Cursul Calea (The Way) în România

În zilele de 15-16 noiembrie a.c. am avut ocazia de a participa la o prezentare a cursului Calea (The Way după denumirea sub care a fost lansat în Marea Britanie), eveniment desfăşurat în urbea interesantă, cel puţin la o primă vizită, a Iaşului. Deşi într-o anumită măsură am ajuns acolo în virtutea slujbei pe care o am în World Vision, experienta contactului cu The Way a fost pentru mine una care a depăşit cu mult cadrul unei activităţi de serviciu. Veţi înţelege acest lucru, sper, citind rândurile următoare …

Ce este The Way? Am auzit de câteva ori sintagma “cursul Alfa în variantă ortodoxă”. Da şi … Nu. Da, pentru că, în linii mari, filosofia şi formatul rezultat  care constituie sarea şi piperul cursului Alfa cunoscut nouă evanghelicilor sunt preluate în The Way cu o destul de mare acurateţe (mi s-a părut interesantă “revelaţia” cu privire la rostul unei mese comune ca parte dintr-o întâlnire de acest fel; cei de la Alfa nu au făcut decât să inventeze, într-un fel, roata: toată lumea ştie că o masă comună oferă un pretext ideal pentru a crea o atmosferă de părtăşie între participanţi).

De ce Nu? Nu cred că în conţinut The Way este o “variantă” a vreunui curs existent pe piaţă la ora actuală. S-a preluat un format; în rest, procedura de elaborare a curriculei, conţinutul propriu-zis al prezentărilor şi modul de promovare sunt ortodoxe: se lucrează sub patronajul unei autorităţi spirituale, se expun învăţături ortodoxe în formă catehetică, modul de tratare a întrebărilor care se pun de către participanţi are şi el o “aromă” ortodoxă, se cere acordul / binecuvântarea Sfântului Sinod al ţării în care urmează să fie implementat cursul etc.

Astfel, The Way a fost conceput de către Institute for Orthodox Christian Studies – Cambridge cu binecuvântarea IPS Kallistos Ware, episcop de Diokleia. Lansarea oficială a cursului – 7 octombrie 2010 – a fost semnalată de Dănuţ Mănăstireanu pe blogul său; de altfel, dânsul a şi participat la evenimentul festiv de la Londra, din partea Organizaţiei World Vision.

În România viziunea implementării cursului a fost preluată de Păr. Costin Năclad, Director Credinţă şi Dezvoltare World Vision România, cel care a fost de altfel şi gazda prezentării de la Iaşi din 15-16 noiembrie. Îmi pare că dânsul este realmente pasionat de acest curs şi de impactul pe care el crede că îl poate avea între credincioşii ortodocşi români; există o nevoie, spunea domnia sa, ca creştinii ortodocşi să îşi cunoască crezul, să ştie de ce participă – sau, dimpotrivă, să îşi confrunte rezervele ! – la tot ce se întâmplă în practica ortodoxă.

Iată câteva din constatările / impresiile mele de evanghelic de pe urma acestei prezentări. Asta doar pentru început. Graţie amabilităţii organizatorilor m-am ales cu un material complet The Way, în limba engleză (încă se merge greu cu traducerea), pe care intenţionez să îl parcurg pe cont propriu pas cu pas, urmând ca reflecţiile mele – oricare vor fi acestea – să fie publicate pe blog.

1. The Way este un curs de bază (că doar vine dintr-un Alfa!) în înţelegerea ortodoxiei. Ca evanghelic însă, la o privire de ansamblu, pot să spun că materialului nu îi lipseşte un consistent teritoriu comun credinţei creştine. În probleme ce ţin de condiţia omului pe pământ, de Sfânta Treime, de Întrupare şi de locul şi rolul Scripturii în viaţa creştină aş spune că nu sunt perspective radical diferite între ce oferă The Way şi ceea ce afirmă Evanghelicii. Uneori diferenţele sunt doar nivel de terminologie.

Desigur, se ajunge şi la partea sacrametală, la liturghie şi rolul ei esenţial în credinţa ortodoxă, la Sfintele Taine … Cursul este ilustrat, după cum se poate bănui, cu icoane – unele impresionante în puterea de transmitere a unui mesaj pe subiectul dat – şi cu mărturii / citate ale unor sfinţi din diferite veacuri. Eu unul văd parcurgerea acestui curs ca o bună ocazie de a înţelege rostul şi fundamentele unor practici ortodoxe, înţelegere care, din păcate, cam le lipseşte multor evanghelici atunci când atacă ortodoxia, bazaţi mai ales pe excentricităţile mediatizate în ultima vreme de pe la pelerinaje etc.

2. Există un evident şi binevenit caracter practic al cursului. Nu se doreşte însuşirea unor cunoştinţe, ci fundamentarea unui mod de viaţă creştin. Păr. Năclad a reuşit să ne transmită acest deziderat al cursului în discuţiile ce au urmat vizionării materialului video; în ce măsură şi ceilalţi preoţi care vor facilita astfel de cursuri în parohiile lor vor reuşi să facă acelaşi lucru, rămâne pentru mine un semn de întrebare.

