Wurmbrand, Ţon, Beni … eu? Despre criza de modele în creştinismul evanghelic românesc.


Avem nevoie de un erou. Nu se mai poate aşa. Suntem dezorientaţi, orbecăim printr-un prezent tulbure, în timp ce trecutul creşte tot mai mult în urma noastră. S-au făcut deja zece ani de la plecarea lui Wurmbrand. Prea mult.

Că societatea românească îşi poate contabiliza eroii perioadei comuniste pe degete, pentru simboluri fiind suficientă chiar o singură mână, este un fapt ce nu mai poate fi contestat. Hertha Muller ne-a readus aminte de acest dureros adevăr. Am plecat capul, ne-am făcut frate cu necuratul ca să supravieţuim; ne-am retras fiecare în propriul univers, cel al cărţilor, al culturii sau al unui monasticism nu neapărat religios.

România este încă bulversată de greoaia reaşezare a valorilor şi a simbolurilor; memoria nu este nici ea aşa de lesne de răscumpărat. Alexandru Paleologu uimeşte prin francheţea mărturisirii sale dar nu se constituie într-un model. Mona Muscă provoacă o cruntă dezamăgire prin tăinuirea propriei sale activităţi. Dizidenţa tăcută a unor Liiceanu şi Pleşu nu poate convinge pe nimeni.

Noi, evanghelicii, îl avem pe Wurmbrand. Este eroul nostru, monumentul suprem, veritabilul cui pepelian bătut în peretele destul de sărăcăcios al galeriei eroilor evanghelici români. Mărturia sa însă este şi ea sacrificată pe altarul dogmatismului sectar ( vă mai aduceţi aminte de celebra frază cu “pe calea misticismului, bătătorită de Satana, pe care a mers şi Richard Wurmbrand …”?) sau al unui nefolositor triumfalism, precum cel din desenul animat care circulă şi pe YouTube.

Marea piatră de încercare a creştinismului evanghelic românesc este însă, de departe, Iosif Ţon. Dificultatea conturării unei opinii unanime faţă de el este evidentă. Dacă în cazul lui Wurmbrand vocile care şi-au permis să îl demitizeze sunt totuşi singulare, în privinţa lui Iosif Ţon împărţirea pe tabere adverse, de proporţii ceva mai echilibrate, este cea care energizează un conflict care cred că nu se va încheia cu adevărat decât după plecarea sa la Domnul.

În timp ce Wurmbrand devine, pe bună dreptate, un model de transmis generaţiilor viitoare, este limpede că pentru Ţon lucrurile vor fi mult, mult mai complexe. N-a avut o traiectorie liniară în privinţa unei dizidenţe şi, orice vor spune inamicii săi, nici în colaborarea vinovată cu regimul comunist. Nu poţi băga mâna în foc, privitor la unele momente ale vieţii sale, pentru convingerile cărora le slujea. A călcat destul de urât în unele străchini şi cu greu i se mai poate ierta asta. Pentru cei ce l-au cunoscut în alte vremuri, unele gesturi ale sale parcă nu mai vor să se şteargă de pe retină. (Cineva îmi povestea despre o imagine care a fost asociată numelui Ţon o viaţă întreagă, încă din tinereţe, înregistrată pe retină de la geamul unui internat bucureştean: rebelul seminarist, ieşind pe poartă cu valiza în mână, fără să privească înapoi, fără să ţină cont de nimeni şi de nimic …)

Iosif Ţon nu a fost un erou. Asta este problema noastră. Nu şi-a asumat suferinţe de genul celor prin care a trecut Wurmbrand pentru credinţă. Se pare că nici nu şi-a dorit vreodată aşa ceva, dacă e să privim la felul în care îşi defineşte la un moment dat rostul: “Eu sunt chemat nu să lupt împotriva comunismului ci să-L aduc pe Christos în comunism.” Nu îi putem cere ceva ce nu şi-a propus să producă: rezistenţă eroică în faţa persecutorilor comunişti. Mai degrabă s-ar părea că a mers pe o linie păunesciană a relaţiei cu regimul ceauşist, în care a zis ca ei şi a făcut după cum l-a dus pe el capul. Îi va fi şi sacrificat pe unii pioni ai baptiştilor – vezi cazul Caransebeş – ca să poată să-şi poată duce până la capăt enigmatica-i viziune … nu ştiu, s-ar putea să fie adevărat, ştiţi voi mai bine? A cules şi multe tinichele pe unde a umblat, atât în România cât şi în afară, a lăsat destule suferinţe în urma lui dar a lăsat şi mulţi oameni inspiraţi de învăţăturile sale, încurajaţi şi mângâiaţi de predicile rostite de la amvoane sau de la Europa Liberă.

