Ca un ecou al deloc plăcutei reflecții cu privire la puterea aceea care ia mințile omului înrobit de pofta sexuală, mă gândesc la cum ar fi ca un bărbat ispitit de o femeie să fie pus în situația de a răspunde unei sipite într-un context ca cel al lui Iosif, hărțuit fiind de nevasta lui Potifar (vezi Facerea 39, pentru detalii).
Datele problemei diferă sub anumite aspecte. Distribuția puterii este inversată: femeia este cea care deține ascendentul pozițional, iar bărbatul este un slujitor al casei. Ea este cea care face uz de putere. În acest caz, abuzatorul este o femeie, iar victima, persoana vulnerabilă, este un bărbat.
Cu toate acestea, în privința răspunsului oferit de bărbat, lucrurile nu se schimbă foarte mult. Sunt necesare cam aceleași cumpăniri. Ce am de pierdut și ce am de câștigat dacă spun DA? Merită?
Nu vom ști niciodată dacă lui Iosif i-au trecut prin cap – fie și episodic, cum trec acele gânduri care te fac să îți scuturi corpul ca după o pală rece de vânt, pentru a te descotorosi definitiv de ele – astfel de calcule sau dacă a reflectat asupra urmărilor: acum ne vom distra, apoi va fi bine, ca și cum nimic nu s-a întâmplat.
Pe acele vremuri, în absența mijloacelor de înregistrare, cred că nici nu era nevoie să își facă griji pentru documentarea ulterioară a unor acuzații și insinuări. Cum aș putea eu să fac asta, stăpână, când vezi că în zilele noastre toate aceste scandaluri ies la lumină, spre compromiterea definitivă a celor implicați? Nimic din toate acestea.
Ce ne rămâne, însă, din exemplul lui Iosif, este buna cumpănire care a lipsit în cazul lui Ravi, al lui Visarion și în altele de acest fel, în care sunt implicați slujitori ai Domnului:
„Vezi ca stapanul meu nu-mi cere socoteala de nimic din casa si mi-a dat pe mana tot ce are. El nu este mai mare decat mine in casa aceasta si nu mi-a oprit nimic, afara de tine, pentru ca esti nevasta lui. Cum as putea sa fac eu un rau atat de mare si sa pacatuiesc impotriva lui Dumnezeu?”
Admirabil recursul la această dimensiune spirituală a reflecției sale, una care dă răspuns tuturor posibilelor încercări de a crea portițe spre acela DA păcătos! Cum de nu m-am gândit la asta până acum?
Totuși, răspunsul e incomplet. Este, repet, admirabil faptul că Iosif îl introduce pe Dumnezeu în reflecție, de asemenea și pe stăpânul său, Potifar. Dar lipsește ea, femeia, așa cum lipsește din imaginea fiecărui agresor sexual din zilele noastre, oricum s-ar numi el!
Nimic din răspunsul oferit soției lui Potifar nu sugerează respect acordat ei, ca ființă umană. Ea pare să nu conteze atât de mult, la urma urmelor. Dumnezeu, stăpânul, eu: în aceste privințe, raționamentul lui Iosif este brici. Nota 10. Pentru femeie, însă, nu lasă loc de reflecție, ea nu intră în calcule. Nu contează prea mult cât rău i-ar fi putut face Iosif chiar ei.
Veți zice, poate: cum să respecți o astfel de femeie?
Voi răspunde: așa cum se cere respectată orice ființă care respiră sub acest soare și care are șansa, poate chiar prin tine, de a-și cunoaște Creatorul și de a se împăca cu El.
dyo 