Calvină (7) – Despre idealul urii fără temei sau, dimpotrivă, al împlinirii poruncii de căpătâi

Priviți chipurile marilor creștini: sunt chipurile unor oameni care știu să urască mult.

Nietzsche

Nu mai contenesc uimirile necauzate în fața perspectivelor pe care le ridică explorarea unor concepte precum dragoste și ură/dezgust/dispreț, atunci când încercăm să le înțelegem pe căi clasice, de sus în jos, ca expresii ale unor realități perfecte ale dumnezeirii. Dragostea, ca a lui Dumnezeu. Ura, tot ca a lui. Putea-vom noi să le tatonăm măcar orizonturile, dacă nu chiar să le exprimăm într-un chip desăvârșit, după cum o face Tatăl, după cum ne-a descoperit prin Fiul Său.

Hm, ar zice prietenul nostru iubitor de lalele, am avea o problemă cel puțin într-unul dintre cazuri (nu știu să vă zic în care anume).  Căci dragostea lui Dumnezeu este necauzată (Edwards folosea uneori chiar termenul de arbitrary în predicile sale, când era vorba de tot ce înseamnă mână întînsă de sus înspre folosul și binecuvântarea omului). În orice caz, temeiurile iubirii lui Dumnezeu pentru om par a fi așezate în afara acestei realități a Creației. Nu știm de ce îi iubește Dumnezeu pe (unii) oameni. Știm, însă, că dacă este ca noi, la rândul nostru, să-i iubim pe oameni, o vom face necondiționat, necauzat, arbitrar. Good luck with that.

Nu știm, însă, nici pe ce temeiuri este așezată ura Sa. Căci, da, se pare că Dumnezeu poate să și urască. Urăște păcatul, zic unii. Plauzibil și de înțeles. Chiar și pe păcătos, licitează curajos, alții. Dincolo de orice înțelegere.

Ah, și dacă îmi veți zice că Dumnezeu îl urăște pe păcătos din pricina păcatului său (e cazul, zic eu, să revizitați predica lui Edwards, știți voi, aceea care îi făcea pe oameni să se agațe de stâlpii bisericii și de băncile pe care ședea, de groaza judecății), eu vă voi spune că nu, nu ni se spune asta. Dacă îl luăm, de pildă, pe Esau, unul dintre recipientele urii lui Dumnezeu, așa cum ni se spune,[1] el a trăit în această realitate, deși, asemeni fratelui său, „nu făcuse nici bine, nici rău”. Mai rămâne varianta de a fi moștenit vina părinților săi. Vă dați seama însă, ce model de ură ne-ar rămâne în gestiune, unul datorită căruia am putea urâ pe cineva pur și simplu pentru ceea ce este, iar asta nu datorită alegerilor sale!

Ce bine este, totuși, că nu ni s-a dat porunca – însoțită de un model de referință –  de a urâ, fie și cu o ură desăvârșită! Pe de altă parte, ne spune Pascal Bruckner, s-ar putea ca tocmai asta să fie problema creștinismului și cauza aversiunii minților luminate ale acestui veac față de Biserică: se pare, zice francezul, că atunci când au distrus orașe, când au ucis păgâni sau când au torturat eretici au făcut-o nu pentru că urau lumea necreștină și pentru că îi urau pe evrei și pe păgâni, nici măcar pentru că au distorsionat învățăturile de bază ale Mântuitorului, ci pentru că iubeau.[2] Împlineau cea mai mare poruncă iubindu-L le Dumnezeu, dar și iubindu-i pe cei ce erau uciși sub ochii lor.

Grele vorbe și, posibil, nedrepte. Nu cred că Bruckner  a prins ideea, în orice caz, nu în întregul ei. Excesele pe care le știm din istoria Bisericii sunt indiscutabile, nu pot fi ignorate. Putem contesta, însă, explicația lui autorului francez, mult prea reducționistă.

Cu toate acestea, semnalul de alarmă legat de ideologizarea iubirii merită atenția noastră (nu doar creștinismul era vizat acolo, ci și comunismul, promotorul unei fraternități fără egal în cruzime și crimă).