Problema mea, vis a vis de Cultul Baptist, în condiţiile în care incapacitatea noastră de a gestiona imaginea lui Iosif Ţon este evidentă, sună în felul următor: de ce l-aţi lăsat să ajungă aici?

Dacă tot se ştie că a colaborat cu Securitatea, de ce nu aţi făcut lumină în această privinţă încă de la început? De ce nu s-a adus lumina documentelor şi scrisorelelor incriminatoare încă din primi ani de după Revoluţie? De ce, în condiţiile în care numele Ţon era atât de penetrant în conştiinţa românească că până şi un ateu ca mine ştia de el, nu s-a făcut nimic la vremea potrivită pentru afirmarea adevărului? Oh, da, mai erau şi alte nume pe infama listă, un Bunaciu, Dugulescu, Huşanu, Mara, Talpoş … La peste douăzeci de ani, mi se pare indecent de târziu să mai facem pe curaţii, drepţii şi inflexibilii jusiţiari. Coincidenţa apariţiei tuturor acestor documente incriminatoare, după ce s-a inflamat cazul Străjerii, ne arată că baptiştii de după 89’ nu doar au încercat din răsputeri să muşamalizeze un trecut lipsit de glorie în comunism, ci au şi tras vârtos spuza reputaţiei ţoniene pe turta lor confesională până s-a putut, după care s-au debarasat de el cu o inechivocitate demnă de cauze mult mai generoase.

Ceea ce cred că ceea ce nu s-a anticipat când s-a luat decizia debarasării de Ţon este tocmai impactul văduvirii lumii baptiste româneşti de un simbol, în condiţiile în care lipsa acută de eroi, de modele pe urmele cărora să călcăm cu încredere, ne sfredeleşte tot mai mult conştiinţele. Nu mai cunoaştem modele de intergritate, de oameni cu coloană vertebrală solidă, loiali, drepţi, fundamentaţi în crez şi în praxis pe principiile Scripturii. Nebunia luptelor fraticide a ultimelor patru luni ne face să vedem doar noroi în jurul nostru. Nu mai distingem fraţii unii de alţii. Ne catalogăm după afinităţi şi partizanate, nu mai credem în obiectivitate; marea mea dezamăgire, pe care cu greu o voi putea uita vreodată, legată de spaţiul evanghelic românesc, este că nu mi s-a dat voie să am opiniile mele proprii, fără să fiu înregimentat unor interese.

L-am pierdut pe Wurmbrand. S-a dus şi, odată cu el, s-au volatilizat vremurile unui anumit tip de martiri creştini. Încercăm, pe măsura lui, să alcătuim o procustiană maşinărie de fabricare a unor noi tipologii. Nu merge. Facem faţă unor cu totul alte provocări astăzi. Nu se mai încearcă zdrobirea credinţei noastre cu forţa ci dizolvarea ei în relativism. Nu suntem pregătiţi pentru aşa ceva, dovadă că mitraliem la grămadă tot ce ne iese în cale şi nu se pliază unui ethos evanghelic ce s-a format la noi încă din perioada interbelică.

Mă întreb uneori, ce fel de erou ar fi fost Wurmbrand dacă ar mai fi trăit astăzi. Cum ar fi privit el la situaţia cu Ţon? Nu putem şti asta dar poate ne ajută mărturia lui Daniel Brânzei despre cum privea marele pastor agitaţia care se crease în jurul controversatului “agent” baptist. Iată ce-i răspundea el unuia care îl prevenea de pericolul pe care îl reprezintă orice contact cu acesta:

„Știu, m-a vizitat și am stat de vorbă cu el. A stat unde stai tu acuma și l-am rugat să-mi povestească ce proiecte mai are, ce mai face, ce mai gândește pentru Romania. Auzi, eu spun că dacă comuniștii ăia sunt așa de proști ca să-și facă singuri rău și l-au trimis pe Iosif Țon în America, ar face bine să ne mai trimită unul doi ca el! Țon tipărește cărți, predică la Europa Liberă, aleargă ca mine prin biserici americane să strângă bani pentru toate astea și pentru cei din România … în timp ce tu și alții ca tine faceți doar zarvă și gălăgie.“

