Să comunicăm frumos şi corect!

O ştie orişicine: comunicarea este una din cheile unei relaţii maritale sănătoase. Iarăşi se ştie (deşi sunt convins că nu toţi sunt de acord cu asta) că femeile sunt mai comunicative şi că, de regulă, pentru probleme de comunicare dintr-un cuplu tre’ să vedem ce se întâmplă acolo cu bărbatul.

S-au făcut şi studii care ne dovedesc că nu avem prea multe şanse: o femeie rosteşte în medie cam de vreo patru ori mai multe cuvinte pe zi decât un bărbat. Cum să-i poţi face faţă într-un mod onorabil?

Tocmai d’aia m-am gândit să vin în folosul bărbaţilor stigmatizaţi şi puşi la zid pe temeiul că, vezi bine, nu ştiu să comunice cu nevestele lor.  Este un filmuleţ bărbătesc, creat în spiritul care ne animă pe fiecare dintre noi, demni urmaşi ai lui Adam, al unei masculinităţi de care ar trebui să fim mândri cu adevărat. Restul e poezie …

Comunicare, ascultare atentă şi compasiune? Floare la ureche!

Să le cântăm de jale prea(puţin)fericiţilor căsătoriţi …

Circulă de ieri, pe mail, o referinţă către un articol de pe gândul.info care ne pune faţă în faţă cu următoarea veste îngrijorătoare: Cuplurile necăsătorite sunt mai fericite decât cele care şi-au oficializat relaţia. Articolul este scurt şi la obiect: un studiu efectuat de o echipă de cercetători britanici (?) de la Universitatea Cornell (care este americană, traducătorilor de la Gândul!) pe un eşantion de 2.737 de persoane, dintre care 896 căsătorite, pe durata a şase ani, a scos în evidenţă “că partenerii necăsătoriţi care locuiesc împreună sunt mai fericiţi şi au o stimă de sine mai ridicată decât cei care împart acelaşi acoperiş, dar sunt căsătoriţi”.

Un simplu google ne confirmă că rezultatul acestei cercetări, de dată foarte recentă, s-a răspândit destul de repede pe internet; mai greu este, se pare, de găsit studiul în sine. El se înscrie într-o serie de insinuări tot mai accentuate cu privire la rosturile învechitei instituţii a căsătoriei în societatea contemporană. Ni se spune de o bucată bună de vreme că există şi alte forme de convieţuire care pot să aducă fericire în vieţile oamenilor, altele, vreau să zic, decât mariajul dintre un bărbat şi o femeie.

Ştiţi ceva? Au dreptate iar noi creştinii ar trebui să fim primii care – pe baze biblice! – să le spunem acestor genii de la Universitatea Cornell că  rezultatele lor sunt cât se poate de fireşti. În Bibliile noastre scrie că cei ce se căsătoresc “vor avea necazuri pământeşti” (1 Cor 7:28) şi că o femeie care ajunge văduvă “va fi mai fericită dacă rămâne aşa cum este” (1 Cor 7:40) adică necăsătorită.

Vindeţi castraveţi la grădinari, dragii noştri cercetători! Dacă ne-aţi fi întrebat, v-am fi spus şi noi, scutindu-vă de nişte cheltuieli şi de timpul irosit: căsătoria nu este o grădină a fericirii pământeşti. Nici măcar între creştini. Despre cei necredincioşi, ce să mai vorbesc: se găsesc destule căi de fericire care să ocolească vechea paradigmă a traiului conjugal legalizat. Sunt mai fericiţi dacă ridică trofee deasupra capului, dacă pot să îşi împlinească cât mai multe pofte ale inimii şi dacă le reuşesc proiectele în care s-au aruncat …

De ce oare majoritatea poveştilor copilăriei se încheie cu nunta eroilor principali, trecând sub un laconic (sau ironic?) “au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi” toată povestea mariajului în care au intrat? Păi da, pentru că de acolo urmează cele ce nu se pot spune, necazurile pământeşti, migrenele, scutecele murdare, problemele de comunicare, mofturile copiilor deveniţi peste noapte adolescenţi, boli, nervi, bocete, toane, reporşuri, înbufnări şi alte fericiri de acest fel.

