Hiena de la Auschwitz-Birkenau

Hiena de la Auschwitz-Birkenau

Pentru cel ce ar vrea să își facă o idee, măcar tangențial, despre sensul evaluării divine din cartea Facerii asupra condiției unei umanități care și-a pierdut reperele fundamentale ale existenței – au umplut pământul de silnicie, zic Scripturile – acest loc este o alegere cât se poate de inspirată. Îți vine greu să crezi că a existat așa ceva, că o astfel de silnicie este posibilă, că viața a bătut cu mult, în moduri ce nu pot fi măcar descrise, până și imaginația celor mai îndrăzneți creatori de filme. Dacă e adevărat că omul sfințește locul, să nu ne facem iluzii: omul îl poate și blestema, îl poate umple cu toată mizeria din inima-i. De data asta însă, evaluările de genul celor făcute pentru Cernobyl[1] nu-și au rostul, căci silnicia nu cunoaște nici timp, nici vindecare; pentru aceasta nici Dumnezeu nu a avut alte soluții de ostoire în afară de foc și pucioasă sau de apele nestăvilite ale potopului. Adevărate soluții finale, pentru probleme reale ale omului despărțit de sine și de Creatorul său.

Ce le (mai) rămâne oamenilor care trec printr-un astfel de loc? Victimelor li se ia totul (cu excepția atitudinii alese în fața ororii, spune Viktor Frankl). Dar nici cei din personalul taberei, de la comandant, la ofițeri, militari, gardieni și medici, nu ies cu ceva de acolo, căci golirea de tot ce este omenesc este, cred eu, mai dureroasă decât chiar pierderea propriului nume în favoarea unui număr, decât toate chinurile, ba chiar decât a vieții biologice însăși (un exemplu cutremurător este Irma Grese, o tânără gardiană nazistă, poreclită Hiena Auschwitzului, condamnată la moarte pentru crime împotriva umanității la numai 22 de ani).

Aceeași senzație de golire o am pășind pe poarta principală, pe sub acel cinic motto, de ale cărui conotații noi, cei ce am trăit sub auspiciile binecunoscutei ziceri a lui Engels „Munca l-a creat pe om”, nu suntem străini. Munca transformată în mesaj, capabilă prin ea însăși – fără a ține cont de obiectul ei, de rosturi, de împlinire, de retribuții etc – să ne atragă atenția asupra a ceea ce prețuim, libertatea, umanitatea, demnitatea … ah, mai bine mă opresc. Căci e ea însăși golită de tot ce e nobil în a munci, e hotar între iluzia de a trăi într-o lume normală și disperarea pe care o aduc în experiența umană ura de moarte, atât în obiectul ei, cât și în cel ce o cuibărește în noaptea propriei conștiințe.

000

Voi cei ce intrați aici, lăsați orice speranță. Sunt ispitit să mă gândesc că acest vers al lui Dante ar fi fost, dacă nu mai adevărat, măcar mai sincer pentru a fi ridicat deasupra acelei porți. Nu mă gândesc la speranța aceea care te ține în viață și te poate ajuta să treci chiar și prin așa ceva, de care pomenea și Viktor Frankl, ci la speranța pentru om, pentru ce a mai rămas în el din ceea ce i-a dat Dumnezeu. Dar, poate că e prea devreme pentru astfel de gânduri, când încă n-am văzut nimic …

Frapant, în timp ce pășesc prin camere sau pe culoarele pline de amintiri ale unor vremuri de care nimeni n-ar vrea să-și aducă aminte, totuși de care nimeni nu-și poate permite să uite, este să-mi conștientizez propria-mi tăcere. E liniște la Auschwitz. Ghizii șoptesc în microfoane, iar vizitatorii ascultă tăcuți în căști. Nimeni nu rostește un cuvânt. Afară plouă mărunt, în teamă parcă. Toate astea, nu doar din pricina respectului arătat față de un astfel de spațiu: pur și simplu nu ai ce spune, cuvintele se topesc în senzații inexprimabile și te simți neajutorat într-o lume pentru care nu ai fost creat și pe care nici n-ai vrea să o înțelegi. Nu poți rosti o acuză, vreun reproș, dar nici mângâieri sau consolări nu ai de dat. Nu te gândești nici la Hitler, nici la Schindler; oricâte nume ai avea în minte, de persecutori și călăi, sau ale victimelor (există o clădire ale cărei pereți sunt plini de fotografii, tăcute și acestea precum inimile noastre), totul pare să se reducă în experiența vizitatorului la omul cel de departe, atât de departe că nu se mai regăsește, nu mai știe cine este și ce este, nu mai știe nici măcar cum îl cheamă. Auschwitz este locul unde omul și-a pierdut numele, da, numele acela după care tânjea încă din vremea cărămizilor și a smoalei, în Câmpia Șinearului. A-ți pierde numele, înțeleg, asta este: să te pierzi pe tine, să nu mai știi ce faci, să nu mai înțelegi cui îi ești rob (rețineți acest gând pentru mai târziu, când îl voi pomeni pe Rudolf Hoss).