(Sursa:  Şi totuşi … de pe blogul lui Daniel Brânzei)

Gălăgie, dragii mei, asta ştim să facem şi noi astăzi, gălăgie …

Între timp, o linişte nefirească acoperă o lucrare care merită mult mai multă atenţie din partea baptiştilor români decât i se acordă astăzi, în spatele căruia stă un cu totul alt tip de model. Vorbim de un om care timp de zeci de ani a buchisit Scripturile cum puţini au făcut-o pe la noi; unul care a promovat nişte valori evanghelice nu adunate din amintiri sau din teorii prăfuite, ci din Cuvântul lui Dumnezeu. Da, de Beni Fărăgău vorbesc şi de Istoria Binecuvântării, deocamdată cel mai coerent proiect teologic evanghelic din spaţiul românesc. Nu vorbesc de chinurile lanţurilor, nici de dizidenţa în faţa unui regim totalitar; vorbesc acum de sudoarea studiului Scripturii şi de dizidenţa în faţa relativismului (post)modernităţii în care trăim. Acesta este tipul de model de care avem nevoie în vremea noastră. E adevărat, lipsa sa de aderenţă la isteria reformată, tot mai acutizată între baptiştii români, îi supără pe mulţi. Mai bine să rămânem la nivelul pueril al subiectelor de pe Creştin Total, sau înregimentaţi în sterila dispută calvinism -arminianism decât să facem un pas serios, profund, semnificativ al apropierii de Cuvânt. Mai bine aruncăm în continuare cu noroi, înspre sau dinspre Ţon, decât să intrăm pe terenul arid, nespectaculos şi obositor al cuvintelor lui Dumnezeu …

Ducem lipsă de modele? Poate că nu. Problema este că săpăm după ele în direcţia greşită …

Reclame

31 de gânduri despre “Wurmbrand, Ţon, Beni … eu? Despre criza de modele în creştinismul evanghelic românesc.

  1. Ati scris un articol interesant. L-am citit cu atentie si nu va pot contrazice, ba dimpotriva.
    Insa pentru mine, de departe, fraza cea mai importanta a acestui articol este ultima: „Ducem lipsă de modele? Poate că nu. Problema este că săpăm după ele în direcţia greşită …”.
    Cu tot respectul pentru blogerii evanghelici, dintre care fac parte, cred ca „blogosfera evanghelica” se ia prea in serios.
    Viata nu e intotdeauna asa cum e prezentata pe bloguri.
    E parerea mea, desi stiu ca pot fi taxat pentru afirmatia asta.

    1. Nu ma refeream la blogosfera in mod anume; de pilda, daca e vorba sa-l observam pe Beni, el sta deoparte (si bine face!). Totusi blogosfera este foarte mult luata in serios ca teatru de razboi – nu-i mai poate contesta nimeni influenta. Va trebui sa ne adaptam rigorilor ei, sa invatam o anumita conduita, sau … sa o ignoram. Sinucigasa optiune, parerea mea …

      1. Beni Faragau este un exemplu al faptului ca cineva poate fi implicat intr-un proiect consistent, fara sa intre in teatrul de razboi, dar sunt si modele ce barbati si femei ce apar in spatiul virtual si lasa o urma frumoasa.
        Eu cunosc cateva. Merg pe blogurile lor cu placere.

        Sunt convins ca a ignora blogosfera evanghelica ar fi si incorect si contraproductiv.
        Tonul meu nu este dramatic pentru ca vad multe lucruri bune aici. Ci, asa cu spuneti si dvs. cred ca e un proces de adaptare la rigorile ei, dar care trebuie dublat de decizii personale de integritate.
        Si as mai avea ceva de spus.
        Cred ca un tratament bun ar fi si prezentarea acestor modele bune pe blogurile evanghelice, ca tot vorbeati de Beni Faragau.

