Trezirea din virtual

De o buna bucata de vreme, virtualul si-a facut loc in spatiul perceptiilor noastre asupra vietii, devenind el insusi o extensie a trairii plenare, chiar a unui anume paradis regasit. Iubirea, banul, religia, politica si sexul, alaturi de alte imagini ale omenescului, au inundat intinderea amorfa de pereti si pagini: cucerim si colonizam inca o Noua Lume, de data asta fara a fi nevoiti sa ucidem eventuali indigeni …

Ah, daca tot am mentionat uciderea, sa consemnam si faptul ca mai exista un pretendent la domnie in acest taram al simulatelor, unul in adevar de temut: moartea.

Caci pe Internet nu se moare, contul si avatarele supravietuiesc descompunerii fizice a trupului. Toate clipurile, comentariile, postarile si distribuirile traiesc mai departe, in virtutea energiilor create ale Retelei. Moartea circula pe Internet deghizata in straiele de parada ale trairii digitalizate si afisate ca obiect corespondent al minunii transcendentei firescului.

Efectul e garantat: simularea unui vis despre cum am putea inca trai dupa ce murim. Am putea sa postam pe mai departe articole. Am putea, cu un pic de ingeniozitate, sa continuam sa dam Like-uri. Am putea, de ce nu, sa credem, sa iubim si sa speram, chiar dupa ce ultima lopata de pamant s-a asezat peste cosciugul nostru… Vom trai atat timp cat serverele vor fi in stare de functionare. Vesnic.

Dar tot amintirea nedigitalizata e mai frumoasa, adevarata! Ea se hraneste din sperantele, iubirile si credinta celor pe care i-ai modelat prin alergarea ta si care iti poarta faclia mai departe, spre slava lui Hristos, in slava.

Spunem atunci un NU iluziilor, prin credinta: La revedere, Filip! Odihneste-te in lumina far’ de inceput sau de asemanare a celui ce te-a chemat la tronu-I!

Cerc viciat

Cerc viciat

În stilul său pitoresc, zice postmodernul:

Terorismul este operatorul unui concept care se neagă pe sine, realizându-se: conceptul unei responsabilități nelimitate și nedeterminate (toată lumea este responsabilă de tot și de toate în orice moment). Terorismul nu face altceva decât să execute, în consecința sa extremă, însăși expresia umanismului liberal și creștin: toți oamenii sunt solidari, deci tu ești solidar și responsabil de mizeria unui paria din Calcutta.

Baudrillard, Strategiile fatale

Ce să vezi, terorismul se opune fragmentării și specializării răspunderilor sociale, pretinzând o domnie a structurii și a procesului, spre deosebire de fundamentalism, care încearcă să impună conținuturi, de regulă texte sacre sau dogme. Iar acestea nu sunt neapărat întreținute de un fond ideologic religios. Ideologiile seculare ne atenționează, în alternanțe îngrijorătoare între cele două expresii amintite mai sus, fie că trebuie să ne încadrăm pe deplin în cadrul pe care ele îl promovează în spațiul public și social, fie că trebuie efectuate demersuri pro-active în vederea implementării uitării trecutului.

Ș-atunci … terorismului i se răspunde tot cu terorism (diferă, desigur, armele), iar fundamentalismului cu ideologii tot mai obraznice. Căci numai un terorist te poate obliga, de pildă, să îți trimiți fetița să folosească aceeași toaletă cu o persoană posesoare a unui organ sexual masculin. Și numai un fundamentalist îți va spune că încredințarea ta cu privire la căsătoria dintre un bărbat și o femeie este homofobie.

Să cădem de acord asupra dicționarelor, atât cer. Să nu mai arătăm cu degetul doar înspre Orient. Atunci va fi temei pentru a pretinde în arena politică și socială desfășurarea unei drepte bătălii pentru ce îi este mai bine omenirii. Democratic. Constituțional. (Post?)Modern.