001r

Pe alocuri, îți vine a crede că omul a încercat cumva să concureze iadul. Buncărul SS este un exemplu în acest sens. Aici, pe lângă torturi, oamenii erau uciși prin înfometare. Nu era o demnitate oferită oricui; de ea se bucurau trădătorii, complicii încercărilor de evadare, cei prinși în aceste încercări, victimele unor experimente medicale. E adevărat, într-un astfel de foc se călesc sfinți, precum Maximilian Kolbe, preotul care a voluntariat să moară în locul unui deținut pe care nu îl cunoștea (inițial au încercat să îl ucidă prin înfometare, dar pentru că nu au reușit, se pare, până la urmă i-au injectat o otravă în sânge).

Cu greu aș putea încerca măcar să descriu senzația de dinaintea vizitării crematoriului de la Auswchwitz I, cel mic, în care au fost uciși „doar” vreo 60.000 de oameni. A fost reconstituit din rămășițele celui original, dar asta nu-l face mai puțin impresionant. Pentru câteva clipe mă întreb dacă voi putea face față celor ce mi se vor arăta înăuntru. Ghidul rămâne afară, nici măcar șoaptele sale nu-și mai au rostul acolo. Vizitatorii stau cuminți în rând. Intri pe o ușă îngustă. Da, nu e nimic de spus acolo. Totul se scrie pe retină. De teamă, parcă, mă gândesc să rețin această trecere și într-o fotografie. Un mormânt părăsit, un sicriu fără corpul celui îngropat … atât.

002r

Am senzația că a fost prea ușor. Îi privesc, la ieșire, pe cei ce stau la rând să intre, băieți, fete, vârstnici, albi, colorați, îmbrăcați sumar (e august, totuși) sau mai friguroși: toți au parcă același chip, multiplicat cumva pe toate fețele. E chipul resemnării în fața hienei urii față de oameni, ridicate la rang de ideologie. E chipul neputinței în fața unei istorii nerăscumpărabile de către om. E chipul memoriei care se întrupează într-o patologică teamă de transcendent, căci nimic nu poate fi mai mundan și mai concret în abjecție decât ceea ce s-a întâmplat acolo.

007

Auschwitz-Birkenau (sau Auschwitz II) este, în fapt, adevărata fabrică a morții, loc în care peste un milion de oameni au fost uciși în facilități special construite pentru acest scop. Hitleriștii le-au dinamitat atunci când, împinși de armatele rusești, au părăsit locația. De asemenea, au distrus și unele dintre depozitele de rămășițe umane colectate de la victime (păr, ochelari, dinți de aur etc). Totuși, au rămas suficiente urme ale oribilelor fapte petrecute aici. Fără un mare efort de imaginație se poate vedea intrarea în incinta culoarului de dezechipare (acea coborâre sinistră care îți strângea pielea pe tine urmărind The Schindler`s List), a camerei de gazare și a crematoriului. Ghidul ne spune că sunt locuri în zonă în care s-au găsit urme de cenușă rămasă în urma incinerărilor. Managementul rămășițelor tuturor celor care au fost sortiți a trece prin lagăr – spre muncă sau spre moarte – pare să fi ridicat provocări serioase responsabililor acestei operațiuni, iar unele lucruri s-au făcut în grabă. Crematoriile nu făceau față fluxului de cadavre furnizat de camerele morții, așa că unele trupuri au fost arse în afară, în condiții improvizate.

006

Iarbă, copaci, o întindere împrejmuită cu sârmă ghimpată. Aceeași liniște, deși aici, în aer liber, se vorbește cu voce normală. E pentru prima oară când privesc  în jur și nu sunt conștient de existența liniei orizontului. E ca și cum dincolo de acele garduri nu e nimic. Totul e aici, despre acum, despre cine suntem în aceste clipe. Nu-i judecăm pe alții, nu le plângem de milă nenorociților care au trecut pe aici, ci ne regăsim pe noi într-o iluzorie normalitate.

004

Un imens cimitir al speranțelor. O iluzie. Pentru că ori de câte ori te întrebi, prostit, năucit, uimit, revoltat sau, pur și simplu, curios, Cum au fost posibile toate astea? nu faci altceva decât să-ți dai pe față ignoranța sau incapacitatea de a (te) înțelege. Am văzut prea multe filme în care ni s-a spus că omul este bun, că nu mai are nevoie de Dumnezeu. Ni s-au spus prea multe povești despre oameni capabili să făurească aici și acum Paradisul. Am lăsat atâtea nimicuri să ne umple viețile, încât nu mai înțelegem o iotă din ceea ce odinioară se numea păcat, nelegiuire sau silnicie. Ne lăsăm conduși prea lesne de ideologii, uitând cât de important este adevărul.

003

Aceasta nu mai e hiena de la Auschwitz. Acesta e demonul unei lumi care crede că tehnologia ne face liberi. Altă lozincă, aceleași efecte.

005

După război, Rudolf Hoss, primul comandant de la Auschwitz-Birkenau, a fost arestat și judecat pentru crime împotriva umanității. Cu câteva zile înainte de executarea sentinței (se înțelege, a fost condamnat la moarte), a cerut un duhovnic și și-a mărturisit păcatele. A scris trei scrisori, una către procuror, una soției sale și una adresată fiului său mai mare. În prima, își recunoștea vina. În a doua, mărturisea că și-a regăsit credința în Dumnezeu. În a treia, îi spunea fiului săi că cea mai mare greșeală pe care o făcuse a fost să nu evalueze în nici un fel prin filtrul propriei conștiințe ceea ce fusese învățat de către cei de deasupra lui în conducere.