      2. Sunt de acord cu tine Dem, exista si bloguri bune; tocmai de aceea, la un moment dat intentionez sa apelez si la sugestiile tale cand voi continua cu „Caderea in virtual” … in ideea de a evidentia ce este bun si a indemna la corectarea slabiciunilor …

  2. Blogosfera evanghelica romaneasca este, ziceti ce vreti, destul de neanderthaliana. Sunt si exceptii (vezi blogul pe care comentez!) dar aceste nu fac decat sa confirme regula. Suntem, pe net, la faza conflictelor de pestera rezolvate practic si rapid prin ciomege virtuale aplicate cu osardie care pe-unde apuca. Din pacate, insa, biosfera evanghelica romaneasca este si mai naucitoare. Ceea ce citim pe blog nu poate fi comparat cu realitatea sordida in care ne balacim ca niste dezaxati si nu e de mirare pentru ca prea multi ne-am smuls de sub controlul divin si am inceput sa batem campii de capul nostru. Un mediu evanghelic relativ minuscul se dovedeste, iata, capabil de mizerii monstruoase. Ura, razbunare, afaceri veroase, minciuni sfruntate spuse fara sa clipesti, violuri, adulter si exhibitionism (de cand cu cazurile Darie si Bleont parca m-am mai linistit ca vad ca se practica si in lume nu numai la unii pocaiti!) goana nebuna dupa dolari, delir al puterii, impotenta evanghelistica, irelevanta culturala incontestabila si alte cele circumscriu fidel parcursul „etic” al unei miscari evanghelice intr-o degringolada imposibil de oprit.
    Am ajuns sa ma intreb daca nu ar fi bine sa ma ejectez rapid din „avionul” asta defect inainte sa sfarsesc rau. Nu ar fi exclus. Dar ar fi pacat!

    1. E o dovada de eroism – si de nebunie, poate – sa ramai mai departe in avion; eu unul nu as face-o daca nu as sti ca mai pot avea un dram de influenta restauratoare …

    1. Parerile sunt impartite: Iosif Ton este parinte pentru unii, apostat pentru altii … eu ma gandesc la un model care sa ne uneasca in a a promova aceeasi Evanghelie … Wurmbrand era deja prea batran, dupa Revolutie, ca sa mai poata face ceva. Who’s next?

  3. cred ca e vorba de primul, al doilea si al treilea val. cum primul a trecut, al doilea il stim, ma tot intreb cind se va dezlantui al treilea si cine o sa faca parte din el. e cclar ca generatia celui de-al doilea e pe duca. Mi se pare insa ca cel de-al treilea e prea putin reprezentat pt ca tara noastra e una ciudata. ca sa ai un cuvint nu trebuie neaparat sa ai ceva de spus ci sa ai pe cineva in spate. apoi e la moda, inca, cultura bîtei sau a pumnului in gura. toate astea grefate pe loialitatea de grup inregimentat, ca sa o spun mai academic.

    se pare ca atita timp cit nu exista circumstante care sa scoata la suprafata caractere, lucrurile vor continua in stilul de pina acum. in plus, nu mai exista coeziunea de dinainte de 89 cind mirosul persecutiei se impletea cu cel al rezistentei si cu adrenalina ce iti facea sa iti bata inima mai tare. acum pt ce mai creste ritmul batailor inimii noastre? nu mai exista niciun risk.

    1. Imi pare ca marea este atat de agitata, ca nu se mai disting valurile – s-au asezat cumva pe generatii … e furtuna in toata regula.
      Traim o perioada asemanatoare cu cea donatista: dupa ce Biserica persecutata a iesit la lumina, protejata de stat, atunci s-au starnit cele mai mari framantari. Efectul acestora este deplans de multi istorici: practic in urma acestor conflicte misiunea crestina din Nordul Africii a fost ingropata definitiv, inainte de a veni musulmanii sa-i dea lovitura de gratie …

