cu cât ispitele călcării lor în picioare pândesc din toate părțile, mai ales dinspre lumea aceea fantasmagorică a imaginarului politic fundamentalist. Unul dintre ele este libertatea de conștiință, respectul acordat privilegiului dat de Însuși Dumnezeu ființei umane de a alege și de a-și asuma consecințele deciziilor sale. De bună voie și nesilit de nimeni, adică, printre altele, neamenințat și neșantajat. Al doilea este principiul separării Bisericii de Stat. Credința cu ale ei, Cezarul cu ale sale. Cele două coexistă, dar nu se îmbrâncesc. Nu-i spune un pastor unui demnitar cum să adopte poziții politice, să se pronunțe pro-religia-mea, nici omul unui pastor cum să predice și, eventual, cum să strecoare și vreo pastilă politică – dar neapărat biblică – în mesajul său pentru docila-i turmă. Așa este bine, așa să rămână.

Viorel Iuga, reprezentantul ăl` mai de frunce al baptiștilor români (nu știu dacă să mai pun la socoteală și o Alianță care există mai mult în mitologia relațiilor dintre evanghelicii români, decât în practica unei conlucrări fructuoase între aceștia pe probleme de interes confesional), le-a uitat pe amândouă atunci când, Citește în continuare „Un baptist de viță nouă: Viorel Iuga”

ca să priceapă iapa

Ăștia, mă, care nu-ți spun cu ce Trump să votezi, dar te dumiresc fără preț de tăgadă că dacă nu gândești ca ei ți s-a defectat creștinismul …
De pildă, dacă te abții:
Sau dacă te dor și mâna și mintea când te gândești la The Chosen One, cel ce va face America dodoloață again:
Dar ce zic eu, iertare: a vorbi despre ambiguitate la evanghelici este ca și cum ai filozofa asupra efectelor dialecticii lui Hegel asupra pregătirii conservelor de iarnă fără a folosi oțet …

In(c)epții (1)

Idee pentru o scenă de film, eventual chiar unul evanghelic dacă așa vă dă ghes inimioara:
(Norman Geisler stând într-o poziție demnă, având privirea îndreptată țintă spre obiectivul camerei de filmat și un zâmbet discret în colțul gurii. Vântul îi bate împotrivă, accentuându-i trăsăturile ferme, dintr-o bucată. În fundal, steagul american arborat pe clădirea unei biserici texane. Are o Apologetică creștină în mâna stângă, pentru a-și apăra credința, și un AR-15 în cea dreaptă, pentru a-și apăra dreptul constituțional de a-și apăra propria viață.)
NORMAN GEISLER (cu o voce puternică, totuși fără să strige): You talkin` to me?
(O rafală puternică. Râs isteric.)
O coloană sonoră potrivită ar fi cea din The Godfather, dar aici sunt deschis la variante …

God`s Not Dead 2 – încă o predică pentru un cor parcă tot mai adormit …

God`s Not Dead 2 – încă o predică pentru un cor parcă tot mai adormit …

Avertizare: În cazul unui astfel de film este, practic, inutilă invocarea unui „spoiler alert”. Drept-credincioșii știu de ce … 🙂

Într-un anume sens, mi-e greu să înțeleg motivația realizării acestui film, în afară de aceea că „credința vinde”*. Coloana sonoră este aleasă în așa fel încât să-l pună pe fugă și pe ultimul liber-cugetător rătăcit prin sala de cinema, iar din punctul de vedere al conținutului întregul film nu pare a fi altceva decât o imensă predică, mustind – așa cum se și cade – a versete, ilustrații și chemări la altar. Însă e posibil și ca Roger Patterson să aibă dreptate când sintetizează mesajul său într-o expresie precum ”Luptă pentru drepturile tale de cetățean american, oricare ar fi prețul de plătit”. Se poate spune că o anume motivație politică nu-i este străină acestui film. Sau poate că autorii au dorit să scoată în evidență felul în care principiul separării dintre Biserică și Stat este folosit în aceste vremuri ca un instrument de opresiune și, într-un viitor nu foarte îndepărtat, de persecuție împotriva creștinilor de către un sistem guvernamental secularizat și, în consecință, ostil manifestărilor publice ale credinței. De ce nu, filmul ar putea fi privit și ca un semnal de alarmă asupra poziționării lipsite de fair play a sistemului juridic american în acest veritabil război socio-politic, cine știe.

Cert este că, oricum ar fi privit, filmul nu mulțumește aproape pe nimeni. Citește în continuare „God`s Not Dead 2 – încă o predică pentru un cor parcă tot mai adormit …”

iVai 1.01, beta version

Oare chiar nu sună nici un clopoțel, în vreun fel sau altul, despre ce am ajuns, despre ce suntem și despre drumul pe care ne-am angajat, într-o lume în care a devenit o știre de senzație (o adevărată dramă cosmică) și un subiect de comentat și rumegat sub toate aspectele – așa cum nu o facem despre orice altă dramă a lumii ăsteia mari – lansarea pe piață a unui nou* model de telefon inteligent?

* Cu privire la cât de „nou” este nu știu să mă pronunț, totuși e „7”, așa că ceva tot s-a schimbat …

Prin orbire

Prin orbire

Toma, zis Geamăn, unul din cei doisprezece, nu era cu ei cînd a venit Isus.

Ceilalți ucenici i-au zis deci: „Am vãzut pe Domnul!” Dar el le-a răspuns: „Dacă nu voi vedea în mînile Lui semnul cuielor și dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor și dacă nu voi pune mîna mea în coasta Lui, nu voi crede.”

Dupã opt zile, ucenicii lui Isus erau iarăși în casă; și era și Toma împreunã cu ei. Pe cînd erau ușile încuiate, a venit Isus, a stătut în mijloc și le-a zis: „Pace vouă!”

Apoi a zis lui Toma: „Adu-ți degetul încoace și uită-te la mînile Mele; și adu-ți mîna și pune-o în coasta Mea; și nu fi necredincios, ci credincios.”

Drept răspuns, Toma I-a zis: „Domnul meu și Dumnezeul meu!”

„Tomo” i-a zis Isus, „pentru cã M’ai vãzut, ai crezut. Numai că credința vine în urma auzirii; așa că, îmi pare rău, dar nu se pune.”

(o „cetire” după Evanghelia lui Ioan)