Îl îndeamnă să devină o persoană care se lasă călăuzit de bunătate și umanitate.[2]

A fost executat prin spânzurare, pe 16 Aprilie 1947, la câțiva metri de primul crematoriu (Auschwitz I). Locul execuției a fost păstrat întocmai ca în acele vremuri. Până și cârligul de care a fost agățată funia e încă acolo.

Nimeni nu va ști să ne spună, în afară de bunul Dumnezeu, dacă Raiul a mai putut cerne ceva din viața sa. Hiena pătimirilor simțului dreptății din fiecare dintre noi nu lasă să se vadă prea mult în sită. Mai bine așa.

Dar cu o astfel de cernere fiecare dintre noi – torționari, victime, vizitatori – este dator.

[1] Unele estimări spun că trebuie să treacă vreo 20.000 de ani până ce oamenii vor putea din nou să locuiască în zona afectată de radioactivitate (https://en.wikipedia.org/wiki/Chernobyl_disaster#cite_note-TimeDisaster-78)

[2] Pentru detalii: https://www13.shu.edu/academics/theology/upload/mass-murderer-repents.pdf

Anunțuri

Grecia îmbietoare: Corfu – Kerkyra

Grecia îmbietoare: Corfu – Kerkyra

Kerkyra, capitala insulei Corfu, este fără îndoială unul dintre cele mai fermecătoare orașe de văzut în Grecia. În experiența atâtor vacanțe petrecute pe aceste tărâmuri poate doar Nafplio mai ridică ștacheta fascinației până la astfel de cote. În ciuda frumuseții sale de netăgăduit, Parga rămâne, totuși, doar o stațiune. Ioaninna este, de asemenea un oraș frumos, dar nu are ieșire la mare. Kavala e și el interesant, însă destul de provincial.

0mg_1148

Corfu ne-a tentat pentru o a doua vacanță, după un interval de trei ani. Despre stațiunile și plajele pe care le-am încercat cu această ocazie, de data asta în jumătatea ei sudică, vă voi povesti în articolele viitoare.

0mg_1186

Deocamdată cred că merită să poposim nițel în acest orășel ciudat, cosmopolit, un amestec de bun gust, de tinerețe, dar și de liniște deopotrivă …

img_5671

Venind de data asta din sudul insulei, pe drumul de la Agios Giorgios Sud, prin Moraitika și Benitses, am avut de făcut față unui trafic aglomerat. Am fost nevoiți în mai multe rânduri să tragem pe dreapta, pe porțiunile înguste de șosea, pentru a face loc autobuzelor care par să se simtă în largul lor, chiar în aceste condiții de înghesuială extremă. Cei 35 de kilometri din Agios Ghiorghios i-am străbătut în vreo cincizeci de minute. E adevărat, cu cât te apropii de oraș, peisajul este tot mai atrăgător. Nu ai timp să faci fotografii, așa că te mulțumești cu o efemeră clătire a albastrului mării, brăzdat de țărmul deloc cuminte, înțesat de viluțe, docuri și ambarcațiuni de tot felul, direct în amintire și în bucuria (re)vederii …

0mg_1114

Ce e frumos în astfel de orașe, pe lângă aceste prime impresii, e faptul că oricât ar fi de aglomerate tot se găsesc locuri de parcare gratuite și relativ apropiate de zona centrală. Am parcat, așadar, chiar pe faleză, după care am luat-o la pas pe aleile umbrite de arbori imenși, plantați probabil tocmai cu intenția de a înlesni plimbările în zile toride precum cele de la mijlocul lunii august.

img_5599

Kerkyra este un oraș făcut parcă anume pentru plimbare.

0mg_1118

În zona centrală impresionează arhitectura clădirilor, cu acele pietonale întinse pe sub bolți de piatră (tot în ideea de a oferi protecție față de soarele încins) și pasaje extrem de înguste, năpădite de cabluri și de rufe întinse la uscat.

0mg_1225

Hm …

img_5600

Nu se poate rata, pe una dintre aceste străduțe înguste – de fapt un nesfârșit lanț de magazinuțe de tot felul, pentru toate gusturile și buzunarele – Biserica Sfântului Spiridon, care, pe lângă priveliște, oferă și un răgaz de răcoreală călătorului împovărat de atâtea impresii. La doi pași către centru, se găsește un local în care ne-am oprit de fiecare dată pentru un gyros delicios în forfota creată de porumbeii curioși, gata să ciugulească fiecare firmitură rătăcită pe sub mese.

0mg_1124

Apoi, cumva, trebuie să ajungeți pe Espianada (sau Spianada, Esplanada, Liston: în Grecia adesea astfel de nume sunt relative), un imens parc central, mărginit pe deoparte de mare și de Cetatea Veche, iar de cealaltă de un lanț de taverne și cafenele amplasate și ele sub bolțile clădirilor construite în stil venețian. Aici poți să te oprești, practic, oriunde pentru a savura în liniște, la umbră, o înghețată sau pur și simplu pentru a-ți odihni picioarele.

img_5608

O forfotă de proporții cinematografice, suficient de aproape pentru a o observa și de îndepărtată pentru a nu te deranja, se desfășoară panoramic înaintea ochilor tăi; dacă nu vrei să o bagi în seamă, te întorci către cetate.