Căsătoria presupune o asumare voluntară a unui drum pe viaţă, alături de o persoană pe care o iubeşti, şi a cărei binecuvântare a devenit pentru tine o prioritate. În ciuda amăgitoarei nunţi, cu fast şi strălucire, dincolo de urările de bine şi de fericire din partea nuntaşilor, nu ai voie să te laşi furat de mirajul propriei tale fericiri. Predica de pe Munte, la capitolul “fericiţilor”, nu îi include pe ce cei căsătoriţi! Lor le-au fost alocate alte cadouri, dintr-un cu totul alt registru al binecuvântărilor pe care Dumnezeu le toarnă peste fii oamenilor. Deşi nici fericirea nu le este neapărat străină … uneori.

Nu-mi spun nimic, până la urmă, astfel de concluzii ca cele ale cercetătorilor de la Universitatea Cornell. Poate doar că ceea ce îşi doreşte o bună parte a societăţii seculare vestice – înlăturarea instituţiei căsătoriei de la baza societăţii – s-ar putea împlini într-o zi. Asta dacă nu cumva noi, cei ce mai credem în valoarea acestei relaţii întemeiate de Dumnezeu încă din zorii civilizaţiei omeneşti, vom avea un cuvânt de spus prin implicarea în evenimente precum Săptămâna Căsătoriei

Ne-am sărutat … Ei şi?

Citesc pe undeva pe web că recordul mondial pentru cel mai lung sărut este de exact 33 de ore. E o zi prea frumoasă, cea de astăzi, ca să vă plictisesc cu detalii sordide (vă asigur că nu merită!) dar lucrul ăsta m-a făcut să mă gândesc la cât de mult s-a devalorizat acest gest, altădată încărcat cu o mare încărcătură emoţională şi afectivă. Am rezerve în ce priveşte calitatea unui sărut care durează ore întregi; nu că aş şti eu ce se întâmplă cu adevărat acolo, privind din afară, dar o suspiciune de genul aceleia manifestate de un gurmand care constată că i s-a turnat prea mult din sosul său favorit peste salată, mă face să fiu circumspect la astfel de manifestări.

Imposibil de descifrat în adevăratele sale semnificaţii de pe scaunul spectactorului, decât dacă, precum în cazul de mai sus, un cronometru este pus acolo lângă cei doi, pentru a le măsura “performanţa”, efemerul gest îşi consumă frumuseţea în tainica unire a două voinţe, în sugestia gingaşă, în faţa căreia până şi cel mai înverşunat naturalist este nevoit să se tempereze, că ceea ce se întâmplă acolo este mai mult decât apropierea a două perechi de buze.

Aparent ieftin, tocmai datorită uşurătăţii cu care poate fi administrat, el este totuşi un gest scump, unul care ne costă. Nu ne dăm seama de acest lucru pe loc, deoarece decontul ne este cerut mai târziu, mult prea târziu, când faptul îşi va fi devorat chiar şi din amintire ultimii fiori. (De fapt, tocmai de aceea repetăm figura; urmele ultimelor artificii, inscripţionate discret pe retină, cer o repetiţie, o nouă uimire, încă o supunere a fiinţei în faţa impenetrabilului mister …) E mai durabil în semnificaţii decât un sigiliu regal, cel puţin la fel de îndatoritor precum strângerea de mână a doi negustori care tocmai au încheiat o înţelegere la umbra nucului din spatele grădinii şi mai crud, când aduce cu sine trădarea, decât cel mai ascuţit pumnal.

Probabil că astăzi sărutul va parafa destule vinovate alunecări în frivolitate, cadorisiri de Sf. Valentin şi puncte de rating pentru media. Va fi aruncat încoace şi încolo, întocmai ca mărunţişul în cutiuţa cerşetorilor, cu nonşalanţă, la adăpostul ingnoranţei cu privire la valori şi semnificaţii. Fiorii se vor topi sub blitzuri, inimile se vor adăposti în spatele convenienţelor. Dar el, sărutul, acestă taină a vremelniciei noastre, rămâne pentru noi, în ascuns, un orizont înspre care degeaba ne îndreptăm paşii: nu îl vom atinge cu adevărat niciodată în hoinăreală ci doar în odihna legământului.

În zadar îi căutăm semnificaţii în lumea seacă, paradoxal inflaţionistă, a gesturilor: frumuseţea lui le este ascunsă celor ce se sărută pe bandă rulantă şi revelată indesciptibil, în cel mai duios grai pe care inima îl are la îndemână, celor care s-au legat în dragoste până la moarte …

 

Gândul patristic al săptămânii (6) – despre căsătorie

Vedeţi, acolo unde există armonie şi pace şi legătura dragostei dintre soţi, toate lucrurile sunt bune, şi cuplul se va afla în siguranţă în faţa oricărui vicleşug, fiind la adăpost, proteguiţi de o fortificaţie minunată, anume, armonia dintre ei în faţa lui Dumnezeu. Aceasta îi face mai tari decât oţelul, mai puternici decât fierul, şi le este mai de folos cu mult mai mult decât orice avere şî prosperitate; îndreptându-i spre slava cea de sus, le câştigă în acelaşi timp favoarea Domnului într-o mare şi generoasă măsură.

