Așa, într-o doară … (30)

Găsesc intrigant, dacă nu chiar bizar, faptul că deși este atât de lesne și de potrivit a vorbi despre iubirea lui Dumnezeu, cu ușurătate, amatoricește, dând cu presupusul și fără vreun alt temei decât acela că „nu se poate ca El să nu fie așa cum simt eu”, pe atât de dificil – dacă nu imposibil – este a mai auzi pe cineva care să amintească măcar în treacăt despre imperativul iubirii de Dumnezeu, despre iubirea omului pentru Cel ce l-a creat și, de ce nu, despre importanța ei în economia istoriei mântuirii.

Anunțuri

discriminare humanum estE

discriminare humanum estE

… iar, în al doilea rând, se poate spune că nu există operă de artă care să nu fie discriminatorie față de ceva sau de cineva.

O reprezentare a unui peisaj este discriminatorie față de alte priveliști; o poveste iubire, relatată în scris sau prin intermediul unui film, discriminează toate celelalte povești de iubire ale lumii. Portretul unei persoane le discriminează pe toate cele nezugrăvite în acel tablou. O sonată pentru pian discriminează toate instrumentele de suflat, cum ar fi trompetele, dar mai ales tuba. Relatarea aventurilor unui erou este un act de discriminare față de toți ceilalți curajoși luptători sau aventurieri, față de toate aventurile lumii.

Dacă ni se spune că personajul principal al dramei este Ion, atunci este sigur că Vasile, Dyo și Beniamin sunt dați la o parte. Și chiar dacă nu știm numele lui, orice detaliu l-am afla despre el – de pildă, că are ochi albaștri sau că îi place Mahler – este discriminatoriu față de întreaga mulțime a particularităților nereprezentate în trăsăturile acelui personaj. Dacă e bărbat, e discriminată femeia. Dacă e „de etnie”, sunt discriminați cei din alte nații. Dacă e hetero, e discriminat cel cu altă orientare sexuală. Dacă e imobilizat într-un scaun cu rotile, sunt discriminați cei ce nu văd sau nu aud etc. Dacă e premilenist dispensaționalist, mulți dintre noi vom fi discriminați de povestea sa …

Ș.a.m.d.

Fiecare act creator discriminează. Aceasta este Gologota oricărui artist pe lume: să-și ducă crucea concretizării absolutului în obiecte individualizate până când pretenția universalei deschideri spre acel obiect, ce până atunci le cuprindea pe toate de-o seamă cu el, își dă ultima suflare. Dar partea dificilă abia acum urmează: va exista oare o înviere pentru o astfel de operă și o înălțare a ei deasupra tuturor pretențiilor de nedreptățire, la dreapta sonatei Kreutzer, a Scenei de iarnă bruegeliene, a Viridianei sau – asta e, ce să vă fac – a Cumințeniei lui Brâncuși? Artistul nu are un răspuns pentru această întrebare, căci asta nu mai depinde de el.

Deși am eu o presimțire – doar așa, fără să știu de unde – că învierea aceea nu va face deosebire între capodoperă și kitsch.

Căci atunci vom cunoaște pomii în primul rând după rădăcinile lor.

Așa, într-o doară … (29)

A spune în România zilelor noastre că „Votul tău contează” e cam tot una cu a spune că „Isus S-a născut în sara de Crăciun”. Adică, știm că nu este așa, dar nu putem spune altfel, că nu e bine.

Așa că zic și eu, cu spor: hai la vot!

… dar mai ales, întâmpinați Întruparea cum se cuvine!

Cumințenia sărutului

De pe vremea când nu conta cui îi aparține Cumințenia, nici dacă e urâtă sau frumoasă:

