Nu despre admirabila abnegație a fotbaliștilor niponi (mă abțin să spun prea multe despre lipsa de imaginație și de bun simț a comentatorilor care au insitat în a-i numi „samurai”, din toate pozițiile) se îndreaptă acest gând hermeneutic rotund și umflat la o presiune între 8.81757 psi (0.6 atm) și 16.1655 psi (1.1 atm).
Oh, nu, mai interesantă mi se pare acum aventura creată de acest balon buclucaș care, iată, asemeni unei particule de-a lui Heisenberg, ne-a lăsat pe toți în ceață, cu VAR-urile noastre cu tot. A fost sau n-a fost? Nici acum, după ce s-au contabilizat toate imaginile, nu avem o probă concludentă. In dubio pro reo? Nu, dar dacă țineți moțiș …
Dar, oare, mai contează?
Pentru mine … nu. Chiar deloc. Căci mai important decât acel milimetru[1] din circumferința mingii care a eclipsat linia albă de pe gazon, dacă o fi existat cu adevărat, mi s-a părut efortul supraomenesc al fotbalistului japonez, al cărui nume nici măcar nu mi-l mai amintesc, prin care mingea este pasată coechipierului care va marca.
Pentru că e vremea confesiunilor, vă mărturisesc că în acele momente în care imaginile ne prezentau aparența unei mingi care ieșit „în afară”, eu încă mai speram ca supertehnologia să ne spună „înăuntru”. Rugăciunea mi-a fost ascultată.
Bănuiesc că, dacă așa stau lucrurile și nici acum nu avem proba indubitabilă, acei oameni de la VAR au decis nu doar cu ochii și cu mintea. Nu știu ce le-o fi fost în tărtăcuțe, dar cred că au decis bine. Acesta este un moment în care etica își depășește propriile limite dogmatice. Inevitabil, alte resorturi încep să influențeze dreapta cântăreală …
… în acel momente, de la „A fost sau n-a fost?” ajungem la „Ce trebuie să fie mai departe?”. Împotriva unei astfel de întrebări nu există VAR.
E și o întrebare mult mai simplă, nu credeți?
[1] Mai precis, după unele surse, se zice că ar fi vorba de 1.88 mm
dyo 