Atunci când iubirea este îmbrăcată în hainele ideologiei, ea se metamorfozează pe nesimțite în ură de cea mai bună calitate. Căci dragostea necondiționată nu poate fi înțeleasă, în cercul nostru strâmt, decât ideologic. Adică: dogmatică,  documentată pe baze raționale, inabordabilă pe căile dialogului, urgentă, unic temei al păcii eterne șamd. Ah, și să nu uităm: obligație cetățenească. Sau creștinească, spuneți-i cum vreți.

Astfel, nu avem nevoie de o poruncă a urii, căci s-ar putea să o împlinim, pe neștiute, iubind. Coz` all we need iz love, cum zice și cântecul.

[1] Romani 9:13

[2] Vezi, dacă te țin curelele, capitolul IV, Ideologia iubirii, din cartea Paradoxurile iubirii, de Pascal Bruckner (pag.205 șu)

 Sunt creştin pentru că…

O primă evaluare a cărții, venită din partea unui cititor. Încurajator!

Dana SisoEva

IMG_20160605_204511

Mi-am cumpărat cartea editată de Voicu Bojan, „Sunt creştin”, apărută la Editura Aqua Forte anul acesta, pentru că jumătate din cei care au contribuit la scrierea ei fac parte din cercul meu de prieteni, cunoscuţi şi foşti profesori. Sunt oameni pe care îi preţuiesc şi textele lor nu se putea să nu-mi stârnească interesul. Şi asta cu atât mai mult cu cât sunt încercări de răspuns la o întrebare aparent, doar aparent simplă: De ce sunt creștin? Şi aici ar trebui să scriu cuvântul acela ce-mi părea ciudat când dădeam de el în citirea Psalmilor: Oprire! Continuă să citeşti doar după ce răspunzi singur la provocarea nescrisă a cărţii: De ce eşti creştin? Sau de ce nu eşti?

Cei 15 oameni, ale căror texte compun cuprinsul cărţii, au aşternut pe hârtie propria lor aventură spirituală, „ca o simplă bucurie a reafirmării credinţei”, chemaţi fiind a se alătura scrierii lui…

Vezi articolul original 1.252 de cuvinte mai mult

Marshall McLuhan – Galaxia Gutenberg

marshall_mcluhan_-_galaxia_gutenberg_scrieri_esentiale2b2-site

Nu-mi este la îndemână să vorbesc despre cărți pe care „trebuie neapărat să le citești”. De data aceasta, însă, îmi voi călca pe inimă, plecând de la convingerea că vremurile acestea ale digitalizării relațiilor – într-o măsură surprinzătoare anticipate de către filozoful canadian – o cer mai mult ca oricând. Este mai limpede ca niciodată că satul global nu e un concept metaforic bine meșteșugit, ci o realitate derivată în virtutea intensificării interconectării dintre oameni sau grupuri sociale; de asemenea, adesea în glumă, dar uneori și în serios, vedem tot mai mult cum mijloacele de comunicare moderne se comportă ca extensii ale corpurilor noastre și cum ne modelează percepțiile și comportamentele. Într-o lume mai descumpănită ca oricând în încercarea de a stăpâni uneltele pe care ea însăși le-a creat pentru a se exprima pe sine cred că este nevoie să ne formăm o înțelegere cât mai cuprinzătoare și mai practică asupra felului în care media funcționează.

Marshall McLuhan este binecunoscut pentru o zicală citată de mulți și înțeleasă de puțini, Citește în continuare „Marshall McLuhan – Galaxia Gutenberg”

Sunt crestin – I Am A Christian

Cu bucurie și cu o foarte judicios ponderată mândrie (!) dau și eu de știre despre apariția cărții. Aici puteți citi povestea ei, mă rog, intriga, căci continuarea ne aparține fiecăruia dintre cei ce o deschid …

Persona

A iesit, in sfirsit, de la tipar cartea Sunt crestin (I Am A Christian), editata de Voicu Bojan si publicata de Editura Aqua Forte din Cluj. Volumul va putea fi comandat curind pe situl editurii.

