Grecia îmbietoare – Thassos (2) – Potos

Continuare de AICI.

Potos

Potos este staţiunea grecească ȋn care am petrecut cel mai lung sejur (opt nopţi); de regulă nu am rămas prin localităţile vizitate pȃnă acum mai mult de patru-cinci zile, Kalithea fiind singura excepţie (o săptămȃnă).

La baza deciziei noastre de a petrece mai atȃtea zile acolo a fost ideea de a avea de nu fi nevoiţi să ne mutăm dintr-un loc ȋn altul ȋn perioada din jurul zilei de Sfȃnta Marie, atunci cȃnd este extrem de greu să găseşti vreun loc liber ȋn absenţa unei rezervări prealabile: 15 august e zi de mare nebunie ȋn Grecia, ȋn care toată lumea iese la distracţie, fiecare pe unde poate, după buget.

aIMG_1529

Potos este o staţiune ȋnghesuită lȃngă faleza centrală a unei plaje destul de lungi (peste un kilometru). Deşi spaţiu de construit există berechet, clădirile sunt ȋngrămădite, oarecum nefiresc, ȋn jurul unei zone comerciale destul de agitate. Este de preferat, aşadar, să căutaţi o cazare ȋntr-un studio mai ȋndepărat de centru şi, ideal, fără fereastră la şosea, aceasta fiind foarte circulată chiar şi seara.

Restaurentele de pe malul mării invadează seara nisipul; turiştii se plimbă printre mese, fapt care nu le poate conveni nici lor, nici celor care vor să se bucure acolo de o cină liniştită. Doar un capăt de faleză, betonat şi prevăzut cu cȃteva băncuţe, ȋţi dă voie să ajungi mai aproape de mare pentru promenada de seară, ȋnsă şi această zonă este destul de aglomerată.

aIMG_6421

Locurile de parcare se găsesc greu, ȋn ciuda faptului că administratorii pensiunilor se străduiesc să ȋţi asigure un spaţiu pentru maşină cȃt mai aproape de locuinţa ta. Totuşi, nu mă pot plȃnge, ȋntr-o singură seară am fost nevoit să las maşina ȋntr-un loc asupra căruia nu aveam vizibilitate din balcon, iar ȋn Grecia nu am auzit pȃnă acum de furturi, spargeri şi alte prostioare din astea.

Ca să fie tacȃmul complet, vă mai spun că zona centrală a plajei este extrem de aglomerată şi ea. Aglomerată de-a binelea, nu glumesc! Şezlongurile sunt apropiate la distanţe care abia ȋţi lasă loc de trecere printre ele (de ce ar dori cineva să plătească pentru aşa ceva?!?).

Dar ajunge cu văicăreala! Cu puţină atenţie la nişte detalii, o vacanţă ȋn Potos poate fi transformată ȋntr-una de vis. Am ȋntȃlnit acolo, chiar ȋn prima zi, romȃni care căutau o modalitate de a-şi prelungi sejurul, tocmai pentru că au ştiut să se bucure de tot care are mai bun sudul insulei Thassos.

Vă dau cȃteva sugestii ȋn acest sens:

Cazare

Cum spuneam, staţiunea nu este foarte ȋntinsă (e chiar mică, aş ȋndrăzni, ȋn comparaţie cu altele de acest gen). Toate magazinuţele şi facilităţile sunt la ȋndemȃnă, oriunde te-ai caza. Nu ezitaţi ȋn a alege un studio cȃt mai la periferic; veţi avea ȋn acest fel linişte seara şi mai puţine bătăi de cap cu parcarea maşinii. Preţurile sunt mici: nu cred că veţi găsi o insulă grecească cu oferte mai bune.

aIMG_1553

Autoturism

Un mijloc de transport este obligatoriu, ca ȋn majoritatea zonelor turistice din Grecia (la capitolul excepţii aş pune pe primul loc Parga, unde n-ai nevoie de maşină ca te poţi bucura de o vacanţă de vis, Stavros, Neos Marmaras şi, poate, Kalithea). Ȋn sudul insulei Thasos ai nevoie de maşină pentru a ajunge ȋn Limenaria, Theologos şi pe alte plaje din apropiere, unele dintre ele foarte frumoase.