0mg_1172

Totul este aici, în același timp, în proximitate și la distanță. Totul pare la picioarele tale, totuși la distanță.

0mg_1133

Cetatea, dacă tot am amintit-o, merită și ea o vizită (biletul costă vreo 3 Euro, iar copiii au intrare liberă), mai ales din pricina priveliștilor pe care le oferă.

0mg_1149

Există și câteva expoziții cu tematică istorică din care se mai pot reține câteva detalii interesante din istoria deloc liniștită a insulei, în special din perioadele în care turcii, uneori singuri, alteori cu ajutor din partea rușilor, au încercat să o cucerească.

0mg_1166

De sus de tot, din vârf, se pot fotografia panorame superbe; pe de altă parte, dacă nu mai puteți de cald, jos de tot, în apropiere de un chei, se poate face o baie în mare.

0mg_1180

Cei ce explorează mai în profunzime orașul vechi pot ajunge și la cetatea nouă, mai puțin vizitată. Nu sunt multe de văzut în special aici, dar panorama asupra orașului este la fel de spectaculoasă.

img_5667

În plus, drumul prin zona veche a orașului are și el un farmec aparte, mai ales că aici influența italiană – în arhitectură, în atmosferă, în rânduială (sau în absența ei) – este și mai evidentă decât în centru.

img_5654

Kerkyra nu are o plajă proprie, cum găsești în stațiuni. Cel mult, poți găsi petice de plajă, răsfirate în diferite zone, sau chiar mici pontoane de pe care se poate intra direct în apă. Apa este foarte caldă, însă nu pare prea curată. E bună pentru o răcoreală scurtă. Cei ce sunt cazați în acest oraș, dacă vor să meargă pe plaje adevărate trebuie fie să urce spre nord, spre Gouvia, fie spre sud, către Benitses și Moraitika. Cele mai bune plaje, însă, sunt cele de pe coasta de vest a insulei: Agios Gordios, una dintre cele mai frumoase plaje ale insulei, se află la doar 12 km depărtare de capitală, la capătul unui drum fascinant, pe lângă livezi de măslini, în serpentine nesfârșite …

0mg_1255

Kerkyra oferă o cu totul altă dimensiune a bucuriei de a fi în Grecia.

img_5691

Pe insula Corfu, cumva, toate drumurile duc la Kerkyra. E frumos să stai aici sau, dacă ești cazat într-o stațiune pe insulă, să faci dedici măcar o zi în întregime acestui oraș. Pentru noi, el este expresia turismului citadin adevărat, pe care o căutăm adesea pe unde mergem, dar pe care o găsim, totuși, destul de rar, într-o liniște activă sau într-o relaxare plină de energie. Pe lângă Nafplio, poate doar Bodrum, pe alocuri, sau Ceșme sau zona veche a Antaliei să ne mai fi cucerit cu o astfel de atmosferă contrariantă, paradoxală în efecte.

0mg_1206

IMG_5652.JPG

Plajele din Turcia (2)

Partea I, AICI.

Bitez – Bodrum

Apreciere generală: este următoarea plajă de după Gumbet, situată la vreo 5-6 km de Bodrum. Este un golfuleț, mai aglomerat în centru și mai lejer la extremități, însă în aceste zone întâlnim fie pietriș în loc de nisp, la intrare în apă, fie nisp amestecat cu mâl, destul de neplăcut

Plaja: foarte întinsă, dar îngustă; este o plajă cu nisp fin; în zona centrală este aglomerată – ocupată de tot felul de restaurante, baruri și alte localuri care cer consumație pentru a ocupa un șezlong – și foarte gălăgioasă

Apa: liniştită, cu intrarea în mare lină, bună pentru familii cu copii mici; în zona de vest intrarea este chiar mai lină, iar apa foarte caldă (însă pe unele porțiuni se mai găsește mâl)

Cadru: asemănător cu Gumbet; sunt cam multe ambarcațiuni, dar majoritatea sunt amplasate în larg și nu derajează

Rating: 4,5/10

DSCN3379

Antalia – Lara Beach 1

Apreciere generală: este plaja care începe imediat la est de Antalia, la marginea cartierului Muratpașa. Este o plajă întinsă pe kilometri întregi. De regulă, oamenii vin aici cu mașinile. Între zona de parcare și plaja propriu-zisă există un parc amenajat pentru barbeque unde  clasa muncitoare turcă iese la iarbă verde cu familia.

Plaja: este imensă, sub toate aspectele. Poți merge în neștire de-a lungul ei, fără să-i dai de cap. E o plajă de nisip, destul de curată; e întreținută, din câte am înțeles, de municipalitatea din Muratpașa.

Apa: este foarte caldă, ca una termală. Intrarea este cam abruptă; cam în șapte-opt pași nivelul apei depășește doi metri. Aglomerația din apă este de nedescris; o mulțime de turcafleți, mici și mari, stau unul lângă altul ca sardelele și fac gălăgie stropindu-se în apă.

Dacă mergi vreo doi-trei kilometri mai către est, lucrurile se mai domolesc și poți să găsești locuri decente pentru intrat în apă, fără să fii deranjat de aglomerație.

