Hermeneutica balonului rotund – Guardiola


Eu nu cred că s-a mai putut citi vreodată pe chipul cuiva atâta uimire amestecată cu neputință câtă s-a găsit pe cel al lui Guardiola în finalul meciului Real Madrid – Manchester City. E normal să fie așa: sacii erau în căruță, caii înhămați, iar biciul pocnea strașnic a biruință. Numai că, în doar două-trei minute, echipa inamică, care nu reușise într-o partidă întreagă să nimerească poarta, injectează vreo două vaccinuri letale în inima echipei cetățenilor, urmate și de un booster în prelungiri, producând niște efecte (adverse!), pe lângă care cele imputate vaccinurilor anti-Covid nu sunt decât niște inofensive stări euforice. Astfel, icoana coincidentiei produse de întâlnirea dintre taina sacrei pronii divine și profanul dibăciei lui Benzema arată, în toată splendoarea ei de milioane (alegeți voi moneda):

Desfid pe oricine să „scoată” o rețetă ori vreo boabă de înțelepciune din finalul meciului cu pricina, gen „am crezut până la capăt, și am reușit”, „trebuie să fii concentrat până în ultima secundă”, „ne-am pregătit foarte bine, pentru fiecare situație”, „să crezi în șansa ta, orice ar fi”, „nu te considera învingător (sau învins, după caz) până nu s-a încheiat lupta”, „au mai fost minuni, poate va fi una și în seara asta”, „Realul este specialistă în întoarceri de situație”, „joacă pe extremă, lărgind câmpul de acțiune al atacanților, și aruncă mingea la întâlnire pentru coechipierul care urcă din centru”, „uneori trebuie să ai și un pic de noroc”, „nu trebuia înlocuit Jesus” (sic!). Nu pentru că nu ar fi adevărate (uneori) unele dintre cele de mai sus, ci tocmai din pricina chipului lui Guardiola.

Eu cred că Guardiola este singurul care a înțeles cu adevărat ce s-a întâmplat în acea seară, iar acum, ca niște învățăcei delăsători, predispuși la deloc glorioase corijențe în școala vieții, pricepem și noi: există în viață evenimente care ies din schema predictibilului, a planificării, a accidentului, a coincidenței, a conspirației, a faptului profețit și anunțat de către cineva care știe mai bine, a erorii umane, a paradigmei simbolice și chiar a providenței de orice fel. Ce sunt acestea? Cum le vom identifica? Oh, dacă am avea această cunoaștere, am vorbi despre încă o categorie a existenței aflată la îndemâna circumvoluțiunilor noastre.

Am fi ca Dumnezeu, cunoscând nu doar binele și răul, ci și ceea ce este dincolo de acestea. Nietzsche a tatonat acest domeniu, ne-a oferit niște sugestii interesante, dar Guardiola este cel ce a trăit pe pielea sa frumusețea acestui orizont. Iar noi privim la fața (catalanu)lui, cu frică și cutremur, mai ales că – nu-i așa? – mai este o finală de jucat, iar Klopp abia așteaptă să-și aducă propriul tribut dibăciei umane în a îmbrăca în date, silogisme și strategii, toate ifosele unul balon rotund, care ne-a dovedit de atâtea ori, asemenea Inelului lui Tolkien, că are o voință a sa proprie și că nebănuite și pătrunse sunt, uneori, traiectoriile sale de rai și de iad.

Sunt lucruri care ni se întâmplă, pur și simplu. De neexplicat, de neînțeles, de neacceptat. Dacă ar fi să le dau un nume, pentru că văd că insistați, le-aș numi guardiole.

Și aș pune poza de mai sus în dicționar, în dreptul cuvântului cu pricina.

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s