Promenade, cumpărături, hrană

Pentru toate astea, vă recomand să mergeţi ȋn Limenaria, situată la cȃţiva kilometri (patru sau cinci, cred) distanţă. Este cea mai importantă localitate a sudului insulei. Are o faleză frumoasă, ȋntinsă şi magazine cȃt cuprinde. Tot aici am avut parte de cel mai bun gyros macedonian, servit de un grec simpatic, curtenitor, aşa cum sunt majoritatea micilor ȋntreprinzători ai zonei.

Un mic pont: pentru produse similare, magazinele din Limenaria oferă preţuri mai bune decȃt cele din Potos (vorbesc de mirodenii, tricouri, alimente, fructe, amintiri, nimicuri de pus pe frigider etc)!

Plajă

Ȋn Potos, vă recomand cu căldură plaja din zona de est, Kamari Beach. Se poate merge pe jos pȃnă acolo, ȋntr-o plimbare de şapte-opt minute. Este o plajă de nisip veritabil, ȋntinsă, apropiată unei zone stȃncoase care-i dă un farmec aparte. (Atenţie, ȋn zona stȃncilor nu se recomandă intrarea ȋn apă fără ȋncălţăminte: sunt o mulţime de arici de mare acolo!)

aIMG_1341

Plaja oferă spaţiu berechet pentru joacă pe nisip sau ȋn apă. Dacă aveţi barcă gonflabilă, o ieşire pe lȃngă stȃnci ȋn afara golfuleţului va fi pentru voi, sunt sigur, o experienţă ȋncȃntătoare.

Mai sunt şi alte plaje pe care puteţi merge din Potos (cu maşina), ȋnsă despre ele vă voi scrie ȋntr-un episod viitor.

Aşadar …

(va urma)

Grecia îmbietoare – Insula Thassos (1)

Pentru turistul care doreşte să guste, ȋn condiţii rezonabile de preţ şi accesibilitate, ceva din mireasma unică a insulelor greceşti, Thassos este o destinaţie ideală. Indiferent de ruta de sosire ȋn Grecia, prin Bulgaria, accesul pe această insulă este la ȋndemȃnă: am plecat seara la ora 21:00 din Sighişoara cu maşina, iar ȋn după-amiaza următoare (pe la vreo 16:30) ne bălăceam deja ȋn apa Mării Egee – asta şi după o pauză de odihnă cam de vreo două ore la graniţa elenă.

Thassos este o insulă care oferă vizitatorului un inepuizabil spectacol de verde,  crem şi albastru, fiecare dintre aceste culori fiind bogat reprezentată, la rȃndul ei, ȋntr-o mulţime de nuanţe. Da, este vorba de verdeaţă (chiar dacă unele păduri au ars ȋntr-un mare incendiu, acum mai bine de un deceniu), de stȃnci (ȋntre care cele albe, din carierele de marmură, fac senzaţie) şi de Marea Egee, la care adăugăm frumuseţea cerului şi a apusurilor de soare …

IMG_05

Trecerea cu ferryboat-ul se poate face atȃt din Kavala, cȃt şi din Keramoti, fiecare din cele două locaţii fiind suficient de interesantă pentru un popas de o noapte sau chiar mai multe. Dacă despre Kavala am mai scris (AICI) despre Keramoti pot să vă spun că este mai mult decȃt un punct de tranziţie către Thassos: plaja de aici este una foarte bună iar apusurile de soare sunt dintre cele mai frumoase pe care le-am ȋntȃlnit pȃnă acum ȋn Grecia.

Noi am mers prin Keramoti. Drumul pe apă este ceva mai scurt pe aici şi, ȋn plus, portul destinaţie este chiar Thassos (i se mai spune şi Limenas), ȋn timp ce din Kavala pasagerii şi maşinile lor vor coborȋ ȋntr-o locaţie ceva mai obscură (Skala Prinou) din partea de vest a insulei. Pentru o maşină şi patru persoane, costul călătoriei este de 28 Euro.

