Pot exista membrii ai bisericii care nu sunt vizibili, a căror membralitate este cunoscută doar de Dumnezeu. Dacă cineva este mântuit, trebuie să fie un membru al Bisericii, ȋnsă, în alt sens, nu este întotdeauna posibil de spus. Duhul lui Dumnezeu suflă acolo unde dorește și, după cum subliniază sfântul Irineu, acolo unde e Duhul, e și Biserica!
(preluat din Orodoxie și evanghelism, Ed. Adoramus, pg. 236, nota 7)
dyo 
Probabil pentru acesti membrii nu prea are valoare unele „relicve”mostenite (inca de baza dupa unii,) regasite in activitatea considerata normala a vietii bisericesti : constitutie,aprobarea in unanimitate a statutului,hotararea comitetului executiv al Uniunii sau Asociatiei,proces verbal de…,darea de seama a….,analiza activitatii…,in baza votului de 50+1,ca urmare a analizarii…,amendament la…,se aduce la cunostinta ca… hotarare in unanimitate, si desigur(pt.acei” membrii invizibili dar cunoscuti numai de Dumnezeu”,) primirea de membru in baza cererii facute de…,samd !
O „biserica vie”,in acceptiunea Cerului,oare poate functiona si fara aceste expresii,mult
indragite si des vehiculate,folosite in anumite circumstante…si cu care ne-am obisnuit deja ?
Dacă pot exista membri invizibili înseamnă că ar putea constitui și o biserică invizibilă?
Care să aibă activitate invizibilă?
Sau membri invizibili (cu activitate vizibilă) ai unei biserici vizibile(cu activitate invizibilă)
Am amețit, simt că devin in(di)vizibil
Banuiesc ca este vorba de membri ce nu se regasesc pe niste liste (whatever) ale Bisericii „vizibile”. Pe la noi auzisem expresia „crestini anonimi”, oameni care sunt crestini desi nu se recunosc nici ei ca atare; un fel de concesie, de har dat celor care nu sunt „de-ai nostri” … mai mult de atat nu se poate, banuiesc.
Pentru mine este surprinzator sa observ cat de mult se pedaleaza pe ideea de biserica spirituala (invizibila, adica) ca o modalitate de a le abate carcotasilor privirile de pe cea vizibila, careia i-ar sta mai bine uneori sa se ascunda prin pesterile muntilor pe undeva …
Mai sunt si membrii virtuali.
Wow, parca vad un proiect internautic de genul „second church”, in care sa poti avea propria ta biserica virtuala unde sa predici la credinciosi – virtuali si ei – care sa spuna Amin la fiecare vorba care iti iese pe gura … Atata doar ca risti sa ajungi si dumnezeu si creatura in acelasi timp si nu se cade … 😉
ciudat cum apar nominalizati Sfinti Parinti in articolele voastre. din ce stiu sunteti putin sceptici vizavi de acestia. mai ales ca ortodoxia, nu protestantismul, este mostenitoarea lor de drept si de fapt. mai mult, unele secte sunt chiar revoltate cand aud de acesti parinti ai Bisericii. oare incepe si protestantismul sa inteleaga ca nu se poate face teologie fara Sfintii Parinti?
Chestiunea cu mostenirea nu este niciodata simpla, cum ne-o dovedeste si viata de toate zilele. Protestantismul nu a inceput in afara Patristicii: aici esti dezinformat sau, lucru care sper sa nu se adevereasca, rauvoitor. Putini ortodocsi cred ca aveau o cultura patristica precum Calvin la vremea lui … Mitologie ortodoxa ieftina, da-mi voie sa-ti spun …
ma refeream doar la faptul ca, in toate discutiile cu sectarii, eu fiind ortodox, ne acuzau pe noi, pe ortodocsi, ca ne bazam pe scrierile Sfintilor Parinti. acest fapt era foarte daunator, in viziunea lor, caci afecta autoritatea scripturistica (cica). cat il priveste pe calvin, desi afirm ferm greseala de a se fi rupt (miscarea pornita de el) de biserica, fie ea si catolica, sunt convins ca el era bine intentionat si era si un teolog de mare valoare, cunoscator al patristicii. urmasii l-au cam dezamagit, pare-mi-se! si, sa stii, nu sunt rauvoitor!