Încă ceva: se pare că în această zonă se găsesc în apă niscai ființe – pești, bănuiesc și … sper – care nu au altceva de făcut decât să te ciupească de picior când ți-e lumea mai dragă. Am mai întâlnit și în Fethiye; te poți obișnui cu ele, numai că odată chiar am fost mușcat până la sânge de o astfel de ciudățenie …

Cadru: nimic spectaculos, în afară de aglomerația din apă …

Nu vreți să faceți baie aici ...
Nu vreți să faceți baie aici …

Rating: 3/10

Antalia – Lara Kundu

Apreciere generală: aici vei ajunge dacă vei merge preț de vreo … 10 km de-a lungul plajei Lara Beach (v-am spus că e lungă). Kundu este un fel de oraș de vacanță cosmopolit, creat, din câte înțeleg, în special pentru a-i ușura de bani pe  ruși.

Plaja: este imensă și destul de puțin popolată (cred că majoritatea celor cazați în regim all-inclusive la castelele din zonă folosesc piscinele). Poți merge în neștire de-a lungul ei, fără să-i dai de cap. E o plajă de nisip, destul de curată; e întreținută, din câte am înțeles, de municipalitatea din Muratpașa.

Apa: este foarte caldă, ca una termală. Intrarea este cam abruptă; cam în șapte-opt pași nivelul apei depășește doi metri. Aglomerația din apă este de nedescris; o mulțime de turcafleți, mici și mari, stau unul lângă altul ca sardelele și fac gălăgie stropindu-se în apă.

Dacă mergi vreo doi-trei kilometri mai către est, lucrurile se mai domolesc și poți să găsești locuri decente pentru intrat în apă, fără să fii deranjat de aglomerație.

Încă ceva: se pare că în această zonă se găsesc în apă niscai ființe – pești, bănuiesc și … sper – care nu au altceva de făcut decât să te ciupească de picior când ți-e lumea mai dragă. Am mai întâlnit și în Fethiye; te poți obișnui cu ele, numai că odată chiar am fost mușcat până la sânge de o astfel de ciudățenie …

Cadru: nimic spectaculos, în afară de aglomerația din apă …

Rating: 4,5/10

Lara Kundu e mult mai primitoare
Lara Kundu e mult mai primitoare

Plajele din Turcia (1) – Updated

Am avut ocazia, după cum veți observa, să cunosc destul de multe plaje turcești. Pe unele am poposit mai multe zile, pe altele le-am salutat din mers. Am găsit că este frustrant să citesc recomandări pe Internet despre plaje mult-lăudate, pentru ca să constat la fața locului că erau cu mult sub așteptări, din diverse motive. După ce faci vreo două mii de kilometri cu mașina până acolo, nu îți este totuna ce te așteaptă la sosire.

În principiu – o spun din perspectiva unui turist amator – plajele grecești sunt în general mai bune. Numai în Halkidiki am găsit mai multe plaje de o calitate decât pe întreaga rivieră vestică turcă … Țărmul turcesc este ceva mai accidentat, mai puțin primitor. Concediile din Turcia compensează însă din plin prin frumusețea peisajelor și a vestigiilor ce pot fi vizitate acolo, dar și printr-un raport preț-calitate mai bun în tot ce înseamnă servicii turistice.

Iată o evaluare scurtă, la obiect, a plajelor pe care le-am vizitat până acum în Turcia. Poate vă va fi de folos. Dacă aveți întrebări specifice despre vreuna dintre ele, nu ezitați să mi le transmiteți.

Între timp am ajuns și în zona Antaliei. Câteva din impresiile culese acolo vor fi publicate curând și pe blog.

Eceabat

Apreciere generală: este un spaţiu strâmt şi nu foarte întins, la sud de port. Dacă sunteţi în drum spre coasta vestică a Turciei şi vă opriţi pentru o noapte la Eceabat, merită să faceţi o baie acolo.

Plaja: neamenajată, cu nisp fin, îngustă, neaglomerată

Apa: călduţă şi liniştită … în caz că nu este agitaţie pe Marmara; dacă se pornesc vânturile devine ceva mai neplăcut. Apa nu este adâncă lângă ţărm şi este potrivită pentru copii mici.

Cadru: este o plajă de oraş, pe marginea unui drum destul de intens circulat

Rating: 4/10

Vedere din Eceabat, de pe ferryboat

Assos

Apreciere generală: de la Kucukkuyu dacă ieşiţi de pe drumul principal, spre vest, pe coasta mării, veţi ajunge într-o zonă mai puţin amenajată, cu campinguri şi plaje golaşe. Plaja de dinainte de Assos este cea mai mare dintre acestea.

Plaja: foarte întinsă, cu nisp fin, neaglomerată

Apa: cam rece dar liniştită … intrarea în mare este lină; există si spaţii amenjate, pentru pretenţioşi

Cadru: nu prea sunt opţiuni de cazare pe aici; eventual se poate veni din Kucukkuyu cu maşina

Rating: 4/10

Vedere de pe o colina – Assos

Kucukkuyu

Apreciere generală: este o salbă de plaje întinse pe kilometri întregi de distanţa a mai multor localităţi

Plaja: în general, sunt plaje de nisip destul de populate, dar nu supra-aglomerate; unii șoferi de tir opresc în drum pentru o baie scurtă.

Apa: este rece, iar dacă bate şi vântul … o să zgribuliţi bine!

