Antideconstructie

Motivaţiune

În timp ce interacţionam cu alţi creştini pe net, pe teme teologice, am început să mă gândesc tot mai mult la diferenţele de abordare, între diferite curente creştine, cu privire la noţiuni comune şi în acelaşi timp importante prin care ne exprimăm crezurile. Există definiţii mai mult sau mai puţin contradictorii; totuşi, din câte observ, unele diferenţe nu sunt atât de definire, cât de esenţă şi înţelegere a noţiunii în întregul unui construct teologic coerent.

Când e vorba de esenţa lucrurilor cred că unul din drumurile înfundate pe care se merge uneori, ducând la abordări greşite şi la dezbateri fără de sfârşit, este acela al separării lucrurilor şi al atribuirii unei esenţe proprii lor, de sine stătătoare, independentă de întreg. Din păcate, atunci când scoţi o parte dintr-un întreg, pericolul relativismului este amplificat: e un lucru să defineşti o piesă de Dacie, pusă la locul ei în acea maşină, şi altceva să o vezi singură şi să nu ştii de unde a fost luată – ar putea foarte bine să fie considerată parte din mecanismul de propulsie al unei navete spaţiale sau din acela al unui vehicul subacvatic.

În continuare voi aduce în discuţie câteva astfel de concepte sau obiecte aparţinătoare discursului creştin. Sunt convins că cei ce se vor supăra citind unele dintre afimaţiile mele vor găsi o cale pentru a-mi ierta inevitabila impertinenţă …

Harul

Harul este fără îndoială o marcă înregistrată a creştinismului; el este unul din conceptele cheie în înţelegerea relaţiei Dumnezeu-om. S-au scris şi dezbătut multe despre har iar acesta e un lucru bun. Cred însă că se dezbate prea adesea harul ca şi cum ar fi un concept de sine stătător şi, în acest fel, complet separabil de alte concepte religioase şi, cel mai grav, chiar de Dumnezeu Însuşi. Ca şi cum harul ar fi un obiect materializat în vreun fel, în esenţa lui; el există undeva depozitat iar problema noastră ar fi dacă avem acces la el sau nu. Binenţeles, fiind vorba de ceva obiectiv şi de sine stătător, stă în puterea noastră să îl definim, şi, vai, ce multe definiţii i-am găsit de-a lungul veacurilor! Problema cea mai gravă este că vorbind în acest fel despre har uităm cât de intim este el legat de dumnezeire, şi că el este o expresie a acţiunii lui Dumnezeu în viaţa omului. Harul nu există în sine însuşi, nu este o esenţă în sine, ci el însoţeşte manifestarea Sfintei Treimi în relaţie cu noi, muritorii de rând, care prin aceasta mărturisim că ni s-a acordat un mare har.

Când Pavel spune în Efeseni că “prin har sunteţi mântuiţi” el include în acest cuvânt tot ce a făcut Dumnezeu pentru noi: întreaga desfăşurare a planului de mântuire în istorie, Întruparea, suferinţele lui Hristos, crucea, moartea şi învierea Domnului, pogorârea ulterioară a Duhului. Toate acestea alcătuiesc harul prin care suntem mântuiţi. Tot ce înseamnă prezenţă şi manifestare a lui Dumnezeu în viaţa unui om, pentru a-l restaura şi a-l binecuvânta, este harul Său pentru acel om; acesta este sensul mesajului lui Domnului pentru Pavel când se roagă să scape de ţepuşul din carnea lui: “Îţi ajunge că te însoţesc cu putere în tot ce faci şi te conduc spre biruinţe mai mari decât ai putea tu obţine prin propriile tale abilităţi.” (II Corinteni 12:1-10).