  4. ” Avem nevoie de un erou.Nu se mai poate asa” Fiecare societate,in diferite domenii isi are
    eroii ei,personalitati care au polarizat atentia,gandirea sau admiratia multora …
    In urma cu multi ani,un pastor misionar american,dupa o implicare intr-o biserica romana
    din diaspora imi spunea : voi (romanii) aveti o predilectie, sa va de-mitizati idolii,cei pe
    care ia-ti considerat odata oameni de exceptie ,ii readuceti la nivel de ……
    Nu prea am inteles atunci,…am zambit.Am avut si noi un erou,la timpul respectiv.Prof. de
    romana din liceu,vorbind odata despre personalitati din domeniul literar,spunea „Asa cum
    pocaitii il au pe Ton, in orice domeniu sant oameni de referinta care….etc,etc.”
    Acum,dupa multi ani, uitandu-ma la unele dintre blogurile noastre crestine,mi-am adus
    aminte de…. zambetul meu !
    Wurmbrand si Ton sant ultimile confirmari. De la abateri doctrinare,s-a ajuns acolo unde
    voia sa se ajunga,domeniul in care excelem : demonstrarea,cat mai” teologica” a necalita-
    tilor unui om,a unui pacatos.Nu mai intereseaza nimic,tot sistemul se rezuma la a” demon-
    stra”, ..efectele sant pe masura….un preot ortodox din RO,la o slujba spunea sic ! …si de fapt ce mai conteaza,demonstratia
    acuzatoare sau nu este mai importanta dacat imaginea.OK. Nu gasesc ca Domnul Isus ar fi
    facut asa ceva. Pasiunea prin care unii traiesc evenimentele (de a demonstra pacatosenia
    unui erou) este de domeniul paroxismului.
    Dar oare,acestia nu avut si parti bune, impactul calitatilor bune ale acestor oameni in
    timpul repectiv, este totalmente dat uitarii ? Oare am uitat cand noi,evanghelicii,chiar de la
    amvoane recunosteam si spuneam sus si tare” Ca Dumnezeu lucreaza prin acesti oameni”…
    se pot da zeci de exemple… Care este adevarul,….ce s-a spus atunci sau ce se spune acum ?
    Oare” acuzatorii” sant mai deosebiti deacat „acuzatii”. De fapt cine sant” eroii” ?
    Si daca stai si te gandesti : la ce ajuta ? toate acestea. Daca noi judecam,ce-I mai ramane lui
    Dumnezeu ? Concluzia:
    Ieri erou ,astazi tradator ! Sic ! Sa te „crucesti” nu alceva….

  5. Cu toate ca nu sunt baptist ,il apreciez emorm de mult pe fr. beni .Am participat la o conferinta tinuta de dansul ,am intrat pe situl Istoria Binecuvantarii ,am parcurs cateva cursuri. E un ocean de binecuvantari.Un titan al vremurilor noastre in cercetarea Sfintelor Scripturi .Cerceteaza Scriptura,pe o linie ,de la un capat la altul.Nu e apreciat asa cum se cuvine ,dar sunt sigur ca va ramane un reper pentru multe generatii .Stiti cum e ,un geniu e cinstit dupa moarte…

  6. Beni Faragau ,da este un exemplu.
    Inca este o ruptura ,in cea mai mare parte intre blogosfera si poporul Domnului.Putini din bisericile romane au acces,sau sunt interesati de blogosfera.Deocamdata,aceasta retinere a lor e pe buna dreptate.Blogosfera inca nu are un cuvant greu.Este f.f.usuoara.A si marsaluit mult pe scndaluri,atac la persoana,denigrari.Eh,cu alte cuvinte faptele firii s-au impus.
    Este adevarat ca nu e de neglijat,insa dupa ce Dumnezeu va clatina (sau poate va merge neghina impreuna cu putinul grau,deocamdata,impreuna) aceste lucruri..
    Deci,eu pe langa Beni F.,il vad si pe Vladimir Pustan un titan al credintei.Iar din cei tineri pe Adi Crisztea de la Cluj si Claudius Samartinean,Bazna-Sibiu.Mai sunt si altii,dar nu sunt prea cunoscuti in spatiul evanghelic romanesc.

  7. ”de a evidentia ce este bun si a indemna la corectarea slabiciunilor …”
    Veti face acest lucru si cu blogurile pastorilor?
    Dacă da, atunci chiar va fii bine.
    Fiindcă, si pe blogurile pastorilor gasesti (uneori-deseori) o multime de gogomănii, de mîndrii, si alte nefaste manifestari psihologice interioare.

  8. Dio eu îmi aduc aminte de Iosif Ţon ca de-un erou. Eram la o conferinţă de genul „Împărăţia lui Dumnezeu aici şi acum.”
    Wow, ce revelaţii îmi spuneam. Acum îl citesc pe Barth cu acelaţi titlu „God here and now”, Barth a scris înaintea lui Ţon.
    El zicea în discursul lui că fusese persecutat de comunişti, etc etc, se zugrăvea un erou în viaţa, aidoma lui Dorz, Wumbrant şi alţii. Mi se părea că se laudă mai mult decât trebuie să se laude un pocăit.

  9. Pt Dyo

    Încep cu o mică remarcă: cred că e vorba de Herta Muller şi nu de Herta Miller! Se mai întâmplă şi la case mari, nu-i aşa Dyo?

