Mijlocul NU este mesajul – Martin Luther

Plutește în aer o tot mai accentuată nemulțumire legată de unele efecte (se zice) nedorite ale Reformei lui Luther, între care „strălucesc” divizarea creștinătății în sute și mii de ramuri, confesiuni, grupări și secte, sărăcirea limbajului teologic prin aplecarea excesivă spre literalism biblic și prin sole, înălțarea dimensiunii individuale a vieții de credință deasupra celei comunitare, dinamitarea unei întregi paradigme de funcționare a autorității eclesiale … și alte din astea.

Acum, nu zic, este posibil ca toate aceste ponoase, alături de altele poate și mai grave (predestinarea?), să fie pe drept imputabile și Reformei lui Luther. Dar nu cred că e cazul să cârcotim. La fel de bine am putea spune că Henry Ford, cel ce a pus bazele industriei auto moderne, este vinovat de blocajele din trafic sau de accidentele care se produc pe șoselele noastre. Sau că cei ce au inventat world wide web sunt vinovați de toate mizeriile pe care le (a)duce Internetul pe ecranele lumii.

Îi ajung lui Luther propriile cuie, noi mai bine am vedea cum ni le scoatem pe ale noastre din tărtăcuțe …

Reclame

Ce e musai și ce nu în lumea filmului?

Nu știu alții cum sunt, dar eu când îi aud pe unii agitându-se nevoie mare prin spații publice despre ce TREBUIE să ne arate filmele și ce nu, mi-aduc aminte de epoca lui Ceaușescu, de vremea când filmele TREBUIAU să ilustreze frumusețea vieții în patria noastră. Ele TREBUIAU să ne arate agronomi care se stabileau la țară și făceau porumbul să sară la peste douăj` mii de tone la hectar, TREBUIAU să ne povestească despre ingineri care puneau pe roate fabrici și uzine, TREBUIAU să ne zugrăvească fabrici care îndeplineau cincinalul într-un an, TREBUIAU să elogieze constructori care sfredeleau munții sau care făceau orașele patriei să înflorească, TREBUIAU să ne ofere modele de tineri care visează să muncească pe șantiere (de preferință, la Canal), nu să urmeze o facultate … Într-un cuvânt toate acestea era adăpostite generos într-o pălărie mare și lată a imperativelor acelor vremuri numită realism socialist. Filmele TREBUIAU să arate cum înflorește românul în patria sa, sub oblăduirea multiubitului Conducător. Și au făcut-o, ne-au arătat ce TREBUIE să ne arate, adică ce bine o ducem noi pe drumul spre comunism, iar cei mai mulți – deși e limpede că acum nu ne mai prea place să recunoaștem – am cam pus botul la acest mesaj propagandistic.

Dacă credeți că lumea civilizată vestică a fost scutită de imperative ideologice, de trebuințe ale vremurilor ce au provocat-o, vă înșelați amarnic. În perioada Depresiei americane happy- endul era, practic, un imperativ, justificat numai parțial de rațiuni economice. Modul de viață american a fost apărat cu sfințenie într-o mulțime de filme postbelice (memorabilă pentru mine a rămas adeziunea exprimată de Superman, cel din 1978, la aceasta – grea lovitură pentru ruși …).

În zilele noastre nu suntem scutiți de imperative. Filmele din ziua de astăzi TREBUIE

Legende iconoclaste

O imagine care face cât o mie de cuvinte:

The Anathomy of Grey`s Theology

Anatomia lui Grey este un serial cu doctori; a avut o cotă bună în State și s-ar părea că se bucură de un oarecare succes și pe la noi. Remarcăm că lumea medicală încă deține un potențial interesant pentru scenariști de puneri în scenă ale unor povești pline de suspans.

Pe de altă parte, un serial cu o astfel de audiență nu ratează nici el șansa de a folosi, prin mijloace specifice limbajului cinematografic,un discurs ideologic în pas cu vremurile.