”… departe de a fi o operă izolată, Cumințenia pământului se înrudește de aproape cu motivul brâncușian al sărutului care, este știut, culminează artisticește prin realizarea, în 1938, a Porții sărutului. Într-un asemenea context se impune să privim Cumințenia și nu referind-o hazardat la idolii din insule îndepărtate … Cumințenia pământului reprezintă, clar și distinct, omul luat ca ființă generică. Brâncuși a esențializat păsările cerului reducându-le la un elan fusiform, a esențializat cocoșul reducându-l la un strigăt vestitor de lumină, a esențializate peștele, foca, broasca țestoasă, într-un continuu efort demiurgic de însușire artistică a lumii, de decantare a ei. Înaintea tuturor acestor opere însă, Brâncuși ne-a dat o imagine esențializată a omului: Cumințenia pământului. Trebuie să ne-o închipuim, pentru- a-i pătrunde semnificațiile, așezată între celelalte viețuitoare, ca reprezentantă a unei specii aparte. Trebuie să ne-o inchipuim într-o imaginară arcă a lui Brâncuși, sculptură între sculpturi, tronând parcă în mijlocul animalelor. Dacă, în viziunea lui Brâncuși, celelalte viețuitoare sunt expresia unui elan vital instinctiv (aerian, acvatic sau terestru) omul apare ca o ființă puternic interiorizată. El s-a desprins pe sine de natură, nu se mai confundă cu ea, acum stă în fața ei … Atitudinea Cumințeniei este totodată … una de înfrigurare. Înscriindu-se între coordonatele timpului și spațiului cosmic, viața își simte precaritatea. Dar sculptura lui Brâncuși nu are nimic cu angoasa existențialistă. În timp ce gândul Cumințeniei caută sensuri fundamentale, trupul ei, ascultînd legile firii, s-a împlinit pentru dragoste. Iată de ce Cumințenia – imagine a omului generic – a trebuit să fie o femeie. Ne întoarcem astfel din nou la identitatea de sens din ciclul sărutului. Brâncuși a așezat Sărutul, semn al perenității umane, deasupra unui mormânt; mai presus de moarte, ca o replică dată morții.”

Ion Pogorilovschi, Ansamblul sculptural Brâncuși de la Târgu Jiu (Iași: Junimea, 1976), 191

Leoaică leneșă, iubirea

Ca să observi cât de puțină iubire este în lume la ora asta, nu căuta prin teatre de război, ori prin atâtea circuri ale foamei câte sunt sub soare, nici nu te aventura prin locuri unde atâția suferă mocnit sau în disperare din pricina răutății omenești, ci deschide gura și începe să vorbești despre ea. Ori citește o ceva înțelept despre ea, e totuna.

Vezi? Ți-am spus eu!

Cerc viciat

Cerc viciat

În stilul său pitoresc, zice postmodernul:

Terorismul este operatorul unui concept care se neagă pe sine, realizându-se: conceptul unei responsabilități nelimitate și nedeterminate (toată lumea este responsabilă de tot și de toate în orice moment). Terorismul nu face altceva decât să execute, în consecința sa extremă, însăși expresia umanismului liberal și creștin: toți oamenii sunt solidari, deci tu ești solidar și responsabil de mizeria unui paria din Calcutta.

Baudrillard, Strategiile fatale

Ce să vezi, terorismul se opune fragmentării și specializării răspunderilor sociale, pretinzând o domnie a structurii și a procesului, spre deosebire de fundamentalism, care încearcă să impună conținuturi, de regulă texte sacre sau dogme. Iar acestea nu sunt neapărat întreținute de un fond ideologic religios. Ideologiile seculare ne atenționează, în alternanțe îngrijorătoare între cele două expresii amintite mai sus, fie că trebuie să ne încadrăm pe deplin în cadrul pe care ele îl promovează în spațiul public și social, fie că trebuie efectuate demersuri pro-active în vederea implementării uitării trecutului.

Ș-atunci … terorismului i se răspunde tot cu terorism (diferă, desigur, armele), iar fundamentalismului cu ideologii tot mai obraznice. Căci numai un terorist te poate obliga, de pildă, să îți trimiți fetița să folosească aceeași toaletă cu o persoană posesoare a unui organ sexual masculin. Și numai un fundamentalist îți va spune că încredințarea ta cu privire la căsătoria dintre un bărbat și o femeie este homofobie.

Să cădem de acord asupra dicționarelor, atât cer. Să nu mai arătăm cu degetul doar înspre Orient. Atunci va fi temei pentru a pretinde în arena politică și socială desfășurarea unei drepte bătălii pentru ce îi este mai bine omenirii. Democratic. Constituțional. (Post?)Modern.