(revizuire)
Reflectând zilele acestea la pelerinajul meu spiritual, de când pot să spun că sunt creștin, am observat că mi s-au oferit destul de multe rețete spirituale pentru o viață normală de copil al lui Dumnezeu. De la discipline până la har și-napoi, am citit fel de fel de cărți, am participat la conferințe și seminarii, am întâlnit tot felul de rețete ale succesului, una mai atractivă decât cealaltă.
Ce sunt, la urmelor, cultele şi sectele creștine altceva decât rețete garantate ale biruinței împotriva aceluiași cancer? Dar claia de literatură care ne împovărează bibliotecile cu idei și puncte de vedere, unei noi, ascunse înaintașilor, fiecare venind din partea unor persoane cu greutate (nu neapărat eufemistic vorbind)? Fiecare își prezintă rețeta lui proprie, cea mai bună, poate unica, pentru rezolvarea problemelor vieții creștine pământene. Fiecare vine cu exemple despre felul practic și concret în care aceste rețete și-au produse efectele vindecătoare. Unele povestioare, în tâlcul lor didactic, te lasă cu gura căscată, fiind gata să crezi că ai găsit, în sfârșit, soluția. Niciodată nu sunt asumate eșecuri, niciodată rețeta aceea nu a dat greș.
Partea intrigantă este că, deși de cele mai multe ori aceste soluții sunt situate pe poziții doctrinare și teologice opuse, fiind pe deasupra și exclusiviste, ele “dau roade” și sunt “cele mai bune”. Mai intrigant este să observăm că există oameni care se simt confortabil să integreze, teoretic și faptic, în sistemul lor de credințe astfel de teorii contradictorii, fără să se produc nici un scurtcircuit în mecanismele lor cerebrale.
Este o imposibilitate a minții mele de a face să coabiteze în cămăruțele ei astfel de flotări ale rațiunii. Dacă problema este la mine – admit că acest lucru este posibil, să zicem cu o probabilitate de 50% – atunci înseamnă că, într-un chip tainic, am niște granițe inhibatoare, restrictive, trasate judecăților mele. Lucrul acesta ar putea fi transformat într-o calitate care nu prea mai e la modă în zilele noastre, nici în politică. nici în religie,: principialitate.
Dacă, însă, problema e “la ei”, la cei ce înoată fără probleme printre aceste găuri negre ale raționamentului, atunci datoria mea este să verific dacă sistemul meu de credințe, presupus a fi necontradictoriu, este viabil, pentru a nu mă trezi că alerg pe căi greșite.
Dintre atâtea ițe încurcate, cum să găsești firul acela unic și indispensabil care să te conducă acasă?
Ei bine, acesta este de fapt un salt al credinței, cu nimic mai prejos decât cel al lui Kierkegaard, numai că el are loc nu deasupra abisului scepticismului, ci înfruntând cu încăpățânare valurile crunte ale ideologicului.
Ferice de cei ce sar, căci a lor este împărăția distribuitorilor!
dyo 
Nu sunt mulți cei ce se întreabă dacă într-adevăr sunt pe calea bună. Cei mai mulți se mulțumesc să încălzească scaunele din adunarea (biserica) în care merg părinții, sau prietenii, sau vecinii, sau poate unele rude.
Totuși, întrebarea rămâne pentru unii care se îngrijorează de soarta sufletului lor.
În Sfintele Scripturi la Matei 7:13-14, Domnul Isus spune:
Intrați pe poarta cea strâmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare şi mulţi sunt cei ce intră pe ea.
Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt cei ce o află.
De aici se înțelege clar că „cei mulți, merg pe calea lată care duce la pierzare”, iar despre „calea îngustă ce duce la viață”, este spus că sunt puțini cei ce o află.
Dacă te afli într-o adunare unde sunt mulți, este stringent să te întrebi dacă nu cumva ești înșelat în credința ta și afli pe calea greșită, adică ești pe „calea” ce duce la pieire.
Apoi, verifică dacă în adunare este vestit singurul Dumnezeul adevărat (Ioan 17:3), altminteri dovediți sunteți idolatri, și Biblia spune despre „închinătorii la idoli”, că partea lor este în iazul care arde cu foc şi cu pucioasă (Apocalipsa 21:8).
Cum poți verifica?
Învățătura este biblică sau este învățătura oamenilor? Se învață că Dumnezeu este Stăpân și face ce vrea.
Domnul face tot ce vrea în ceruri şi pe pământ, în mări şi în toate adâncurile. (Psalmii 135:6) Citește și Psalmii 115:3, și Daniel 4:35.
Se îndură de cine vrea El și nu contează de voința omului.
Căci El a zis lui Moise: „Voi avea milă de oricine-Mi va plăcea să am milă şi Mă voi îndura de oricine-Mi va plăcea să Mă îndur.”
Aşadar nu atârnă nici de cine vrea, nici de cine aleargă, ci de Dumnezeu, care are milă.
Verifică dacă cel ce aduce învățătură în adunare trece peste ce este scris, căci dacă face astfel este învățător mincinos, deci este „descalificat” să mai fie învățător. Porunca spune clar: ” . . . învăţaţi să nu treceţi peste ce „este scris”. . . (1 Corinteni 4:6).
Si la 1 Petru 4:11, Dacă vorbeşte cineva, să vorbească cuvintele lui Dumnezeu. . . .
Desigur, mai sunt și alte criterii pentru a verifica dacă într-adevăr ești pe „calea îngustă” ce duce la viață; omul credincios crede tot cuvântul lui Dumnezeu.
‘Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.’” (Matei 4:4).
Deci, nimeni nu trebuie s-o ia înainte, ci trebuie să rămână în învăţătura lui Hristos. Etc.
Oricine o ia înainte şi nu rămâne în învăţătura lui Hristos n-are pe Dumnezeu. Cine rămâne în învăţătura aceasta are pe Tatăl şi pe Fiul. (2 Ioan 1:9)