Unul dintre aceste mijloace este accesul la lecția plină de semnificații prin care trece unul dintre personaje. Tehnica este destul de rudimentară, didacticistă, de film realizat în stilul celor care urmau in expresie și scopuri calea realismului socialist, însă efectul este unul judicios meșteșugit, cu o precizie chirurgicală: să înveți și tu ce învață acel personaj. Lecția lui e și lecția ta. Este încă, în ciuda puerilității metodei, una dintre cele mai influente căi de îndoctrinare în masă.

Iată un exemplu din acest Grey`s Anathomy, cu atât mai interesant cu cât lecția care i se oferă spectatorului este una de teologie. Ca să înțelegeți miza discursului, vă creionez doar, pe scurt, contextul:

Un Spotlight simptomatic

Orașul ăsta. Oamenii ăștia. Ne dau senzația că noi, restul, nu aparținem.
[ …]
Ia aminte ce-ți spun, dle Rezendes: dacă e nevoie de tot satul ca să crești un copil, e nevoie tot de un sat ca să abuzezi unul.
Mitchell Garabedian în Spotlight (2015)

Un fapt interesant care dă de gândit în recentul film premiat de Academia Americană de Film, Spotlight (2015): rolul esențial al celor din afară în scoaterea la lumină a diagnosticului unei comunități bolnave. Marty Baron (un evreu), Mitchell Garabedian (un armean) și Michael Rezendes (un localnic, dar cu rădăcini portugheze) sunt trei personaje cheie în film, fiecare având un rol determinant în evidențierea cancerului ascuns în sânul unei municipalități aparent sănătoase cum este cea din Boston.

Este posibil ca simptomatic filmul să ne sugereze un discurs pro-multiculturalism? S-ar părea că da: există boli ale „satului” care nu pot fi auto-diagnosticate și tratate din interior, atunci când omogenitatea unei comunități, bazată pe adeziunea tuturor la un status quo tradițional, funcționează ca principiu antagonic ideii de integrare a străinului. Iată că tocmai această lipsă de diversitate, explicată, în parte, de promovarea unui ethos naționalist-religios, este cea care manifestă vulnerabilități și este nevoie de un agent extern – unul diferit, neafiliat tradiției, detașat de păienjenișul de relații care implică datorii sentimentale – în stare să provoace o reacție de apărare a întregului organism. Este nevoie de cei diferiți, animați de valori diferite decât oamenii locului. În absența contribuției lor, putem muri cu zile, fără măcar să înțelegem ce ni s-a întâmplat.

Acum, nu zic că e un mesaj bun sau rău, doar sugerez un alt (posibil) mod de înțelegere.

Legende interconfesionale (5) – Ateii spun lucruri trăznite? Nu doar ei …

Iată cum arată, grosso modo, portretul unui ateu: […]; susţine că toate religiile sunt adevărate, trecând cu vederea faptul că încalcă grosolan principiul logic al terţului exclus; pentru el, A este A şi A este şi non-A concomitent, simplu şi fără nici o reţinere; (aici s-a rupt filmul, nota mea)

(Sursa: resursecrestine.ro)

Dialog peste pământuri (de mijloc, poate …)

Este ca și cum viața cea de toate zilele ar ascunde o dimensiune secretă, care, odată cunoscută de om, îi descoperă în același timp semnificațiile profunde cosmice și autenticitatea felului său de a fi: un mod perfect de extatică spontaneitate, care nu este nici iresponsabilitate specifică existenței animale, nici beatitudine angelică.

Mircea Eliade, în Autobiography, vol. 1

Saruman crede că doar o mare putere poate ţine piept răului, dar nu asta e ceea ce am descoperit eu. Am descoperit că sunt faptele mărunte ale oamenilor obişnuiţi cele care ţin răul departe. Mici fapte de bunătate şi iubire. 

De ce Bilbo Baggins? Poate pentru că mi-e frică, iar el ȋmi dă curaj.

Gandalf, în The Hobbit – An unexpected journey