Mijlocul este mesajul (2) – căsătoria între un bărbat și o femeie

Marea problemă pe care promotorii ideii de căsătorie homosexuală o au atunci când încearcă să convingă Biserica de legitimitatea teologică a acestui fapt odinioară de la sine înțeles ca absurd este absența unui mit fondator. Căci, oricum ar întoarce-o aceștia, mitul fondator al căsătoriei este unul hetero. „De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa, și se va lipi de nevasta sa, și se vor face un singur trup.”[1] citează Mântuitorul, după ce în prealabil ne aduce aminte că s-a făcut de la bun început o parte bărbătească și o parte femeiască.[2] Au fost un Adam și o Evă la început, în prima sfântă unire a căsătoriei, iar fiecare mariaj ce le-a urmat a fost un imitatio al acelui act primordial împlinit de Dumnezeu între un bărbat și o femeie.

Căsătoria homosexuală este, așadar, un obiect ce ni se propune a fi între cele sfinte în virtutea unui proces ilegitim, lipsit de recursul la o istorie sacră în care omul să pășească prin actul cununiei. Fără istoria ab origine, mitul e basm, nimic mai mult. Căci toate cele ale sacrului pe care le împlinim le facem nu de capul nostru, ci pășind pe urmele cuiva. Ne rugăm, ne închinăm, iubim, iertăm și slujim pentru că în toate astea ni s-a dat un sfânt model, vrednic de imitat: Citește în continuare „Mijlocul este mesajul (2) – căsătoria între un bărbat și o femeie”

Dicționar existențial – Teolog

teolog – adjectiv(!)

Ce este teologul? Cu ce poate fi el asemănat?

Uite cu cine: cu gospodarul acela care scoate din vistieria lui lucruri noi și lucruri vechi. Da, el nu concepe, nu proiectează, nu zămislește; nu face nimic altceva decât să le aducă pe cele deja existente la lumină, să ni le arate. Cel mult, poate să sugereze relații între lucruri noi sau vechi, cauzalități, cronologii, sinergii, dezvoltări, sensuri.

De aceea, nu e nimic nou sub soare în teologie. Aceleași lucruri care ne preced existența sunt aranjate în moduri noi, sunt asortate unor peisaje care se schimbă de la o zi la alta. Dumnezeu e același, dar reflecția noastră asupra Sa și asupra descoperirii Sale prin Istorie pare a fi într-o continuă înnoire, împrospătată în chip tainic odată cu fiecare răsărit …

Ș-atunci să luăm aminte că toate cele ale Cerului nu sunt împrumutate din afară de către teolog, ele trebuie găsite în vistieria sa. El nu ne va împărtăti din ce n-a văzut, n-a auzit și n-a agonisit, ci din măsura de belșug în care s-a desfătat, odihnindu-se cu credincioșie în căușul palmei Domnului său. Teologul lucrează cu un material special, cu Cerul zidit în inima sa, altfel tot cea ar afirma nu ar fi decât o filosofie deșartă, una de care, haideți să recunoaștem, ne-am cam săturat până peste cap …

Ce suntem? (2) – Scriitorul are cuvântul

Suntem de poveste. Cititorii știu despre noi doar atât cât scrie în carte. Rătăcim printre pargrafe, ne împiedicăm uneori de virgule și ne ascundem după chinuitoare semne ale mirării. Ne agățăm de semne de carte, sperând că data viitoarea lectura va fi reluată plecând de la majusculele numelor noastre. Și, da, sperăm să fie o poveste de spus, un sens de buchisit, un vis de trăit, încă o filă de întors după fiecare capitol. Iar cartea, de data asta, nu se scrie singură, așa cum pretind unii scriitori, ci crește pagină după pagină prin acela care este Cuvânt, izvorul tuturor celor tastate, tipărite sau scrise de mână – în Gothic sau Arial, caligrafic sau cu ștersături, cu cerneală sau în unități de reprezentare – de la Cuprins și până în veșnicia de netăgăduit a Bibliografiei, amin.