Cadru: multe plaje se văd de pe marginea drumului; unele imporvizaţii turceşti, în betoane prost turnate, zgârie privirile

Rating: 3,5/10

Kucukkuyu vazut de pe soseaua care urcă înspre culme …

Foca

Apreciere generală: Foca este un oraş foarte frumos, o bijuterie turcească; nu prea vin străini aici

Plaja: tehnic vorbind, Foca nu are plajă ci mai multe pontoane de lemn de pe care se intră în apă. Ca să faci plajă, îţi întinzi cearceaful pe lemn … În unele locuri este foarte aglomerat şi, practic, eşti nevoit să îţi întinzi lucrurile pe trotuar.

Apa: foarte rece şi foarte liniştită; în general, este adâncă pentru copii mici încă de lângă mal

Cadru: se întinde de-a lungul ţărmului oraşului, cu excepţia zonei portuare

Rating: 3/10

Dikili

Apreciere generală: este o plajă situată într-o staţiune aproape de Bergama, preferată mai mult de turci

Plaja: foarte întinsă, cu nisip fin, neaglomerată; se găsește și spațiu de joacă cum mingea, din belșug.

Apa: potrivită – puţin rece dimineaţa – şi, în general, liniştită. Intrarea în apă este destul de lină.

Cadru: Este undeva într-o zonă mai liniştită a oraşului. Cei ce s-au săturat de gălăgie în locuri precum Gumbet și Bitez o vor aprecia cum se cuvine.

Rating: 5/10

Plaja din Dikili

Ilica

Apreciere generală: Staţiunea se află la vreo trei kilometri de Cesme (care nu are plajă proprie) şi se spune că ar fi situată deasupra unei pungi de apă termală

Plaja: foarte întinsă, largă, de nisip, are unele porţiuni dotate cu şezlonguri; este spaţiu suficient pentru toată lumea, chiar şi în weekend. În unele zile pot să bată vânturi puternice.

Apa: caldă şi foarte limpede; se pot merge lejer vreo treizeci de metri iar apa să fie încă până la genunchi

Cadru: orizontul oferă un peisaj deosebit, mai ales datorat insulelor din depărtare

Rating: 10/10 ( cea mai bună plajă pe care am întâlnit-o în Turcia!)

Ilica, la superlativ …
Ilica, intr-o zi mai agitata …

Kusadasi

Apreciere generală: staţiune cosmopolită în apropiere de Selkuc – Efes

Plaja: sunt mai multe plaje, de nisip. Cei ce aleg să stea în centrul staţiunii vor avea nevoie de maşină pentru a accesa plajele de la margine, deoarece distanţa de parcurs este considerabilă.

Apa: căldă, însă nu impresionează prin claritatea ei; unele plaje sunt potrivite pentru copii mici, cum ar fi plaja mai mică, aflată chiar în zona centrală a staţiunii

Cadru: este plajă de oraş, pe marginea unui drum destul de intens circulat

Rating: 5/10

Kusadasi, pe inserate

Turgutreis

Apreciere generală: Sunt mai multe plaje în Turgutreis; cu cât mergeţi mai înspre nordul staţiunii ele sunt mai bune

Plaja: Plaja centrală şi cea sudică sunt plaje de nisip; în apă, însă, picioarele întâlnesc un supărător pietriş, foarte incomod. Sunt plaje de mai mici dimensiuni în zona de nord. Aici nisipul fin este prezent şi la intrarea în apă

Apa: călduţă, liniştită şi curată. În general, intrarea în apă este lină.

Cadru: peisajul este unul plăcut la orizont; anumite “finisaje” omeneşti de pe mal strică însă aspectul general

Rating: 6/10

Tatăl și fiul
Apus de soare în Turgutreis

Gumbet

Apreciere generală: Este o plajă întinsă dar cam îngustă. Gumbet este un resort lângă Bodrum plin de străini, mai ales britanici.

Plaja: amenajată, plină de şezlonguri, întinsă dar îngustă, supraaglomerată. Nu este o plajă cu nisip fin, ci cu unul mai grunţuros, care însă nu incomodează în nici un fel. Update: unele zone pot fi extrem de gălăgioase, din pricina muzicii date la maxim!

Apa: foarte caldă şi liniştită. Se face baie printre bărcuţe şi hidrobiciclete parcate în apropiere de ţărm; intrarea în apă este lină. Dacă pe mal spaţiul este foarte înghesuit, în apă ai loc sufient ca să te distrezi de minune.

Cadru: este un golfuleţ destul de bine închis; dă impresia unui mic furnicar estival

Rating: 6/10

Am facut o baie buna la Gumbet …
In apa, la Gumbet, ai spatiu berechet …

Iclemer / Marmaris

Apreciere generală: cadrul natural este de vis, înconjurat de munţi şi coline superbe

Plaja: este foarte aglomerată, deşi întinsă şi destul de largă, plină de englezi; este o plajă cu un nisip mai grosolan, format din pietricele mici

Apa: foarte caldă. Intrarea în apă este una abruptă; după doi-trei paşi apa devine adâncă, nerecomandabilă copiilor mai mici

Cadru: o minunăţie

Rating: 6/10

Datca

Apreciere generală: o staţiune la vreo 70 km de Marmaris, în interiorul peninsulei cu același nume

Plaja: sunt mai multe plaje înguste, cu nisp fin, neaglomerate

Apa: călduţă şi liniştită. Intrarea este lină, bună pentru copii mici.

