Localul era ceea ce în limbajul uzual se numește “bombă”: două cămăruțe neîncăpătoare, câteva mese murdare, un WC mizer … ce mai încoace și încolo, un paradis al celor cărora nu le pasă de mediul din jurul lor, ci doar “să curgă berea în valuri”. Era unul din locurile favorite de pierdere a timpului pentru studenții “din Avram”, ăi mai șturlubatici de pe planetă. Aici, la o sticlă de bere sau ceva “tare”, se discutau probleme serioase: filozofie, artă, religie, sport, chiar și politică … Acest amestec de studențime de toate felurile înghesuită într-un spațiu mizer și infect dădea localului un aer boem; s-ar putea spune că nu multe alte localuri – ca Boema sau Melody – se puteau mândri cu o clientelă atât de selectă prin romantismul ei. În cele luxoase mergeau cei mai simandicoși; pentru aceștia accesul în aceste bombe era de neconceput.
Am fost de multe ori aici, cu Petrică mai ales, dar și cu alți colegi. De data aceasta eram cu Cătălin. Am ocupat o masă înăuntru și am luat fiecare câte o bere. Fața de masă era soioasă; un miros de fum de țigară amestecat cu mirosul de urină de la toaleta de afară ne zgâria nările. Într-o boxă cocoțată pe un suport, într-un colț al încăperii, se auzea o muzică ungurească plină de vioiciune, genul ieftin. Cătălin chiar îmi spuse că nu înțelege această muzică.
“Nu îmi spune nimic, nu-mi transmite nici un sentiment.”.
“Nici mie nu-mi place.”, i-am spus.
Știam că el este pasionat de blues și de rock-ul mai vechi; eu eram în perioada hard & heavy, dar împreună tot mai aveam destule teritorii comune. ( Aveam însă și divergențe pe teme muzicale. Cătălin nu i-a înțeles niciodată pe The Doors; nu-i erau nici măcar indiferenți, pur și simplu nu-i suporta. Eu, dimpotrivă, în acea vreme eram entuziasmat de ei. Nu am putut să sondez niciodată problema asta ca să-mi dau seama de ce respingea el cu atâta vehemență această muzică.)
“Vezi, ce important este ca să cunoști un adevăr ? Doar atunci când știi un adevăr ai ce spune lumii, prin cultură.” zise el cu un aer sfătos, ce-l caracteriza.
“Ei, poate că și ăștia cu muzica lor transmit ceva, dar nu pentru noi, ci pentru oameni așa … mai de rând. În fond, nu cred că există un adevăr absolut, accesibil doar unei elite. Cred că şi “pigmeii” ăştia au adevărurile lor …” am replicat.
Îmi plăcea să discut cu el în contradictoriu; dacă el făcea o afirmație, eu replicam oarecumva de-a curmezişul ei, pentru a-l incita. Nu eram un relativist în probleme de cunoaştere, dar simţeam că poate să iasă ceva din discuţia asta.
“Este ca şi cu religiile. Fiecare are câte o fărâmă de adevăr în ea.” am continuat.
“Ei nu chiar aşa … Vezi măi Dio, sunt multe religii în lume dar dintre toţi profeţii unul singur a fost acela care a îndraznit să spună despre El : <<Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa.>>. Îţi dai seama, nici un alt profet nu a spus aşa ceva despre sine … nici Budha, nici Mahomed … nici unul. El, îţi dai seama, ca persoană, în carne şi oase [ aici Cătălin a arătat spre sine, spre pieptul lui ] a afirmat că este Adevărul.”.
“Dar poate că ei nu se contrazic chiar atât de mult pe cât ni se pare nouă.” am licitat mai departe.
“În orice caz, când cineva vine cu o pretenţie ca cea a lui Isus, ea trebuie tratată cu seriozitate. N-a zis El degeaba ce a zis … poate că adevărul nu este o teorie corectă, poate că e vorba despre o persoană! Este cu totul altceva …”
Ce provocare … un om să fie adevărul ! Oare aşa să fie? Îl credeam pe Cătălin: nu era genul care să facă afirmaţii gratuite, nu încerca să mă “convertească. Nu m-a chemat la vreo biserică, nu m-a condus în rugăciunea păcătosului …
Nu mai contează cum a decurs discuţia mai departe. Ceea ce era important s-a spus deja.