    Câteva comentarii pe marginea unor aspecte (relativ importante) abordate de gazda noastră aş dori să aduc.

    Dincolo de nedumerirea legată de faptul că doar acuma (mă refer la ultimele 4 luni) a apărut această preocupare a unora pentru subiectul atât de controversat (deşi netrânbiţăt) din ultimele două decenii şi mai bine, aş dori să-i întreb pe cei dornici de explicaţii: când s-a constituit CNSAS-ul? Care a fost ritmul de soluţionare a cererilor? Şi în ce măsură putem fi confidenţi că unele dosare (dacă nu au dispărut) au fost „cizelate”( cel puţin) ?

    Apoi,legat de modele şi clasamente. Nu ştiu cine le poate întocmi şi mai ales în baza căror criterii taxonomice? Ce se impune în mod categoric şi primordial pentru un model este constanţa/consecvenţa/perseverenţa. Această trăsătură e definitorie pentru caracterul unuia care se doreşte a fi un reper. Biblia e limpede în acest sens.Performanţele cred eu, ar trebui să succeadă caracterului, şi nu invers (cum se întâmplă cel mai adesea la noi,românii).

    Prin urmare mă întreb: se are oare în vedere caracterul sau performanţele?
    Şi apoi, ce se urmăreşte: întreaga istorie a baptiştilor sau (doar) cea recentă?
    Dacă vrem să facem o incursiune în întreaga istorie a baptismului românesc,atunci ar trebui să ne gândim şi la Mihai Cornea, cel puţin. Sau se are în clacul doar perioada post belică? În acest caz nu trebuie excluşi un Socaciu, un Pitt Popovici sau un Marcu Nechifor!Dorim să ne referim doar la perioada ceauşistă? Obligatoriu un Olah, un Taloş, şi parţial un Ştef, ar trebui avuţi în vedere. Cu referire la Olah, pe care din nefericire mulţi din comentatorii blogosferei baptiste româneşti îl au în vedere prea puţin (sau deloc), ar fi interesant de analizat (statistic vorbind), care au fost rezultatele unei determinări exemplare în slujire ale fratelui Liviu Olah începând cu Timişoara,continuând cu Oradea şi sfârşind cu Arad-Bujac? În acest caz, cred că plasarea lui pe un loc trei (după Mihai Cornea şi R. Wurmbrand) nu at fi un exces de evaluare.

    Şi în fine, legat de modelul propus. Teama mea,e că o abordare critică a lui Beni, având în vedere condiţia din ce în ce mai precară a stării lui de sănătate, ar fi interpretată ca o lipsă de compasiune. De aceea cred că am putea aştepta puţin, ca timpul să… cristalizeze percepţile şi simpatiile noastre.Spun aceasta prin prisma unei relaţii cu el de peste 40 de ani…

  10. Si totusi…se-nvarteste
    Si roata, si morarul
    Si umbra care creste
    Si painea si brutarul…

    Si totusi…Este viata
    Dincoace de morminte ,
    Sau las pe dimineata
    Trairea vietii sfinte ?…

    Si totusi…cine stie
    Mai bine ca Tamplarul
    La usa-Imparatiei
    Ce ne invata Harul ?…

  11. Cred ca Beni nu are o „expunere” asa de mare si din pricina faptului ca „ucenicii” lui au inteles si din exemplul lui Beni ca poti fi pocait si daca nu „zbieri” pe bloguri, nu iti dai cu parerea despre toate cele, nu arati tot timpul acuzator cu degetul, esti serios si consecvent in „lucrul incredintat tie”, nu te intereseaza politica bisericeasca, samd
    Veti descoperi poate cu uimire ca are multi „ucenici” in tara, majoritatea dintre ei duc „greul” bisericilor slujind din esalonul 2, 3
    E o lucrare tacuta care se face de aproape 20 ani si cred ca va influenta major lumea evanghelica de la noi in urmatorii ani. La fel de mult ca IBB sau UEO. Poate chiar mai mult.
    Multumesc Domnului pentru Beni si pentru credinciosia lui.

  12. Multumiti lui Dumnezeu pentru toti: Wurmbrant ,Ton ,Faragau,si chiar si altii si nu mai cautatzi perfectiune daca o vretzi priviti la ISUS pt ca totzi acestia au aratat si arata inspre EL si daca il cunoastetzi pe EL va este de ajuns.Amin.

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s