3. Cursul este de bază, dar nu e deloc simplu. E adevărat, noi am urmărit dintre toate materialele pe unul dintre cele mai “tari”, cel ce trata subiectul mântuirii, o excelentă de altfel expunere a lui Kallistos Ware. Unora li s-a părut a fi un material dificil. Se pare că în absenţa unei pregătiri preliminare, fără a fi familiarizat cu limbajul teologic necesar, există riscul pentru cursant de a pierde firul argumentării.

Eu unul am urmărit prezentarea cu maxim interes, cu o atenţie nedivizată (în ciuda unei oarecari vânzoleli create la un moment dat de unii nerăbdători). În plus, sunt familiarizat cu termenii folosiţi în expunere. Ştiam deja despre ce înseamnă “satisfacţie” şi “substituire”, concepte cheie în perspectivele apusene asupra mântuirii, şi ştiam deja câteva lucruri de bază despre theosis. Chiar şi aşa, cred că pentru a-l putea asimila mai bine aş avea nevoie de încă o vizionare. Acest lucru însă nu este posibil într-o desfăşurare normală a cursului The Way, fapt regretabil după părerea mea.

Ce vreau să spun este că după o masă în care se intră într-un cadru de părtăşie şi deschidere între participanţii la curs, expunerea video pare să fie una care cere o focalizare maximă a atenţiei, un efort deloc neglijabil de înţelegere şi chiar o disciplină a luării de notiţe – asta presupunând că poţi să scrii suficient de repede pentru a nu pierde firul prezentării. Aceasta, am uitat să menţionez, durează în jur de 50 de minute. Ţi se oferă un rezumat tipărit, cu spaţiu pentru însemnări şi un instrument de scris. Este timpul cel mai solicitant al întâlnirii. După aceea se intră în discuţii pe grupe mici; acolo ai ocazia să pui întrebări, să emiţi păreri şi să îţi verifici înţelegerea asupra expunerii vizionate.

Cele 50 de minute video, partea care asigură consistenţa unei întâlniri de curs The Way, mi se par a constitui piatra de încercare a întregului proces catehetic.

4. Ca o părere personală: cursul e fain, însă adresabilitatea lui este totuşi una limitată. Nu este un echivalent al lui Hristos împărtăşit copiilor, adresat adulţilor. Portretul ortodoxului român care participă la The Way ar trebui să includă cât mai multe dintre următoarele însuşiri de mai jos:

– să fie familiarizat cu câteva concepte de bază ale credinţei sale

– să fie foarte interesat să asimileze ceea ce se predă în acest curs

– să aibe un nivel intelectual suficient pentru a înţelege ce i se spune acolo

– să fie într-o căutare activă – nu doar la nivel de dorinţă – a unei împliniri în relaţia cu Dumnezeu

– să existe o relaţie de încredere între el şi preotul bisericii locale de care aparţine

Nu ştiu cum va merge cursul în parohiile de la ţară, însă ştiu că nici la oraş nu va fi uşor. Este posibil ca la nivel de organizaţii creştine să existe interes pentru parcurgerea cursului (World Vision îl va derula în toate punctele sale de lucru dinţară) şi capacitatea de a-l desfăşura după formatul original (se vor găsi mulţi care să sară, de pildă, peste masa – cere timp şi bani! – sau care să reducă unii din timpii de derulare a unei sesiuni).

5. Există o sensibilă – dar importantă cred eu – diferenţă între ceea ce este Alfa şi ceea ce este The Way în privinţa felului în care este privit cursantul. În timp ce Alfa se adresează începătorilor şi chiar necredincioşilor (sunt mulţi aceia care s-au întors la Cristos prin el) pentru a-i introduce în bazele credinţei creştine, The Way se adresează creşinului ortodox laic, în orice stadiu ar fi el, în ideea de a-l aduce la un nivel de înţelegere de bază cu privire la credinţa în care este deja prin botez. În principiu, scepticii nu prea au ce căuta la el, spunea chiar Păr. Costin Năclad (la Alfa s-au mai întâmplat şi minuni din astea).

The Way este încă la început în România. Se pare că preoţii nu se grăbesc să îl adopte în agenda lor din parohii. Pe termen lung el poate fi benefic în efortul BOR de a le oferi credincioşilor ei o învătătură ortodoxă sistematică. Succesul acestui curs, văzut încă mai mult ca un proiect extern de către unii preoţi (s-a spus chiar la această prezentare) decât ca un instrument eficient de a misionaria în parohii, depinde de nişte factori care sunt mai presus de ceea ce noi oamenii putem înţelege şi conduce: disponibilitatea clericilor de a-l implementa, disponibilitatea enoriaşilor de a participa la aşa ceva, interesul unor oameni cu iniţiativă din parohii în a se implica în organizare (o masă gătită nu cade din cer, pur şi simplu), disciplina respectării formatului original propus de autori, o deternimare suficientă pentru toţi de a rupe câteva ore pentru o întâlnire, deschiderea pentru a împărtăşi cu cei ce participă pe temele propuse şi, nu în ultimul rând, unitatea de opinie a ortodocşilor în ce priveşte valoarea şi rostul acestui curs. După cum se ştie, în mediul evanghelic această unitate nu există: cursul Alfa a fost lăudat de unii şi apreciat sau, dimpotrivă, terfelit şi anatemizat, fie pentru filozofia lui de lucru, fie pentru învăţăturile predate. Dacă se va întâmpla acest lucru şi între ortodocşi, el va sucomba mult mult mai repede decât ar putea cineva să prevadă …

(va urma)