Dacă, așa cum observa Eliade, în experiența omului modern sacrul era camuflat în vechi comportamente – moștenite de la strămoși care încă mai credeau într-o verticalitate a temeliilor lumii – adaptate noilor contexte în care el trăiește (vizibile pe la saloane auto, gale festive și alte evenimente de acest fel sau prin cultura super-eroilor), acum asistăm la o și mai profundă dizolvare a sa în uitare. Cât timp modernitatea a păstrat în spațiul culturii și gândirii predilecția pentru spații și locuri (prin cubisme, pointilisme și perspectivisme etc), respectiv, postmodernitatea pentru vremuri și ordinea lor (gândiți-vă numai la câtă narațiune s-a scris pentru a se jongla fie cu călătoria în timp, fie cu smotoceii cauzalităților), sacrul încă era real. Măcar ca potențial, ca experiență, dacă nu ca extensie a realității.
Dar hyper-modernitatea zilei de astăzi, năpădită de pereți pixelați și cronologii virtuale, nu știe nici de loc, nici de timp. Totul este oriunde și aici, totuși nicăieri, oricând și acum, totuși nicicând. Nu mai e loc de sacru într-un astfel de peisaj. Percepțiile noastre despre locuri și momente sunt alterate de această invazie în experiența de zi cu zi a unei lumi imposibil de intuit și reprezentat pe un sistem de coordonate.
Camuflajul sacrului a fost dat la o parte, însă în absența acestuia el n-a devenit mai vizibil, dimpotrivă. Paradoxul este tot mai dificil de asimilat: toate ne sunt la un click distanță, tot mai îndepărtate. Tot ce există este acolo, neapărat, inclusiv transcendența. Căci dincolo de pixeli și de (mega)octeți e rețeaua, cu inepuizabilele-i jocuri de asociere și amprentare a realului. Pe Internet sacrul însuși, ca posibilitate, ca deschidere spre lumea de dincolo de orizonturi – nu doar Dumnezeu, cum pretindea Baudrillard – e hyperreal: plin de informație, abundent în stimuli, neobosit creator de contexte și pretexte, dar lipsit de semnificație. Opulent, în toată goliciunea lui.
Astfel, putem spune doar că sacrul există. Restul e tăcere …
… și multă, foarte multă (re)distribuire. Câte puțin, din tot ce n-avem, ca să ajungă la tătă lumea.
dyo 
A republicat asta pe RoEvanghelica.
Pe de o parte, da. Pe de alta, poți ajunge în misterul altei persoane cu care te întâlnești nicăieri, undeva în stratosferă, fie în același timp, fie fiecare în timpul lui. De fapt, nu în stratosferă, ci fiecare și în spațiul lui. Exista o vreme în care trebuia să ies din casă și să ajung la locul în care se ofereau minute de internet pentru a mă întâlni cu alții. Se producea o deplasare, ca la o întâlnire adevărată, dar era și el un spațiu intermediar, mai ales că acolo erau mai mulți care se întâlneau și ei în același loc la cafeneaua virtuală cu ai lor cunoscuți.
Acum, le pot citi gândurile (în măsura în care se lasă citiți) de la mine de acasă, la orice oră. Mie mi se pare că și acesta e un mister. Dacă știi cum să-l citești, procedeul îți revelează de fapt destul de mult despre persoana aflată la celălalt ecran, la capătul lumii. Sigur că e mult mai puțin decât interacțiunea față în față. Dar ne putem gândi că nici interacțiunea față în față nu revelează de fapt decât ceea ce nu poate ascunde interlocutorul. Dacă poate ascunde suficient de bine sau/și noi nu știm citi semnalele care ne-ar ajuta, mergem la fel cum am venit de la întâlnirea față în față.
Cred că e un mister și acesta, felul în care poți descoperi și măsura în care poți descoperi suflete (bineînțeles, e nevoie de cel puțin doi care să își dorească transparența) prin ecranele ucigătoare de realitate și tot un mister felul în care și această comunicare te poate schimba, adică îmbogăți sufletește, spiritual chiar. La o adică, nu a înlocuitor al relaționării față către față.
nu ca înlocuitor*
Mesajul meu nu este o negare a realității descrise de tine, ci semnalarea trecerii pe o nouă treaptă a percepției pe orizontală, una care ne modelează și apropierea de cele transmundane. Mă feresc, deocamdată, să o evaluez calitativ, spun doar că e diferită de ce ni s-a dat până acum.
Altfel, ocazional, mi se mai oferă și mie mici hierofanii prin rețea, căci nu atârnă de cine caută, ci de cine dă, iar Domnul o face fără măsură pe căi nebănuite …