IMG_01

Odată ajunşi pe insulă, puteţi alege să rămȃneţi chiar ȋn Limenas, un oraş destul de animat şi drăguţ. Totuşi, ca să ajungeţi la nişte plaje mai de treabă este nevoie de maşină, deoarece acestea sunt ȋn afara oraşului (Papalimani şi Makryammos). Există şi o plăjuţă mică la capătul falezei din oraş, dar este cam aglomerată, bună cel mult pentru o baie, nu şi pentru o şedere mai lungă.

Insula este ȋnsă destul de mare, cu suficiente oferte pentru toate gusturile: staţiuni mai liniştite, precum Skala Potamia şi Aliki, sau mai agitate, ȋntre care cea mai cunoscută este Potos.

IMG_06

Noi am ales Potos, pentru a avea la ȋndemȃnă atȃt o plajă bună, cȃt şi toate celelalte ingrediente ale unei locaţii turistice neplictisitoare: spaţii de promenadă, magazine felurite, pulsul cosmopolit al unei vieţi de staţiune … Ȋn plus, Limenaria – al doilea oraş ca mărime de pe insulă – este situat la doar patru-cinci kilometri distanţă. Citește în continuare „Grecia îmbietoare – Insula Thassos (1)”

Grecia îmbietoare – Parga

Preambul

După doi ani de cură intensivă Halkidiki, şi alţi doi în care ne-am făcut concediile la turci, am decis ca vacanţa de vară din 2011 să o dedicăm şi altor minunăţii din Grecia. Astfel, în cele optsprezece zile petrecute acolo, după ce am poposit vreo trei zile în Keramoti, cel mai apropiat punct de trecere pe Thassos, ne-am avântat cu curaj pe provocatoarea coastă ionică, reprezentată strălucit în sălbăticia ei de Parga, apoi am savurat parfumul aparte a unei insule precum Lefkada, şi ne-am clătit ochi în pitorescul aparte al unui veşnic tânăr Pelopones, cu a sa perlă excentrică spiritului grec şi totuşi atât de elenă în atmosferă, Nafplio. Pe lângă acestea, ne-am delectat cu vizitarea unor vestigii de mare importanţă în ce priveşte istoria acestor tărâmuri greu încercate (listate aici în ordinea accesării lor): Filipi, Olympia, cetatea de la Tyrins, Micene, castelul Palamidi din Nafplio, Argos, Epidavros, Parthenonul atenian şi mormintele regale de la Vergina. Quite a holyday, isnt’ it?

Despre fiecare dintre aceste locuri vă voi împărtăşi câteva rânduri, în cele ce urmează. Poate că unora le vor fi de folos …

Astazi: Parga

Coborând pe coasta ionică a Greciei continentale, de la Igoumentisa către Preveza, pe o șosea flancată în partea stângă de nişte formaţiuni muntoase foarte interesante, poţi la un moment dat să te abaţi la dreapta, pe un drum care nu promite mare lucru, înspre Parga, una dintre cele mai frumoase staţiuni greceşti pe care le-am întâlnit până acum.

Este interesant că mergând pe această şosea simţi că eşti la înălţime, iar pe măsură ce eşti tot mai aproape de mare parcă nu îţi vine să crezi că vei găsi o localitate acolo. Şi totuşi, într-o zonă cu relief abrupt, pe un drum de acces cu multe serpentine şi privelişti ameţitoare, vei ajunge într-o staţiune aşezată semeţ pe înălţimi stâncoase, asemenea unui amfiteatru antic cu vedere la mare.

