Nu poți înțelege cu adevărat semnficațiile unui sacrificiu eliberator până nu sorbi și ultima picătură din paharul mizerabilei robii.
De aceea, privită din afară, prin ochi de spectator, mântuirea nu își depășește condiția de spectacol.
Am ajuns ca un spectacol pentru lume, zice apostolul.
Iar Mântuitorul a pregătit nu actori pentru o scenă, ci martori ai unei minunate realități.
„Priviți ce mi-a făcut Acesta! Oare nu cumva este El mult mai mult decât un om deosebit?”
Așa că nu ne învățăm unii pe alții, ci ne încolonăm spre a-I călca pe urme, pentru că acum știm încotro ne îndreaptă.
Căci cetățenia noastră este în Ceruri, mai zice.
De aceea, privită din interior, mântuirea își depășește întotdeauna condiția de moment providențial, decizie, ridicarea unei mâini, cufundarea etc.
Căci abia acum intuim cu adevărat – mă feresc a spune „înțelegem” – frumusețea harului ce ni s-a arătat, din care nu ne-am dori să irosim vreo picătură.
dyo 