Ne plac cei ce citesc printre rânduri. Fără voia lor, scot dintre coperți, zenitul. Prin ei, chiar după ce cartea a fost închisă și pusă înapoi pe raft, în măreața bibliotecă, trăim în continuare, fără să ne pese câtuși de puțin de absența diacriticelor …

Filmul ca Sabat

Cu ce voi asemăna vizionarea unui film bun? O voi asemăna cu ținerea unui Sabat, așa cum a fost rânduit în vechime. Abraham Heschel ne amintește într-o cărticică de-a sa (The Sabbath: Its Meaning for Modern Man) de sensul poruncii divine cu privire la ziua a șaptea, care nu era o invitație la pasivitate, ci la o angajare în experiența eternității, pe drumul de la lumea creației – în care omul este dator să muncească, să își facă ”lucrul său” – la crearea lumii, acolo unde el participă activ la odihna creatoare a lui Dumnezeu.[1] Sabatul nu este trândăveală, nu înseamnă „să nu faci nimic”, ci este o aventură a descoperirii realității ce transcende cotidianul, destinele noastre inodore, visele și iluziile cu care ne hrănim. E o împlinire bazată pe explorarea a ceea ce s-a întâmplat deja. De aceea Sabatul este o împlinire a Creației, el este realitatea, iar restul săptămânii constituie doar o necesară altă lume.[2] Filmele imită acest proces cosmogonic. Ele ne atrag atenția asupra lumii create și ne uimesc prin imagini care rearajează lucrurile într-un mod creativ. Prin excelență, Sabatul îi pune pe oameni în contact cu Creatorul, cu familia și cu lumea creată. Tot așa, filmul îi pune pe oameni în contact cu lumea, în moduri noi. În ambele situații, în ținerea timpului sabatic sau în vizionarea unui film, oamenii sunt legați unul de celălalt prin raportarea la experiența unei alte lumi.[3]

[1] Mi-l aduc aminte, aici, și pe Beni Fărăgău tâlcuindu-ne porunca cu privire la Sabat: „Șase zile să faci lucrul tău, dar în a șaptea oprește-te și uită-te la ce face Domnul”

[2] După Brent Plate, Filmmaking and World making: Re-creating Time and Space in Myth and Film în Gregory J. Watkins, ed., Teaching Religion and Film (New York: Oxford University Press, 2008), 222.

[3] Ibidem, 223.

Ce suntem? (1) – Vocea informaticianului

Codul sursă a fost compilat încă dinainte de întemeierea lumii, vezi bine. Apoi i s-a dat primul „Run” – cu F9, desigur – și au fost corectate câteva erori minore, s-a șters o secvență întreagă care ar condus spre o grosolană ieșire din decorul system. De bine, de rău, acum rulează în background. Alte programe au succes pe piață acum. Ar mai fi niște bug-uri de pus la punct, dar asta ar însemna ieșirea din program și restartarea lui de la zero …

Iar noi … noi suntem niște instanțe ale unor (arhe)tipuri eterne, stocate într-o realitate care ne transcende orice închipuire. Așteptăm cu nădejde transformarea noastră din variabile în constante, să nu mai rătăcim printre instrucțiuni, purtând pe umeri valori atribuite de alții. Ne e tare frică de iad. El este o jenantă și dureroasă buclă infinită; cei ce au făcut păcate mari au parte și de incrementarea valorii lor la fiecare tură: este pe undeva pe acolo o condiție care nu lasă ieșirea din subrutină, iar Programatorul nu vrea nicidecum să nu dea un Ctrl+Break izbăvitor … Raiul? Să ne găsim o instalare cât mai vizibilă pe desktopul celor mai frumoase vise ale Universului, având fericita garanție că nu vom ajunge niciodată în Recicle Bin …