Era de așteptat ca unele pasări evanghelice americane să tragă spuza pe turta lor în creionarea unei perspective (biblice?) asupra celor întâmplate la Newtown. Via Dănuț Mănăstireanu, respectiv Rachel Held Evans, ajung să citesc opiniile unor Mike Hucakbee și Jerry Newcombe, care îmi aduc aminte foarte repede de natura adevăratului conflict pe care creștinii americani îl au de soluționat: cu ei înșiși, cu propriile fantasme și cu modul în care o nație atât de mare poate să își asume (sau nu) pachetul complet rezultat în urma alegerilor pe care le face.
Dar … ce-ar zice Ravi?
Primesc astăzi un newsletter care îmi răspunde acestei întrebări. Mi se pare important răspunsul său pentru că am observat un autentic respect față de el în mediiile evanghelice românești. Ravi este – sau, mai corect, dorește să fie – un promotor al creștinismului bine cumpănit. Mă aștept ca fiecare cuvințel de-al său să fi trecut printr-o lucidă și responsabilă cântărire.
Nu știu care sunt așteptările voastre dar … mai bine citiți următorul articol al domniei sale, publicat pe rzim.org, din care citez două fragmențele.
Even in ideal settings, killing can take place. Murder began in the first family when a brother could not stand the success of his sibling. The entire history of the Middle East–five millennia–is a tale of two brothers. Centuries of killing has not settled the score. Maybe in Adam Lanza’s case we will find a deep psychological reason behind what he did. But that does not diminish the reality that there lurks many a killer whose moment will come and the nation will be brought to tears again. We can almost be certain of that. Yes, we can discuss all the symptomatic issues—security, gun control, early detection signs, and so on. These are all worthy of discussion. But it’s always easier to deal with the symptoms rather than with the cause.
Cuvinte pe care poate le-ați mai gustat și pe la alte mese:
As for the entertainment world, what does one even say at a time like this? Calling for gun control and then entertaining the masses with bloodshed is only shifting the locus from law to entertainment. Do our entertainers ever pause to ask what debased values emerge from their stories? The death of decency is audible and visible in what passes as movie entertainment and political speech. This is the same culture that wishes to take away Nativity scenes and Christmas carols from our children. God is evicted from our culture and then He is blamed for our carnages. America is lost on the high seas of time, without chart or compass. The storms that await us will sink this nation beyond recognition if we do not awaken to the rapid repudiation of the values that shaped this nation. The handwriting is on the wall. Freedom is not just destroyed by its retraction. It is destroyed even more painfully by its abuse.
Întreg articolul poate fi citit AICI.
dyo 
Nu sunt fan Ravi Zacharias dar am încercat să nu-mi afecteze asta citirea. E într-adevăr echilibrat și destul de la obiect. Rămân totuși un ne-fan din motive subiective evident.
O singură observație: nu aduce nimic nou dar nu strică nimic re-amintind prioritățile.
Mi-aduc aminte ca ai mai scris undeva ca nu esti fan Ravi. Nici eu nu sunt; mi-a placut mult (și chiar mi-a fost de folos) cu vreo câțiva ani în urmă, pe când ascultam în premieră conferințe de-ale sale. După un timp însă am început să observ că se cam repetă: învelea aceeași idee în ambalaje diferite. În plus, fără a fi un anti-intelectualist (ferească Dumnezeu!) nu am o atât de mare încredere în puterea rațiunii de a bate în cuie adevăruri, așa cum o are el …
Mi s-a părut interesantă reacția sa în contextul actual; altfel, nu sunt lucruri noi, vorba ta, unele care trec pe lângă noi asemeni adierilor de primăvară. Măcar nu a stins de tot mucul bunului simț evanghelic de care ne-ar prinde bine să nu uităm tocmai acum.
Si tu fiul meu… Zacharias? Nu e ca Huckabee, dar ramine cam in aceeasi paradigma a razboiului cultural’.
Pentru precisiune, nici mie nu-mi place Zacharias si am o suspiciune fundamentala fata de valoarea apologeticii, facuta asa cum o face Ravi Zacharias, in paradigma rationalist-modernista, in spatiul postmodernitatii.
As dori o dezvoltare, o explicare cu privire la valooarea apologetica a lui Ravi Zacharias, in paradigma rationalist-modernista, in spatiul postmodernitatii. Multumesc.
Nu cred ca un comentariu de blog poate clarifica in mod satisfacator aceasta chestiune. In esenta, apologetica bazata pe argumente rationale, care, zice-se, ar conduce pe cei sceptici la credinta, este un mit al modernitatii. Ori, in aceasta paradigma il plasez eu, poate gresit, pe Ravi Zacharias.
In postmodernitate nu ARGUMENTUL conteaza, ci forta marturiei personale, Asa fiind, daca este ca apologetica sa mai aiba vreo valoare in spatiul postmodernitatii, ea trebuie reinventata. Unii au si incercat asta, dar Zacharias nu este printre el.
Credinta este o taina, un dar al harului, nu produsul ori concluzia unui proces de argumentare logic-rationala.
Cam atit, pentru acest spatiu.
De acord cu DM: orice argument (rațional) are un contra-argument, deci nimeni nu poate dovedi existența lui Dumnezeu pe baza unor argumente. A încercat Toma din Aquino în secolul XIII și n-a mers. N-a mers nici în perioada iluministă și post-iluministă, nu merge nici astăzi. Scriptura ne învață să predicăm Cuvântul și să stăruim asupra lui la timp și ne la timp, de asemenea, ne poruncește să dăm socoteală de credința care este în noi. O putem face raționalissim, însă convingerea că Dumnezeu există vine tot prin credință, deci tot din afara noastră… Asta e.