Cine L-a răstignit pe Isus?

Cine L-a răstignit pe Isus?

Coborând cu această întrebare în lumea noastră pluralistă, a diversităţii de opinii, vom fi surprinşi să observăm câte răspunsuri putem obţine. Iată câteva dintre ele, vechi de când lumea, prezente atât în Biserică cât şi în afara ei:

“Iudeii aceştia l-au omorât pe Domnul Isus”, ne spune Pavel în 1 Tesaloniceni 2:15. Urmându-i exemplul, au fost mulţi care au arătat cu degetul către Iudei, înfierând cu un acut spirit judiciar nedreptatea pe care aceştia I-au făcut-o compatriotului lor. Uciderea Domnului le-a fost imputată de către creştini evreilor încă din primi ani de după eveniment şi a alimentat un nesfârşit conflict între cele două grupări, conflict pe care îl mai vedem şi azi răbufnind din când în când ( una dintre ultimele ocazii fiind lansarea Patimilor lui Mel Gibson ).

Iuda a avut partea sa de vină. Poate n-a mai apucat să-şi vadă rodele trădării dar contribuţia sa rămâne esenţială.

Nu-l uitaţi pe Pilat, ne vor spune alţii. La urma urmelor el este cel care a emis nedreapta sentinţă. Numele guvernatorului roman va rămâne pe veci un simbol al laşităţii, al compromisului şi al strâmbei cumpăniri.

Lângă Pilat, puteţi să-i amintiţi şi pe cruzii soldaţi romani. Ei au executat ordinul; ei L-au biciuit, L-au batjocorit, au confecţionat crucea, au bătut cuiele şi au dus până la capăt crucificarea.

Eu şi cu tine, ne va spune A.W.Tozer, suntem cei care L-am răstignit, împreună cu toţi aceştia. Într-o carte care poartă ca şi titlu chiar această întrebare, autorul accentuează răspunderea colectivă a întregii omeniri pentru moartea lui Christos. În acelaşi timp, el deplânge această conspiraţie a disculpării de vină, care se pare că ar caracteriza creştinismul evanghelic din zilele noastre.

S-ar părea că lista este completă, nu-i aşa? Nici pe departe.

Când citim evangheliile, mai ales pe cea a lui Ioan, putem observa o perspectivă puţin schimbată asupra morţii lui Isus. Ea este anunţată încă din capitolul 10 în felul următor:

“Tatăl Mă iubeşte, pentru că Îmi dau viaţa, ca iarăşi s-o iau. Nimeni nu Mi-o ia cu sila ci o dau Eu de la Mine. Am putere s-o dau şi am putere s-o iau iarăşi: aceasta este porunca pe care am primit-o de la Tatăl Meu.” Ioan 10:17-18

Nu, Isus n-a fost victima unor circumstanţe nefaste ci, în toate lucrurile în care părea lipsit de apărare şi neputiincios, El împlinea într-o totală supunere porunca Tatălui. Acest fapt este evident în capitolul 18, în relatarea arestării, când cei ce vin să-L prindă pe Galilean, înarmaţi până în dinţi, ne apar evident depăşiţi de importanţa misiunii lor. Isus le iese în cale păşind calm înspre ei, nici vorbă să se ascundă; va trebui să-i întrebe de două ori pe cine caută, după care tot de două ori le va confirma că persoana pe care au venit s-o aresteze este chiar înaintea lor.

Mai există o menţiune făcută de Domnul nostru care întăreşte ideea precedentă, că ceea ce s-a întâmplat de Paşte este cu mult deasupra urzelilor meschine şi a jocurilor politico-religioase ale vremii. Vorbind despre moartea Sa, la intrarea în Ierusalim, El spune astfel:

“Adevărat, adevărat vă spun că dacă grăuntele de grâu care a căzut pe pământ nu moare, rămâne singur; dar dacă moare, aduce mult rod.” Ioan 12:24

Avem de făcut o alegere. Pe deoparte putem să privim la întregul context care a dus la moartea lui Isus, să evidenţiem ura preoţilor faţă de Acesta, teama Fariseilor faţă de succesul Său (Ioan 12:19), dispreţul lui Pilat faţă de evrei în general şi faţă de autorităţile lor religioase, ignoranţa şi brutalitatea romanilor şi isteria gloatelor împinsă până la ridicolul acceptării Cezarului, doar de dragul uciderii acestui Rege pe care nu şi-L doreau. Toate acestea, în adevăr, au concurat la crucificarea Fiului lui Dumnezeu.

Isus însă ne propune un alt tablou, mult mai simplu, însă mai profund decât pare la prima vedere: un bob de grâu semănat în pământ. Pune un bob de grâu în pământ primăvara şi vino câteva săptămâni mai târziu să vezi ce se va întâmpla cu el. În zadar îl vei mai căuta acolo că nu vei găsi altceva decât o supăratoare rădăcină şi un firicel ce dă să iasă timid din pământ. De fapt, oricine te-ar vedea, ar fi îndreptăţit să te întrebe: pentru ce mai cauţi sămânţa când acum ai o plantă adevărată în faţa ta? Înţelegeţi poate acum nedumerirea îngerilor care le întrebau pe femei “Pentru ce căutaţi între morţi pe Cel ce este viu?” Luca 24:5. Odată pusă sămânţa în pământ, trebuie să accepţi ideea că va muri şi, în acelaşi timp, poţi deja să anticipezi fumuseţea viitoarei plante care va răsări acolo. Nu te poţi bucura de ambele lucruri în acelaşi timp.

