Muzica, o nouă dimensiune (11)


De nepovestit, ea, muzica, este în sine o poveste,
în care personajul principal este ascultătorul,
iar tăcerea sa cea mai desăvârșită intrigă
din câte s-au gândit vreodată.

Probabil că nu sunt în toate mințile, veți zice, deja după primele secunde din derularea acestui videoclip. Cine mai dispune în ziua de azi de patru minute pentru a le cheltui pe acest bricolaj de mitologie yankee, cu motocicliști singuratici lăsând praf în urma lor pe șoselele Pennsylvaniei și blondine vaporoase suspinând în tocul ferestrei, cu plete înecate în fixativ și riff-uri simulate într-o tavernă prăfuită (ambianța ideală pentru a sugera eliberarea de ordinea tradițională a lumii), mă rog, cu toate cele ale unei întoarceri nostalgice spre un acasă paradisiac? Cine, hm? Fost-am înțărcați, cam de multișor. Nu ne mai duce nimeni pe noi cu din astea, să fie clar. Nici măcar cultura hard a zilelor noastre nu mai e în stare să țină piept dezordinii aduse în spațiul socio-cultural de acest tsunami virtual, căruia nu-i scapă distribuirii nici cel mai mărunt bob de impuls sau de feed-back (căci a vorbi de trăire, e deja prea mult să pomenim).

Totuși, nu vă grăbiți. E multă mitologie în discurs, una puțintel naivă, da. Profunzimea simbolurilor folosite nu o depășește pe cea a versurilor cântecelor lui Adi Minune. Totuși, repet, mai zăboviți un pic. E ceva ce (încă) mai găsim aici, ceva ce se pierde tot mai mult în imaginarul clipei: incorectitudinea construcției sale narative, vecină cu nesimțirea.

Se cântă bărbătește, despre un bărbat (mă rog, vocea lui Tom Keifer poate ridica unele sprâncene, dar e de-al nostru, garantez!). E o poveste simplă despre călătoria unui tânăr bărbat caucazian (candidatul ideal de erou al acelei Americi la care au visat votanții lui Trump), harnic (ies scântei acolo unde pune el mâna) și liber, printr-o lume ce nu are nevoie de intervenții exterioare pentru a fi just fine. O strângere bărbătească de mână între doi urmași vrednici de-ai lui Adam și … la drum, frate! Yeah: a man’s got to make his way!

Morile de vânt își văd de treaba lor, nu e nevoie de reglementări pentru a le face funcționarea corectă. Alimentarea de la pompa de benzină se face americănește, tot cum știm din filme; nu se eliberează bon fiscal, iar banii sunt încasați de o blondină misterioasă, martoră și ea a minunii trecerii unui astfel de bărbat de bărbat prin viață (privește în urma lui: unde mai găsește ea așa ceva?). Cei doi băieți îl sorb și ei din priviri, admirativ: când vor fi mari, se înțelege, vor fi și ca el. Motocicleta se strică – omul trebuie să ne arate că e capabil să facă față provocărilor vieții, nu? – dar în America aia pe care o știm noi (tot din filme, aste e …) întotdeauna se găsește un binevoitor să te ajute când faci autostopul ( se întâmplă să fie o camionetă din aceea, cum au oamenii muncitori și pragmatici …). Yeah: It’s the road I was meant to stay

Dar ajunge în sfârșit acasă, la o clădire din aceea în stil classic, visul de odinioară al fiecărui american cu scaun la cap, pentru care merita să muncești din greu (nu uitați de scântei!) sau să te îndatorezi pe viață. E praf peste tot, casa e o ruină: totuși ea îl aștepta acolo, credincioasă, liniștită, înțelegătoare. Convenția socială trebuia împlinită ca la carte: el trebuie să-și găsească drumul departe de casă, ca-n monomitul lui Campbell, iar ea să strălucească domestic.

Needless to say: iubirea descrisă aici e tradițională, hetero, în care bărbatul e subiect, călător prin lume (a man’s got to make his way, ni se repetă de mai multe ori), iar fata este obiect (așteaptă cuminte acasă, strălucitoare și cu brațele – metaforic vorbind – deschise). Cu happy end, neapărat.

Totuși, nu uită să precizeze bărbatul nostru, chiar dacă a găsit-o pe ea, așa cum trebuie, regulamentar: I’m on my way. Yeh, yeh, yeh! Calea bărbatului rămâne singura opțiune, restul e așteptare.

Cred că nepoții și nepoatele noastre când vor vedea aceste lucruri – presupunând că vor avea posibilitatea să acceseze în viitor astfel de avataruri ale înapoierii ideologice care a pus America pe picioare – vor întreba cu o sinceră uimire în glas, așa cum întrebam și noi pe vremuri cum se face că pământul e rotund: ”Papi, acolo zice de un bărbat care trebuie să-și vadă de drum. Dar … ce înseamnă aia bărbat?”.

I’m on my way … hă, hă, hă.

„Coming Home”
I took a walk down a road
It’s the road I was meant to stay
I see the fire in your eyes
But a man’s got to make his way
So are you tough enough for my love
Just close your eyes to the heaven above
I’m coming home
I’m coming home

I took a ride in a world
I’ll be spinnin’ for the rest of my life
I feel your heart beatin’ baby
ooo sometimes it cuts like a knife
So are you tough enough for my love
Just close your eyes to the heaven above
I’m coming home
I’m coming home

I’m coming home
Where your love tonight can shine on me
I’m coming home
Where your lovin’ arms can set me free

I took a walk down a road
It’s the road I was meant to stay
I see the fire in your eyes
But a mans got to make his way
So are you tough enough for my love
Just close your eyes to the heaven above
I’m coming home
I’m coming home

I’m coming home
Oh yea
I’m on my way
I’m coming home I’m coming home
Here we go ooo yea, ooo yea
I’m on my way

Come on baby, Come on
Let your love, shine on me
I’m on my way, Sing along
Shine on, Shine on, Shine on me
I’m on my way, Ahh yea
Shine on me
I’m on my way
I’m on my way
I’m on my way
I’m on my way

Anunțuri

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s