Cu tărie

Oare cum este să fii creștin, unul din aceia care crede cu tărie în inspirația divină nealterată a Scripturilor, și să îți bați joc de aspectul fizic al unui om propus a fi uns într-o demnitate publică? Adică – să mă explic – cum pot conviețui în aceeași conștiință principiul din 1 Samuel 16:7[1] și lipsa de îngăduință cu care este stigmatizată pe toate căile fața nițel dezordonată, furată din cine știe ce context, a lui Mihai Tudose?

[1] „Domnul nu se uită la ce se uită omul; omul se uită la ceea ce izbește ochii, dar Domnul se uită la inimă.”

 

Anunțuri

Sacralitatea nedumeririi

Citesc niște expresii într-un document al zilelor noastre. Dintre toate cele zise acolo, două mi se par extrem de provocatoare. Ele merită privite cu mare atenție, mai ales că o semnificativă parte a mesajului acelui document era așezată tocmai peste acestea.

Pentru mine ele sunt importante din pricină că de mai bine de trei ani de zile tot tatonez ideea asta de sacru, sub diferite aspecte, în diverse medii și prin felurite mijloace. De aceea, de fiecare dată când aud pomenindu-se un cuvânt din familia lexicală a lui „sacru” … ciulesc urechile și iau aminte.

Căci vreau să știu ce este sacrul.

Care este.

Așa că vă întreb: ce se înțelege prin „sacralitatea vieții”?

Dar prin „sacralitatea familiei”?

Vă mărturisesc că, pe mine cel puțin, definițiile din DEX nu mă ajută să înțeleg cum privesc semenii mei ideea de sacralitate. E clar că avem nevoie de un dicționar, unul, pe cât posibil, cuprinzător și de folos gândirii și simțirii fiecăruia dintre noi.

Notă: Aș fi putut pune întrebarea pe Perete ( o s-o reiau și acolo), dar aș vrea să mă folosesc de blog pentru a aduna răspunsurile într-un mod cât mai la îndemână. De aceea, dacă se poate, v-aș ruga să folosiți acest mijloc pentru răspunsuri la întrebări, opinii și/sau comentarii. Mulțumesc!

iVai 1.01, beta version

Oare chiar nu sună nici un clopoțel, în vreun fel sau altul, despre ce am ajuns, despre ce suntem și despre drumul pe care ne-am angajat, într-o lume în care a devenit o știre de senzație (o adevărată dramă cosmică) și un subiect de comentat și rumegat sub toate aspectele – așa cum nu o facem despre orice altă dramă a lumii ăsteia mari – lansarea pe piață a unui nou* model de telefon inteligent?

* Cu privire la cât de „nou” este nu știu să mă pronunț, totuși e „7”, așa că ceva tot s-a schimbat …

Unchiul Sam cel creștinesc

Altă inexplicabilă coincidentia în imaginarul teologic al unor creștini din Statele Unite: să fii pro-life, adică să militezi pentru dreptul la viață al nenăscuților, și în același timp, cu o pasiune chiar mai mare, să te ții cu dinții și să lupți pentru dreptul constituțional al americanului de a deține un obiect personal creat și fabricat pentru a ucide, a.k.a. o armă de foc.

Sunt liber, deci nedumerit (18)

Nu pot să înțeleg cum poate fi cineva să se declare creaționist – adică unul că mărturisește că această lume nu s-a întocmit singură – și, în același timp, să manifeste un comportament conștient (voit?) neglijent în privința respectării drepturilor de autor, ca și cum ar fi posibil ca o scriere, cercetare sau creație artistică să apară în existență în urma vreunui Big Bang miniatural, dintr-o condiție limită despre care nimeni nu ne poate spune ceva sigur …