Parga este o bijuterie pe care grecii o datorează veneţienilor; aceştia au jucat odinioară un rol important cam pe întreaga costă vestică a Greciei. Mărturie stă în Parga şi castelul de pe stânca cea mai înaltă, nu foarte bine păstrat, din păcate; pe lângă asta a fost interesant să observ că accentul localnicilor greci de astăzi are în el o inconfundabilă mireasmă iataliană …

Evident că din pricina spaţiului îngust de pe coasta stâncoasă a mării, fiecare petec de pământ este foarte preţios în Parga. Găsirea unui loc de parcare în staţiune nu este deloc floare la ureche. Odată ce am reuşit să parcăm maşina, nu am mai folosit-o pe toată durata sejurului de patru zile. Nici nu am avut nevoie: staţiunea nu e foarte întinsă şi cele mai importante facilități sunt, în general, la îndemână. Deşi nu am găsit cazare lângă plaja centrală – totul era ocupat! – din zona locuită a staţiunii nu aveam nevoie de mai mult de cinci minute pentru a ajunge la apă. Citește în continuare „Grecia îmbietoare – Parga”

Plajele din Grecia (1) – Keramoti, Thasos, Kavala

Grecia are un număr imens de plaje, aproape imposibil de contabilizat. În această privinţă, Turcia, cu ţărmurile ei abrupte, stâncoase, lovite de valuri agitate şi vânturi puternice, este într-un evident dezavantaj. Am avut ocazia sa cunosc destul de multe plaje greceşti atât pe partea Egee, cât şi pe cea Ionică. În unele locuri am poposit mai multe zile, pe altele le-am gustat mai pe fugă.

Aşa cum am mai spus-o şi în prezentarea dedicată plajelor turceşti, cred că cele din Grecia sunt în general mai bune. Numai în Halkidiki am gasit mai multe plaje de calitate decât pe întreaga rivieră egeeană turcă … Drumeţiile din Turcia compensează însă din plin prin frumuseţea peisajelor şi a vestigiilor ce pot fi vizitate acolo; fiecare plai îşi are propriile comori de ofertat celor care se încumetă a le cunoaşte îndeaproape.

Iată o evaluare scurtă, la obiect, a plajelor pe care le-am vizitat până acum în Grecia, însoţite şi de câteva imagini, sper, sugestive. Dacă aveti întrebări specifice despre vreuna dintre ele, nu ezitaţi să mi le transmiteţi.

După cum veţi vedea, am o experienţă ceva mai puţină pe insule, una pe care sper să o pot corecta în anii ce vor urma.

Voi lua plajele în ordinea aşezării lor pe drumul ce urmează Egnatia Odos, dinspre Turcia, înspre Tesalonic şi mai departe …

Keramoti

Apreciere generală: Surprinzător pentru o localitate văzută mai mult ca punct de trecere spre insula Thassos, dar plaja din Keramoti este una foarte bună. Orăşelul nu are prea multe de oferit, în afară de tranzitul cu ferryboat-ul înspre mult căutata insulă, vizibilă de pe plajă, şi apusurile de soare de o mare frumuseţe. Pentru a ajunge la plajă trebuie să treci din localitate printr-un crâng aflat sub nivelul apei mării, mustind pe alocuri de apă, sursă de ţânţari ce vor deveni extrem de supărători odată cu asfinţitul.

Plaja: este o plajă de nisip fin, cu unele părţi amenajate şi ocupate de şezlonguri. Beach-barurile aferente acestor zone rezervate sunt tare gălăgioase: a fost cea mai gălăgioasă plajă pe care am întâlnit-o în Grecia!

Apa: călduţă şi liniştită, potrivită pentru familii cu copii mici. Poţi merge mult în larg până să crească nivelul apei în mod ameninţător. De asemenea, atât în apă, cât şi pe plajă, este loc berechet pentru joacă.

Cadru: Cu insula Thassos în fundal şi o altă insuliţă mai mică în apropiere … ce mai, o frumuseţe!

Rating: 8/10 (punctele slabe, cum am menţionat: gălăgia din apropierea beach-barurilor şi ţânţarii)

 

Atât plaja, cât şi marea, sunt doar ale tale ...
Vedere de după-amiază, cu ferryboat-ul pe fundal
Familia noastră pe plaja din Keramoti
Vremea apusului ...