[…]

De fapt, femeia îi este dată bărbatului pentru a-l sprijini şi a-l fortifica prin acest sprijin al ei, în aşa fel încât el să reuşească să biruie atacurile pe care le întâmpină. Vedeţi, dacă ea este discretă şi înfrânată, nu numai că îi oferă bărbatului ei mângâiere prin prezenţa ei, ci şi în toate celelalte privinţe ise poate dovedi de un mare şi real folos, uşurându-i viaţa, înlăturându-i greutăţile care se ivesc atât în afara casei, cât şi pe plan domestic, în fiecare zi. Astfel, asemenea unui cârmaci iscusit, ea îi domoleşte furtunile lăuntrice prin înţelepciunea ei specifică, iar prin înţelegerea pe care i-o arată, îl înconjoară cu o adâncă alinare.

( Sf.Ioan Gură de Aur, Omilia XXXVIII la Facere, 22)

 

Infidelitate financiară – o altă faţă a lipsei de credincioşie în căsătorie

Cuvântul infidelitate s-a aciuit atât de solid în domeniul intim al vieţii de familie încât aproape că nici nu mai realizăm faptul că implicaţiile acestui flagel se răsfrâng şi în alte domenii ale relaţiei dintre soţi. Dacă l-am folosi fără alte explicaţii, cu privire la viaţa unui cuplu, mintea ne-ar zbura în primul rând la cine pe cine a înşelat şi cu cine

Şi totuşi, se vorbeşte tot mai mult în ultimii ani despre infidelitatea financiară. O fi şi criza de vină, nu ştiu. Ceea ce ştiu este că, în condiţiile în care problemele financiare au urcat în lumea vestică pe primul loc la capitolul cauze de divorţ, lipsa de credincioşie în căsnicie vis a vis de bani devine un subiect tot mai sensibil şi mai important. În plus, în condiţiile în care spiritul secular independent afecteaza puternic şi modelul de căsătorie occidental – accentul este pus tot mai mult pe individ decât pe legământ – este tot mai greu pentru creştini să păstreze un echilibru de învăţătură şi practică decent în acest domeniu.

Iată ma jos trei exemple de abordare a problemei, din mediul evanghelic. Veţi găsi acolo şi definirea problemei şi veţi avea ocazia să evaluaţi perspectiva scripturală asupra acesteia.

Binenţeles, articolele nu reflectă neapărat şi părerile mele în acest subiect (nu în totalitate). Adevăratul câştig al lecturii este, după părerea mea, faptul că luăm în considerare, cu toată seriozitatea, provocarea pe care autorii ne-o pun în faţă.

Pe Răstâlmaciu puteţi găsi şi o perspectivă seculară asupra unor greşeli pe care cuplurile le fac adesea în domeniul financiar. Cu rezervele cuvenite unei astfel de abordări, citiţi articolul AICI.

Este căsnicia ta una de excepţie? Dacă aveţi curajul să vi-o testaţi, luaţi de aici …

Iată un test interesant, dacă nu pentru a afla ceva cu totul şi cu totul nou despre căsnicia voastră, măcar pentru farmecul aventurii testării în sine.

De un lucru poate fi sigur fiecare cuplu, parafrazând un cântec de-al lui Hruşcă: nimeni nu mai e ca noi!

Pentru a intra în test, click pe imaginea de mai jos. Succes!

Când animaţia bate filmu’ – cea mai frumoasă descriere a unei căsătorii propusă celor mici

Desenele animate nu înseamnă, aşa cum suntem tentaţi unii dintre noi să credem, oripilaţi de aiureli gen CN sau FoxKids, doar oale trântite în capul inamicilor, copii trăzniţi, monştri şi supereroi. Dovadă stă şi filmul Up, produs în 2009 de către studiourile Pixar.

Una dintre cele mai frumoase secvenţe din film este cea care descrie căsnicia lui Carl şi Ellie. Idilică, fără a aluneca în derizoriul siropos specific istorioarelor americane, secvenţa le propune privitorilor mari şi mici un model de credincioşie, de iubire şi asumare a unui parteneriat pe viaţă ăn căsătorie.

Nu vă mai ţin eu predici acum, nu e momentul. Savuraţi-l!