Depinde cu ce fel de „sectari” ai vorbit; cei mai multi dintre cei pe care ii cunosc eu stiu sa aprecieze rostul si rolul Patristicii in istoria crestinismului. Nu are sens sa ne confruntam variantele populare ale crezurilor noastre: exista ignoranta fudula de ambele parti (sa te fereasca Domnul de aronganta unor pocaiti care cred ca au reinventat roata, ca stiu ce inseamna!), presupun ca intre noi poate avea loc un dialog plasat deasupra unor astfel de aberatii. Sau gresesc?
ma refer la penticostali, adventisti sau, mai rar, baptisti. apropo, tu carui cult apartii?
apoi, nu pot intelege cum, de exemplu, vorbesc unii de Ioan Gura de Aur, il citeaza si se folosesc de scrierile lui, dar resping preotia! este ca si cum ai vorbi de crestinism, dar negi invierea. de asemenea, se neaga realitatea Euharistiei (impartasaniei), confirmata de Pavel, si de TOATA PATRISTICA, dar se considera ca se respecta Scriptura, etc. iata motive pentru care putem avea un dialog pozitiv…
Oricat de mult respect i se poate acorda Patristicii, pretentia infailibilitatii si inerantei ei (asta este un soi de patricism, cu nimic mai bun decat biblicismul fundamentalist) este una prea tare pentru orice crestin protestant (nu doar „sectantii”, cum ziceti voi, ci si si lutheranii, reformatii – ca sa dau doar doua exemple – resping, pe buna dreptate, aceasta pretentie. Parintii Bisericii au avut propriile lor nuante teologice personale, chiar contradictorii, ceea ce, din punctul meu de vedere, ii apropie de noi, in loc sa ii cocoteze pe un piedestal de unde sa fie folositi (nu ma refer la tine) drept repere absolute ale „dogmelor mele” …
problematica patristicii nu este ca ea ar fi infailibila, mai presus de Scriptura, ci ea constituie reperul intelegii scripturii. viabilitatea literaturii patristice rezida si in valoarea personala a acestor parinti crestini; astfel, se stie despre sfantul vasile cel mare, arhiepiscop de cezareea capadoc(h)iei, ca vedea pe Duhul Sfant cum se cobora si prefacea sfintele daruri in trupul si sangele Mantuitorului. de asemenea, el era de o moralitate impecabila si de o cultura impresionanta, fiind o somitate a vremii sale. la fel ioan gura de aur. si exemplele pot continua. dar, mai mult, ei sunt pionierii stabilizarii si cristalizarii dogmei. biserica a cristalizat invatatura lor, afirmand-o drept ADEVARATA. iar biserica este stalpul si temelia adevarului. deci, ceea ce biserica in ansamblul ei a acceptat si afirmat cu adevarat din perioada ei de inceput, nu poate fi decat adevarat, ea fiind stalpul si temelia adevarului. iata de ce invatatura patristica este de referinta. este adevarat ca unii, cum ar fi origen, au facut greseli doctrinare (vezi apocatastaza), dar atunci dogma nu era cristalizata, biserica nu se exprimase concret asupra anumitor chestiuni, iar origen, de exemplu, a spus ca se leapada de tot ceea ce biserica va considera ca fiind incorect in scrierile sale.
prin urmare, faptul ca unii sfinti parinti au avut nuante diferite, se datoreaza faptului ca ei atunci incercau a da anumite „definitii” unor probleme nestabilite concret pana atunci. biserica, sub asistenta duhului sfant a stabilit ceea ce este corect sau nu. a nu accepta puterea bisericii de a defini si stabili ce este adevarat si ce nu, este similar cu a nu accepta prezenta si lucrarea duhului sfant in biserica (acesta fiind o promisiune facuta de Hristos insusi). patristica este valoroasa prin faptul ca a definit si cristalizat invatatura bisericii, ea devenind etalonul interpretarii si intelegerii corecte a scripturii. unii care nu accepta valoarea patristicii pun la indoiala lucrarea bisericii timp de mai bine de un mileniu (secolele 4-16), timp in care patristica a fost element de referinta (la nivelul general al bisericii, intrucat gica-contra au exista si vor exista cat e lumea).
biserica ortodoxa nu are „dogmele mele” sau ale celuilalt, ci are dogme si atat. spunea un penticostal ca ei nu au teologie, ci parerologie, aluzie la faptul ca nu au un etalon al interpretarii. in ortodoxie acest etalon este patristica; in protestantism, fara a vrea sa fiu tributar miturilor despre secte, acest reper este interpretarea personala, care, parerea mea poate duce foarte usor la erezie. toate cele bune!!!