Întrebarea nu este retorică, nu vă grăbiți. Ea caută un accent mai aparte, un semn distinctiv, un indicator către o expresie pe care o auzim destul de des folosită în aprecieri de natură sociologică. Este nevoie de un steguleț, altfel ne încurcăm. Credeți-mă, i s-a întâmplat unui prieten.
Căci avem „creștini de duminică”, „creștini devotați”, „creștini culturali”, „creștini progresiști”, „așa-ziși creștini”, creștini de formă”, „falși creștini”, „creștini carnali” (sau „firești”), „creștini duhovnicești”, „creștini adevărați”, „creștini totali”, „creștini radicali”, toate bine lămurite și clare în mintea noastră, pentru noi toți, fie că suntem „creștini pu și simpluu”, fie că ne amuzăm doar pe seama altora, din tribune.
Dar în cel privește pe „creștinul practicant”, o spun răspicat, nu, nu cred că știm ce înseamnă cu adevărat.
El trebuie să fie, mi-o spune intuiția, acel creștin care face ceva. Hm, ar trebui să fie simplu acum, nu credeți?
Păi, să vedem. De pildă, eu sunt inginer: așa mă prezintă lumea. Am o licență în informatică. Uneori, mă furișez între oameni ca informatician. Totuși, n-am mai lucrat în domeniu de vreo două decenii. Pentru ca acest detaliu să fie clar celor cărora mă prezint, poate că ar trebui să mă introduc ca „inginer nepracticant”. Am o diplomă și niște competențe, dar nu le practic, nu trăiesc de pe urma lor. Slujba mea actuală este dintr-un alt domeniu. Am fost inginer, dar m-am pocăit. 🙂
Putem spune, prin asemuire, că un creștin practicant este unul care se folosește de competențele dobândite prin încreștinare pentru a trăi astăzi de pe urma lor? Iar asta prin contrast cu cel care, asemeni mie, folosește niște resurse bune de pus într-un CV doar în activități mai mult sau mai puțin adiacente slujbei sale sau în practicarea anumitor hobby-uri (mai instalez un driver, un Linux etc.).
Competențele aferente profesiei de informatician mă ajută la nevoie, la rezolvarea unor probleme, atunci când, nu se știe de ce, fără să fi apăsat cineva vreo tastă, calculatoarele se răzvrătesc împotriva utilizatorilor amatori, la acomodarea cu noile programe sau chiar la programarea unor sarcini. Totuși, sunt nepracticant. Informatica nu este pentru mine nici măcar un hobby, ci un domeniu de care mă folosesc pentru a fi practicant într-altele.
Un informatician practicant își câștigă pâinea tastând coduri sursă, depanând, punând la cale diferite protocoale, cercetându-i pe profani în necazurile lor. În ce mă privește, recunosc, sunt o rușine pentru tagma noastră, un apostat …
Creștinul practicant, înțeleg eu, nu se joacă: își practică meseria, trăiește din ea, își aduce prin ea contribuția la bunăstarea lumii.
E adevărat, despre creștin ni se se spune că va trăi prin credință, nu prin practică, așa că arunc cu piulița mai departe: el face (practică) lucruri creștinești.
Nici asta nu ne ajută. Care sunt aceste lucruri creștinești? Mersul la biserică, în mod sigur. Poate că intră aici, veți adăuga, și citirea Bibliei, zeciuiala, propovăduirea Evangheliei și, în general, supunerea în fața unei rânduieli de tip eclesial. Chestii din astea, știți voi, creștinești.
Poate că astfel de lucruri ne-ar ajuta să deosebim un creștin practicant de, să zicem, un musulman (sau budist) practicant. Căci fiecare dintre ei practică unele obiceiuri ale propriei credințe în mod diferit, nu?
Totuși, nu de aceea ne obosim să adăugăm nuanța de practicant cuvântului creștin. O facem pentru că nu ajunge simpla identificare confesională; insistăm pe lipsa de pasivitate a împricinatului: el nu este un creștin, așa, pur și simplu, el este în plină neobosită acțiune, una continuă, pe termen lung, pentru care se poate depune mărturie la tribunal, dacă e nevoie.
Iar eu nu sunt sigur că a face lucruri creștinești ajunge. În plus, nu mi-e foarte clar cum ajută practicarea acelor lucruri creștinești la bunăstarea lumii. Văd că ridicați din sprâncene, dar asta este, nu m-ați convins.
Prin urmare, tot nu înțeleg ce înseamnă creștin practicant. Dar nu mi-am pierdut speranța. Există o licărire, mică, iar asta e tot ce mai am. Vai.
Poate că nu despre ce face el este vorba, ci despre cum trăiește, despre virtuțile pe care le manifestă în umblarea sa printre oameni. Despre creația aceea nouă în Cristos.
Uf, dar așa e și mai greu!
Căci mă întreb dacă s-a auzit vreodată ca cineva să fie recunoscut ca creștin practicant pentru că este blând, răbdător, iubitor, cumpătat, modest, generos. Nu? Vă înțeleg, pentru că nici eu nu știu ce ar trebui să practice un creștin ca să manifeste astfel de calități. Sau poate că știu, dar păstrez secretul, că și așa suntem prea mulți.
dyo 