Citește în continuare „Plajele din Grecia (1) – Keramoti, Thasos, Kavala”

Plânsul şi clătirea ochilor (10) – Parga

Parga este una dintre cele mai frumoase staţiuni greceşti de pe coasta ionică. Situată într-o zonă cu relief abrupt, localitatea se prezintă după un tipic deja obişnuit unor astfel de locaţii: drum de acces cu multe serpentine, privelişti care îţi taie respiraţia, pante provocatoare, străduţe înguste şi stânci, multe, multe stânci, atât în apă cât şi încadrate în peisajul înconjurător.

Staţiunea musteşte de italieni şi britanici; primii vin în virtutea unei istorii în care veneţienii au jucat un rol important (chiar şi greaca locală are o anumită aromă italiană!), ceilalţi se bucură din plin de frumuseţea unui loc cu totul aparte.

E o staţiune foarte romantică: o recomand fără rezerve honeymoonerilor. E adevărat, preţurile zonei sunt aliniate buzunarelor occidentale; totuşi, dacă pui una peste alta, beneficii versus cheltuieli, eu zic că Parga merită câteva zile din vacanţa oricărei familii care ajunge pe coasta vestică a Greciei.

Am stat trei zile pe-acolo; iată ce am priceput:

Vedere de pe terasă

 

Pentru ca maşina să treacă pe o astfel de străduţă, trebuie să o moi niţel în apă ...

 

Stânci tipice zonei

 

Marea Ionică este una foarte caldă

 

Stâncile din Parga sau un farmec aparte

 

După lăsatu' soarelui tot n-am mai ieşi din apă ...

 

Parga - vedere din timpul zilei

 

Încercând marea şi ale ei taine cu o barcă gonflabilă
Joacă pe-nserate

Fiul meu cel mare printre stânci

 

Noi

 

Apus de soare la Parga

 

Cetatea veneţiană, seara

 

Una din plaje, văzută în noapte

 

Bye!

Plânsul şi clătirea ochilor (8) – Bătrânul Argos

Argos se mândreşte cu această titulatură – discutabilă – de cel mai vechi oraş european. Dăinuie de peste şapte mii de ani în acelaşi loc, lucru care, pe lângă avantajul conferit de această reputaţie, i-a cam şters urmele civilizaţiilor din perioada sa antică. S-au păstrat, intercalate între edificiile moderne, un amfiteatru, cam deteriorat, şi o agora din care nu se poate pricepe mare lucru.

Totuşi oraşul are farmec, cu străduţele sale înguste, majoritatea reglementate pe sens unic, şi cu priveliştea enigmatică a cetăţii de pe dealul Larissa, părăsită şi ea, imposibil de ignorat în fundal … Nu este de ignorat o Catedrală a Sfântului Petru, cu o arhitectură deosebită …

Umbrit de Nafplio, de Mycene, de Epidavros, de Tyrns şi de alte frumuseţi ale Argolidei, Argos îşi rămâne un reper statornic, încăpăţânându-se în a oferi curioşilor uimitoare mărturii despre civilizaţie, despre efemeritate, despre cruzime, despre ură, despre umanitate, despre destinul unui popor greu încercat …

Cam asta a mai rămas din amfiteatru ...

… si Agora …
Nimic impresionant la Argos cel nou
Solitudine
Argos, văzut de sus, din cetate
De strajă patriei ...
Cetatea singuratică
Tăcerea Larissei împresoară parcă întregul oraş
Printre pleoapele zidurilor abia deschise ...
Marea, văzută de pe metereze
Una peste alta, rămânem cu o amintire placută de la Kastro Larissa

Pribeag prin Grecia (1) – O naţie gălăgioasă

Se spune, într-unul dintre cele mai vechi mituri greceşti antice despre crearea lumii, că toate lucrurile au apărut dintr-o stare primordială numită cu un cuvânt pe care îl mai folosim şi noi astăzi: haos. Dintre puţinele calităţi ale acestuia ce i se puteau enumera una mi se părea intrigantă, provocatoare şi de neimaginat. Este vorba de linişte. Întreaga simfonie de bubuituri, zgomote, pârâituri, strigăte, şoapte, foşnete, tunete, ciripituri şi alte sunete ce împânzesc lumea noastră a plecat dintr-o nefirească linişte. Haosul, oricum ar fi fost el imaginat, un întunecat abis ori un mix de nuanţe fără sens, era impotent în plan sonor. Nu exista vreun sunet pe-atunci, nici o ureche care să-l audă.