Harul ar putea fi asemuit cu un parfum frumos mirositor. În termenii de mai sus, primul mod de a-l gândi mă duce cu gândul la o sticluţă care încapsulează acel parfum. Dumnezeu are la Sine această sticluţă şi, după bunul plac a voii Sale sau după anumite criterii stabilite de El, îl împarte şi oamenilor ( iar aici se presupune că oamenii ar trebui neapărat să-şi dorească acest parfum – fraier este cine îi dă cu piciorul ). Cea de-a doua perspectivă îmi spune că mirosul acestui parfum însoţeşte prezenţa lui Dumnezeu peste tot şi că dacă vrei să te bucuri de acel miros ar fi bine să stai pe lângă El. În primul caz, harul este un ceva cu esenţă şi formă proprie, manipulabil şi gestionabil ( eventual se poate accentua că nu oricine are această abilitate de a-l gestiona ). În cel de-al doilea exemplu, harul însoţeşte acţiunea divină, dragostea Lui, mila şi providenţa Sa în relaţii.

Observ uneori discursurile calviniste căzând în această capcană ideologică. Ei vorbesc mult şi frumos despre har; la un moment dat ai impresia nu numai că harul este ceva având o esenţă în sine dar aproape că este personificat. Nu mă mir că adesea el este scris cu literă mare – aproape că vorbim de cea de-a patra persoană a dumnezeirii. Chiar şi Yancey în cartea sa “What’s so amazing about grace?”, care în linii mari îmi place, cade în capcana despre a vorbi uneori despre har la modul general, văzându-l uneori ca pe ceva prezent, palpabil şi identificabil în diverse relaţii, chiar fără o prezenţă a lui Dumnezeu recunoscută acolo. Sticluţa cu parfum pluteşte în aer, pe undeva, şi cei ce vor să întindă mâna se bucură de mireasmă.

Să vorbeşti de har în acest fel, lăsând deoparte pe Dumnezeul datorită cărui acest har există, îmi pare a fi o greşeală cu implicaţii grave şi în înţelegerea altor aspecte ale vieţii creştine, de exemplu ideea de a trăi sub har. Aceasta poate fi înţeleasă fie ca trăirea sub un fel de paravan, în spatele căruia unii ar spune că poţi face tot ce doreşti, fie ca pe un decret divin datorită căruia nu ai primit şi nu mai primeşti ceea ce meritai ( pedeapsa iadului ) şi eşti răsfăţat de Dumnezeu în orice fel. Astfel pierdem perspectiva trăirii în prezenţa lui Dumnezeu, modelată de El Însuşi prin Duhul Sfânt, ca opusă trăirii sub lege, aceasta fiind modelată de norme, legi şi porunci.

Dacă a trăi în har înseamnă a trăi în prezenţa lui Dumnezeu atunci obiecţia înţelegerii harului ca o licenţă pentru a păcătui în voie – ridicată adesea în mediile cu tendinţă legalistă – devine neîntemeiată dacă nu chiar ridicolă. Cine ar putea măcar o secundă să susţină o astfel de înţelegere în prezenţa Celui Preasfânt?

Ce mare e diferenţa! Poate că e bine să fim ponderaţi când e vorba de a ne lăsa descrise vieţile de cuvintele cântecului “Măreţul har”, un imn superb fără îndoială dar în care harul este în mod evident personificat şi adorat, ca şi autor al mântuirii noastre; de fapt, Dumnezeu este Cel ce ne-a salvat iar toată istoria înfăptuirii acestei mântuiri se poate cuprinde tocmai în acest cuvânt minunat: har.

( Va urma …)

2 gânduri despre “Antideconstructie

    1. Sa înţeleg că am avut câteva scăpări gramaticale? Este foarte posibil şi fac tot ce pot pentru a-mi îmbunătăţi prestaţia şi sub acest aspect …
      Pentru că ideea de la care am plecat a rămas îngropată între urgenţe şi mici compensaţii ale cotidianului … da, cred că e timpul să mă întorc pentru a-mi onora promisiunea din final, aceea cu „va urma” …

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s