Cadru: este destul de multă linişte, chiar și spațiu sub umbrele …

Rating: 7/10

Datca cea linistita …
Plimbare cu barca si cu cei doi baietei

Turtle Beach

Apreciere generală: este situată la vreo 10 km de Dalyan, într-o zonă foarte frumoasă; la plajă se ajunge numai cu maşina, iar parcarea costă 6 TL pe zi

Plaja: amenajată, foarte întinsă, cu nisp fin, neaglomerată

Apa: călduţă. Chiar şi atunci când nu este liniştită tot se poate intra în apă cu copii mici deoarece nu este adâncă la mal

Cadru: este departe de oraş iar cele câteva servicii oferite acolo, pentru mâncare etc pot fi nesatisfăcătoare.

Rating: 10/10 Update: am crescut ratingul la 10 pentru că nu mai consider accesul atât de problematic. Călătoria pe apă, întrebuințând sistemul de transport local costă doar 10 TL (dus-întors) și își merită toți banii din pricina frumuseții peisajului

Turtle Beach … testoasele or fi fost in vacanta …

Fethye – Calis

Apreciere generală: Calis este o suburbie a oraşului Fethye, transformată în resort pentru turiştii britanici

Plaja: foarte întinsă, cu un nisip format din pietricele destul de supărătoare

Apa: foarte caldă, ca o ciorbă călie. Intrarea în apă este destul de abruptă, sunt bolovani pe jos (unii foarte mari) şi, ca să fie tacâmul complet, sunt ceva lighioane acvatice care te pişcă de picior (până la sânge, nu e de glumă!)

Cadru: peisajul este superb, mai ales la apusul soarelui

Rating: 4/10

Apus de soare la Fethyie

Oludeniz

Apreciere generală: Oludeniz este o staţiune lângă Fethye, într-un cadru natural superb; este suprapopulată şi aceasta de către turişti britanici

Plaja: destul de întinsă, cu un nisip format din pietricele iar pe unele porţiuni cu balast de cea mai proastă calitate

Apa: foarte caldă, cu o culoare interesantă la mal, aproape albă. Intrarea în apă este foarte abruptă, pe pietre; copii, mai ales dacă nu sunt buni înotători, pot doar să-şi clătească picioarele în mare …

Cadru: repet, este impresionant, dar … ce folos?

Rating: 3,5/10

Vezi și: Plajele din Turcia (2)

Vacanța turcească 2014: Bitez – Bodrum

Am revenit, așadar, în peninsula Bodrum. Avem amintiri plăcute de (re)depănat aici. Coborâm de la Kușadasi, pe lângă lacul Bafa, după o instructivă escală la Herakleia, pentru a ne apropia de aglomerata arteră principală a regiunii, una care pare să suporte tot mai greu traficul din sezonul estival. Nu-mi amintesc să fi fost atâta aglomerație înainte. De data asta nu am mai mers până în capătul peninsulei, la Turgutreis, ci am încercat o locație mai apropiată de orașul Bodrum.

Bodrum - văzut de pe coastă
Bodrum – văzut de pe coastă

Ne-am oprit la Gumbet, o stațiune care ne-a lăsat o bună impresie acum patru ani. Un golf cu apă liniștită, un pic cam îngust, dar cu apă foarte bună pentru baie. De aici, în Bodrum se ajunge destul de repede, iar de pe coama peninsulei care străjuiește zona de est a plajei se pot admira în voie ambele localități.

Gumbet
Gumbet

După o scurtă plimbare pe plajă, am hotărât că nu ne place înghesuiala din Gumbet. Toată plaja este ocupată de șezlonguri, îngrămădite indecent pe o fâșie de nisip mult prea îngustă pentru tot poporul adunat acolo. În plus, gălăgia este la ea acasă; se pare că turiștilor britanici care vin în zonă le place să șadă tolăniți în baldachine, în timp din difuzoarele agățate de palmieri duduie a muzică de mare, mare jale. Nu-i de noi, așa că ne-am urcat în mașină și am mers spre Bitez, următoarea localitate de pe listă. Aici, deși plaja este asemănătoare, găsim mai mult spațiu pentru plajă și bălăceală în mare.

Cazările sunt un pic mai scumpe decât în alte locuri: Bodrum este prin definiție o zonă considerată de lux: e ”coasta de azur a turcilor”, cum se lăuda una dintre gazdele noastre turce. Se pare că standardul de cazare pe aici este, invariabil, vilă cu apartamente amplasate strategic lângă un mic băruleț cu piscină (din nou, acest lucru este datorat britanicilor, care mor fără aceste facilități), iar micul dejun nu se ia în calcul la negocierea prețului.

Piscina de la Vila Nergis
Piscina de la Vila Nergis

Legat de piscină, ne-am convins totuși că aceasta nu e neapărat un moft. O baie relaxantă într-o zonă umbrită, în perioada când soarele este prea fierbinte pentru plajă, poate constitui o reală delectare. Unde mai pui că gazda noastră avea gusturi muzicale bune – adică, asemănătoare cu ale mele 😉 – așa că m-am putut bucura din plin de aceste momente, nu de puține ori în solitudine.