Cuvintele lui m-au urmărit ani la rând şi mi-au infuenţat decisiv viaţa. Câteva zile mai târziu am cumpărat un Nou Testament şi am început să caut unde a făcut Isus acea afirmaţie tare îndrăzneaţă. Cătălin, bietul de el, n-a putut să îmi spună mai mult decăt că “e scrisă într-una dintre evanghelii”. Am început cu cea a lui Ioan, care mi se părea mai interesantă, puţin mistică, tainică, ademenitoare la prelungi reflecţii …
Acela a fost începutul căutărilor mele despre Isus, Cel care a îndrăznit să rostească – şi să dovedească! – despre Sine afirmaţii cum nimeni altul nu a îndrăznit vreodată …
dyo 
totusi, nu-mi vine a crede ca in „bomba” aia bonoma ai auzit prima oara de Hristos!
sa-ti spun eu cind ai auzit prima oara de Hristos: la botez!
ok, ok, n-ai prins tu mare ce la ora aia, dar de auzit ai auzit ca surd nu te-ai nascut! 😀
Nu vorbeam despre auzirea aceea triviala, fonetica, la nivelul timpanelor, ci de o alta, care se intampla in camaruta inimii … Credeam ca reiese din text dar acum ma bucur ca am putut sa explic…
Ana draga toata admiratia mea pentru memoria pe care o ai.
E o performanta sa ti minte ce ai auzit la propriul botez ortodox .
La fel de mult iti respect si acuitatea pe care a avut-o auzul tau protejat la ora aceea de bonetica cu care cu siguranta te-au impodobit cei care te-au pregatit pentru marele eveniment, intre port-bebeul ultimul racnet, printre volanele si dantelutele care ornau ceva care semana mai mult a tort de nunta.
Toata stima pentru faptul ca ai inteles de pe atunci ce bolborosea cel care a savirsit actul botezului. (Eu nici acum nu reusesc sa deslusesc de multe ori, ceea ce psalmodiaza preotul).
deci catalin a tulburat apele cele statute;
totusi, ideea de incepe sa citesti din Ioan nu a venit de la tine; nu aveai termeni de comparatie pentru a stii ca Ioan e mai mistic decit ceilalti evanghelisti sau apostoli; careva ti-a plasat ideea deci, ai auzit de Hristos inainte de catalin; dar numai cu urechile, nu cu inima;
aha;
Ioan incepea cu „La inceput a fost Cuvantul” in timp ce Matei cu o plictisitoare spita de neam, Luca cu istorii adiacente subiectului … de la primele randuri puteai sa observi cu ce ai de-a face …
„E o performanta sa ti minte ce ai auzit la propriul botez ortodox..”, (frandesd..)
pardon, primul meu botez a fost cel baptist, la 20 ani, de vreme ce m-am nascut intr-o fam. de np.evanghelici; am urmat cuminte si supusa, sic, 😀 linia familiei ca doar nu eram eu sa fiu mai isteata decit cei batrini!
deci la 20 de ani era de presupus sa am memorie buna, cit de cit!
dar fiindca tot pomenesti de cele „borboroseli” din bisericile ortodoxe, cine-i de vina daca tu te gindesti la muzica rock, sarmale sau dantelute de p’afara, in loc sa fi atent la rugaciunile sau psalmii care se rostesc?!
si ca sa corectez cele scrise mai sus, primul botez a fost si ultimul;
ANO cum poti atunci sa afirmi ca despre Dumnezeu se poate afla deja din momentul botezului.
Nici dacă te referi la botezul noutestamental nu iese figura căci el vine după caticheza timp în care cred că se vorbeşte despre…… Te-ai ingrozi dacă ai afla la ce ma gândesc de multe ori chiar şi în bisericile noastre. Dar în nici un caz la tâmpenii.
In rest felicitari pentru hotarirea de a nu te mai boteza niciodata.
Dumnezeu te are în paza Sa şi asta-i de ajuns
„ANO cum poti atunci sa afirmi ca despre Dumnezeu se poate afla deja din momentul botezului”, (frandes d.)
am spus ca se poate afla (auzit) de Dumnezeu la Botez, fara „deja” sau „numai”;
de fapt aflam pe Dumenzeu mai ales la Botez; murim si inviem impreuna cu El al o viata noua;
cunoastere prin experienta directa cu Dumnezeu, la fel ca si in Cina Euharistica;
catiheza, buna si ea, e apa de ploaie pe linga experientele de mai sus;
dracii sunt cei mai catehizati 😀
AMIN !
Reblogged this on Persona and commented:
O marturie personala. Este important sa ne uitam din cind in cind inapoi. Se vor vedea mai bine ‘urmele pasilor nostri in vale’.