Tot ceea ce s-a întâmplat de Paşte, culminând cu Învierea, nu este altceva decât împlinirea dorinţei Tatălui de semăna viaţă în acest pământ mort. Isus este Sămânţa Vieţii iar în acest caz crucea devine plug iar mormântul este o frumoasă grădină ( Ioan 19:41 ). Lipsa Învierii ar fi însemnat că sămânţa “n-a prins”, nu a încolţit şi nu e nici o speranţă de roadă pe mai departe. Dacă femeile ar fi găsit trupul acolo, ar fi fost la fel de dezamăgitor, spiritual vorbind, cu situaţia unui fermier care în loc să vadă lanul de grâu, încă mai poate găsi seminţele intacte în pământ.  Dar, pentru că minunea încolţirii s-a întâmplat, putem privi cu încredere în viitor: viaţa lui Christos se răspândeşte pe întreg Pământul invadând şi biruind asupra domeniilor morţii.

Aşadar, cine l-a răstignit pe Isus?

Urmare a acestor ultime gânduri, poate că nu ar strica să privim puţin dincolo de cadrul strict istoric al evenimentelor de Paşte; vom găsi acolo ceva special, ceva ce unii dintre noi au privilegiul să guste la începutul fiecărei primăveri iar apoi să savureze pe îndelete până la apariţia roadelor: inima de agricultor a Tatălui Ceresc.

Fără El, lista aceea a celor care L-au condus la moarte pe Domnul nostru ar fi mult prea săracă, şi poate mult mai greu de înţeles …

Anunțuri

16 gânduri despre “Cine L-a răstignit pe Isus?

  1. Un om drag mie, as putea zice ca mi-a fost mentor, mi-a dat un raspuns la o intrebare pe care i-am pus-o in timpul unei dezbateri la un curs de Liturgica:

    – Parinte profesor, daca s-ar mai intrupa inca o data Iisus Hristos ca Mantuitor, ce s-ar intampla?
    -L-am rastigni din nou!
    Dincolo de cuvinte, n-am sa uit niciodata fata plina de tristete a preotului si nici oftatul care a urmat dupa ce a spus ceea ce a spus.Precum nici tacerea apasatoare care s-a lasat peste toata clasa,… foarte apasatoare, de-a dreptul dureroasa! UN OM A ROSTIT UN ADEVAR…

      1. Realitatea mintii noastre e vasta si impresionanta. Doar ca nu stiu daca merita sa cautam adevarul din afara mintii, adevarul in care locuim noi cei povestitori ai binelui si raului. Viata e de o complexitate sfasietoare. Cum putem oare sa facem diferenta intre adevarata realitate si realitatea inoculata de manipulator, de cel ce vrea sa dispuna de noi si bunurile noastre. Manipularea e de o perversitate infinita. Imaginati-va cel ce spune o poveste frumoasa despre Dumnezeu, o poveste ce iti fura lacrimi. Dar in fapt acel povestitor urmareste sa-ti sadeasca teama de necunoscut pentru a dispune de tine in orice moment. Acel pervers care urmareste dezumanizarea ta. E mult mai practic sa pastoresti o turma de pastori decat o turma de oi.

  2. Vad ca nu prea intelegeti Dragostea lui Dumnezeu … Daca o sansa ar fi in plus , fara a fi incalcat liberul arbitru, din Dragoste pentru tot ceea ce a creat, Dumnezeu L-ar da pe Fiul Sau sa moara nu o data sau de doua ori ci de cate ori ar fi nevoie pentru ca toata Creatia sa fie mantuita! Din pacate ne-am obisnuit sa privim viata ca pe un spectacol si nu mai suntem miscati sufleteste de extraordinar,n-am fost niciodata, nu pe degeaba le dadea Imperiul Roman oamenilor paine si circ, ii obisnuia cu extraordinarul, am ajuns sa-l consideram ceva obisnuit iar Dumnezeu stie asta, cel mai bine stie ! De-aceea si ne aminteste in Apocalipsa ca ne vom bucura cand cei doi vor fi ucisi in piata si ne vom trimite cadouri unii altora in semn de bucurie ca am scapat de ei . Grea incercare , foarte grea, m-as bucura numai sa stiu , nu ca am luat atitudine pentru a-i sustine pe Trimisii lui Dumnezeu, nu , sunt prea las pentru o asemenea Cruce, m-as bucura daca as putea sa vars o lacrima sincera pentru ei …Ar fi o sansa si pentru mine pentru ca ceva din mine inca plange pentru altul …

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s