Apreciere generală

Bitez este, de fapt, un mic orășel aflat în interiorul peninsulei, care se prelungește în vale până la resortul de pe malul mării, stațiunea propriu-zisă. Aceasta este de mici dimensiuni; o aglomerație de hoteluri de mărime medie, de pensiuni și de viluțe, iar pe străduța principală câteva magazinuțe de interes general (între care cel mai bun este un Șok, un fel de Mega Image) și/sau de suveniruri. În zona plajei sunt amplasate majoritatea restaurantelor și pub-urilor. Cam înghesuite, după părerea mea.

Serile sunt destul de liniștite în Bitez, lucru care nouă ne-a convenit de minune. Poți veni după apus pe plajă, să te faci comod pe un șezlong și să admiri fie un cer incredibil de curat, fie licăririle luminițelor din partea de vest a golfului reflectate în apa calmă a mării.

Avantajul principal al locației este, după cum am spus, apropierea de Bodrum. Mă rog, acest avantaj este în parte anulat de aglomerația de pe șoseaua principală a peninsulei; traficul este uneori infernal și, în plus, sunt o mulțime de intersecții semaforizate (cu care nu e bine să te joci, pentru că sunt destul de multe echipaje de poliție la datorie, gata să te înhațe dacă ai comis-o), amplasate după fiecare trei-patru sute de metri. Aceasta este singura observație care intră la categoria ”contra”, căci în rest nu avem de ce să ne plângem. Bitez a fost pentru noi o experiență de vacanță cât se poate de plăcută.

Șoseaua care duce spre Bodrum, de data asta mai puțin  aglomerată
Șoseaua care duce spre Bodrum, de data asta mai puțin aglomerată

Plaja

Cum am sugerat deja, Bitez este și el un golfuleț, unul ceva mai mic și cu deschidere mai mică decât Gumbet. Plaja este lungă și îngustă, ocupată în cea mai mare parte de șezlonguri și baldachine; ele îți sunt oferite gratuit, dar trebuie să consumi produse de la barurile și restaurantele aferente. Există, din fericire, și câteva porțiuni libere, unde poți să te întinzi cum îți place (șezlongurile nu pot fi orientate după bunul plac, fiind mult prea apropiate unele de altele).

Plaja din Bitez
Plaja din Bitez

În mod surprinzător, apa nu este foarte caldă. E potrivită, dar parcă un pic mai rece decât la Kușadasi. În schimb, este foarte curată, iar intrarea în mare este lină, bună și pentru cei mici. Există și zone cu pietriș pe jos, destul de incomode. Cel mai bun nisip poate fi găsit în partea de vest a plajei, numai că aici el tinde pe alocuri să fie … supărător de fin, aproape nămolos. Ideea este, oricum, că plaja din Bitez este suficient de întinsă pentru a-ți găsi un loc după placul inimii, fie în zonele rezervate și cu șezlonguri, fie în cele libere.

Zonă de pietre - plaja din Bitez
Zonă de pietre – plaja din Bitez

Desigur, este limpede că la pretențiile unei riviere precum cea a peninsulei Bodrum, se găsesc aici de toate pentru distracția pe apă, de la cele mai simple (plute imense, de pe care poți să sari în apă), până la cele mai sofisticate, din gama motorizatelor. Numai bani să fie, pentru că în Turcia, în afară de aer, toate se plătesc în Euro și în lire …

Plaja din Bitez în zona vestică
Plaja din Bitez în zona vestică

Unde? Cum? Ce?

Bitez – vorbesc despre orășel acum – găzduiește zilnic în zona centrală un interesant bazar de produse alimentare. Aici se găsesc de toate; nouă ne-a rămas inima la fistic și chestii din astea, dar nimic din ce e bun în materie de legume, fructe și tot felul de semințe și arome nu pare să lipsească de pe tarabe.

La vreo 15 km spre vest, la capătul peninsulei, este Turgutreis. Aici se poate face baie într-o apă ceva mai caldă și pot fi admirate superbe apusuri de soare.

Gumbet, o stațiune interesantă, este la vreo 4km pe drum înspre Bodrum. Apă mării este aici ideală pentru baie.

Bodrum este, fără îndoială, adevăratul punct de atracție al peninsulei. Despre el vă voi scrie însă într-un episod viitor …

Biserica fortificată din Viscri

Biserica fortificată din Viscri

Un loc care mi-a plăcut de la prima vizită … și am fost de multe ori acolo!

Blog de călătorii

Viscri – traducerea fonetică a săsescului Weisskirch (Biserica albă) – este satul brașovean care stârnește suspans, mister, dorința de aventură, de a explora ceva vechi și fascinant. Bineînțeles, o mare parte din fascinația legată de acest sat este legată de promovarea de care a avut parte din partea prințului Charles.

Într-o zi minunată de septembrie, sub un cer senin, extrem de albastru (care prin contrast cu biserica albă devenea și mai albastru), pe o vreme plăcută, în care se simțea totuși o ușoară adiere răcoroasă de toamnă, exact când frunzele foioaselor încep să ruginească ușor, am descins la Viscri, să vedem dacă își merită renumele.

Drumul, binecunoscut: Brașov – Rupea – Bunești, apoi stânga și, după 10km pe un drum cu gropi, dar acceptabil, ajungi la Viscri. Peisajul dintre Bunești și Viscri este superb! Dealuri bine cosite, păduri, o mică luncă a unui pârâiaș, ticsită cu stufăriș, brândușe de toamnă…

Vezi articol original 207 cuvinte mai mult