Asa cum spuneam recent si pe Facebook, cartea, care nu apare inca pe situl editurii, este o lucrare colectiva, in limba romana si engleza (desi poza primita pe facebook arata doua copertem nu stiu inca cu siguranta daca este vorba de doua versiuni separate, una in romana si una in engleza, sau de o editie bilingva), care cuprinde 15 scurte marturii personale ale unor credinciosi, mai ales romani, care incearca sa raspunda la intrebarea ‘de ce sunt crestin?’

Iata lista integrala a autorilor, in ordinea alfabetica a numelor:

Andreea Sepi, Anne Garrett, Cristian Mihut, Danut Manastireanu,
Dionis Bodiu, Don Lothrop, Dorin Axente, Dorin Muresan,
Doru Pop, George Ille, Marius David Cruceru, Mihaela Ursa,
Silvian…

Vezi articolul original 1.401 cuvinte mai mult

Invitație la o cafea (virtuală) și la o buchiseală cu folos

Nu știu alții cum sunt, dar eu când mai văd câte o inițiativă menită a stimula aplecarea publicului mai tânăr sau mai matur spre cititul cărților mă topesc de plăcere. Lectura a fost încă din copilărie una din preocupările care mi-au adus nespuse momente de satisfacție și împlinire sufletească. Ea m-a ajutat să birui prin pustietatea spirituală a vremurilor ceaușiste și, după căderea comunismului, să-mi îndrept pașii pe calea credinței. Nu știu cum ar fi fost viața mea fără aceste două mari delicii sufletești, cărțile și muzica, cărora ceva mai târziu li s-au adăugat studiul Scripturii și cinematografia …

Salut, așadar, aterizarea în spațiul virtual a blogului e-theology, dorit a fi un spațiu de promovare și încurajare a celor interesați în reflecția teologică la nelăsarea cărților – firește, presupunând că oricum Cartea Sfântă nu se depărtează de cugetul celui ce-L caută pe Dumnezeu cu fiecare bătaie a inimii – din mâini. Nu e singura inițiativă de gen; sunt de apreciat, în acest sens, și Scriptorie și Anticariatul, precum și alte demersuri care sunt mai mult sau mai puțin orientate pe promovarea cărților bune. O să încerc, în măsura posibilităților, să spijinesc și eu acest proiect cu recenzii și provocări. În ce privește cafeaua, poate că Domnul ne va oferi și șansa de a ne bucura de ea, măcar ocazional, într-un cadru nevirtualizat, că doar lumea în care trăim tot mai mică se face, pe zi ce trece …

Dați un click pe imaginea de mai jos pentru a ajunge în cafeneaua e-theologică:

tumblr_luoa16f6nz1qgy22i

Recenzie la cartea lui Beniamin Fărăgău „Divorț și recăsătorire”

O recenzie critică echilibrată a cărții lui Beni. Aproape că aș citi și eu cartea, dacă nu aș avea atâtea proiecte de lectură ”on hold” …

La început era Cuvântul.

Unul dintre subiectele pe care l–am studiat intens anul trecut a fost divorțul. Am încercat să cumpăr toate cărțile scrise pe această temă în mediul evanghelic. Beniamin Fărăgău a scris cartea „Divorțul și recăsătorirea: deși Dumnezeu urăște despărțirea în căsătorie, El nu întoarce spatele problemei”  ca parte a seriei „Sinteze Tematice.” Titlul amintit este cel de–al doilea din această serie. Dat fiind că e vorba de un nume respectat în mediul  evanghelic, am zis să scriu o (tentativă de) recenzie ce va analiza mai mult partea teologică și procesul hermeneutic.

Este singurul titlu citit din această serie, dar nu există o legătură între cărțile seriei  întrucât e vorba de o abordare tematică după cum și autorul mărturisește în prefață. Să trecem la treabă.

Vezi articolul original 1.390 de cuvinte mai mult