Poate că e mai uşor de înţeles acum, pentru călătorul prin Grecia zilelor noastre, de ce această naţie lasă o puternică impresie de agitaţie continuă, de vacarm, de hărmălaie. Într-o neostoită dizidenţă faţă de tăcerea prevestitoare de abisuri, pe potriva aceluia din care s-au zămislit Uranus şi Gaia, grecii îşi trăiesc vieţile într-o deliberată gălăgie.

Încă de la intrare, după primii kilometri, radioul îţi este invadat pe întreaga bandă FM de staţiile greceşti într-un aşa hal că FM transmiterul meu, cu care ascultam muzică de pe un player exterior, a devenit inutilizabil. Nici în România, nici în Bulgaria, nici în Ungaria, nici în Austria nu mi s-a întâmplat aşa ceva; aerul Greciei este împânzit de posturi radio. Măcar de-ar fi cu ceva muzică bună: la o simplă scanare constaţi că pe mai mult de jumătate din ele este vorbărie, un sfert din ele sunt pe reclame şi doar un sfert cu  muzică … Reclamele sunt aproape urlate, ca peste tot, iar muzica, muzica grecească …

Până şi pietrele au propria lor voce în Grecia

Faimoasa muzică grecească … Este bună, în general, şi melodioasă. Trecând peste suprapopularizatul dans al lui Zorba, şi peste cunoscuta Sirtaki, portdrapel al unui stil de dans foarte popular în Grecia, mandolinele, bozouikile şi acordeoanele greceşti pot furniza armonii cât se poate de frumoase. Totuşi, în ciuda faptului că instrumentele nu sunt neapărat gălăgioase, muzica grecilor este una tare zgomotoasă, stridentă. Se cântă cu patos (cuvânt grecesc, dacă nu aţi ştiut) şi se cântă tare. Nu înţeleg versurile, însă trebuie să fie vorba de lucruri teribil de dramatice. Îi trădează patima cu care strigă îndeosebi la refrene. Soliştii au voci ferme, puternice şi trebuie să inspire dramatism. Este interesant faptul că grecoaicele cântă foarte viguros; solistele trebuie să ştie să ţipe, să se tânguie cât mai sonor, să acopere instrumentiştii cu vocalizele lor (Nana Moskouri şi Maria Callas sunt o excepţii în spaţiul muzical grec).

Dacă ar fi vorba numai de această muzică, hai să zicem că lucrurile nu ar sta chiar aşa de rău. Cealaltă muzică, cea occidentală, la mare trecere în rândurile celor tineri, bubuie peste tot. Plaja de la Keramoti oferă, din acest punct de vedere, un vacarm sonor desăvârşit: beach-baruri plasate la mai puţin de o sută de metri unul de celălalt se întrec în decibeli de neam prost cât ţine ziua de lungă. Din maşinile de fiţe – mai numeroase decât ale noastre – auzi duduind pe străduţele cochete ale staţiunilor ritmuri care aproape fac să vibreze parbrizele. Cum mai poate să conducă cineva un autoturism în hărmălaia aceea, chiar nu înţeleg. Când treci prin staţiune prin zona comercială auzi din afară cum muzica din baruri nu mai încape înăuntru; mă mir că nu se sparg paharele din pricina vibraţiilor.

Parga - după lăsarea soarelui începe distracţia

Motoarele … Ah, motoarele greceşti! Într-o ţară supraaglomerată cu autourisme, cu dese blocaje de trafic în oraşele mai măricele, în care pe străduţele lor atât de înguste găsirea unui loc de parcare este un mare har, motoarele sunt foarte practice, nimic de zis. Şi aici însă îşi fac loc fiţele, mofturile şi nevoia de bubuială: se pare că dacă zgomot nu e, nimic nu e. Trecem peste accelerările prosteşti şi goana în slalom (extrem de periculoasă) printre maşini şi trecători; ce nu înţeleg eu este cum reuşesc ei să facă zgomot la încetinire. Mă refer la acel puseu scurt, ameninţător, imitaţie a nechezatului unui armăsar, menit să îţi transmită că ai de-a face cu mulţi cai la motor şi cu prea puţină bună creştere deasupra, pe şa …

Grecii sunt nişte vorbăreţi notorii. Ne-o spun şi Scripturile. Sporovăiesc cât e ziulica de lungă şi continuă cu acest sport până seara la ore târzii. În taverne, în cafenele, pe stradă, pe la porţi, pe plajă grecii discută fără odihnă, vorbesc încontinuu. Am zis “vorbesc”? Nu, nu este adevărat. Strigă, urlă, vociferează, se răstesc. Se gratulează de la balcoane cu “kalimere” şi “kalistere”, cu observaţii şugubeţe, cu … dar cine să-i înţeleagă?  Nu există tonuri neutre în exprimarea lor: totul este comunicat în registre agresive. Pălăvrăgeala greacă face faţă cu succes, în penetrarea spaţiului lor vital, poluării sonore produse prin muzica stridentă şi de orgia motoarelor de tot felul (nu uitaţi de ambarcaţiuni, care îşi au propria lor felie în peisajul acustic elen).

Se cuvine să menţionăm priceperea grecilor de a pune în valoare sunetele de paradă. Amfiteatrele lor stau mărturie pentru faptul că încă din antichitate se pricepeau la acustică. La Epidavros literalmente poţi auzi de sus, din al cincizecişicincilea rând al amfiteatrului, şoapta unui om care stă în mijlocul scenei sau căderea unei modene de 50 de centi. (Nu am avut un ac la mine să încerc …)

Amfiteatrul de la Epidavros, o adevărată minunăţie

Vrei să ai linişte în Grecia? Mergi pe insule, ţi se recomandă. Soluţia nu e garantată: în ultimii ani turismul a explodat pe majoritatea insulelor. Chiar şi acelea care în mod tradiţional erau considerate mai liniştite (altele deci decât Corfu, Lefkada, Skiathos, Santorini …) sunt acum tot mai mult invadate de hoardele gălăgioase ale devoratorilor de linişte.

Poate că drumeţiile prin munţi, prin sate uitate de lume, să îţi mai ofere un bob de pace. Am trecut şi eu prin câteva. Sunt pitoreşti, sunt greu accesibile şi sunt … liniştite. Nu vi le recomand dintr-un singur motiv: măcar pe acelea să le lăsăm în pace. Se împuţinează cu fiecare an care trece. Pentru amatorii de plajă, băi bune în mare … în absenţa gălăgiei … ştiu eu câteva locuri bune. Dacă promiteţi să fiţi cuminţi, poate că o să vi le spun şi vouă …

Cascada de la Nidri: o mică oază de răcoare (şi de linişte!)

Pălăvrăgeala grecească, strigată în gura mare … Poate că sunt puţin maliţios. Nu peste tot e la fel. De pildă, într-o dimineaţă – ultima! – mă trezesc ceva mai devreme şi ies pe balcon. Era puţin trecut de şapte, vremea când – teoretic – cei mai mulţi greci încă se refac după lunga noapte ce a trecut. Şi totuşi, liniştea lungii străduţe ce se întindea în faţa mea era tulburată de nişte sunete pe care le auzeam de undeva din dreapta, la vreo şaptezeci de metri distanţă, poate mai mult. Două băbuţe, aşezate la o măsuţă într-un balcon de parter, îşi savurau cafeluţa de dimineaţă. Nu le înţelegeam limba, nu ştiu care era subiectul zilei, dar, de la acea distanţă considerabilă, pot să vă spun ce făceau venerabilele femei acolo, în răcoarea binecuvântată a unei dimineţi macedonene: şuşoteau.