„Adevărat vorbeam,
Că nu iubesc mândria şi că urăsc pe lei,
Că voi egalitate, dar nu pentru căţei.”
G. Alexandrescu – Câinele și cățelul (AICI)
Este exact ca în fabula lui Alexandrescu, cea cu dulăul progresist și adânc iubitor de egalitate cu marile dobitoace, dar disprețuitor față de cățelușii micuți și drăguți: ideea de diversivitate țintește nobile principii nu în slujbele mărunte și vrednice de dispreț, ci în pozițiile de putere, care ne gâdilă tuturor visele.
N-a întrebat nimeni despre incluziunea minorităților de tot felul și a dezavantajaților în, să zicem, minierit, în agricultură sau în sortarea deșeurilor. Vă știu și pe voi, mă știu și pe mine: vreau să fiu egal cu Ciucă, nu cu specialistul de salubritate care îmi golește tomberonul în fiecare miercuri a săptămânii. Mă rog, poate că voi sunteți altfel, dar mie nu mi s-a dat harul acesta.
Comuniștii ăia, în răutatea lor, făceau cumva și mai afișau și câte o Veta alături de vreun alde Ilie, Nea` Gigi sau Sipridon (Dorel nu se năcuse încă) pe panoul fruntașilor de la Sculărie. Era pe atunci reprezentare în toate, din Marea Adunare Națională și Academie, până în ultima tarla din care se strângeau acele producții care cocoșau hambarele cu belșug. Pe atunci eram cu toții oițe de casă, tunse corespunzător.
Dar au venit revoluțiile, iar acum trebuie să o ardem pe cote în guverne, la Oscaruri, în Consilii de Administrație. Mai important decât orice este ceea ce se afișează pe ecran și cine ține camera în mână. Power, tată!
Ce ești tu, iubite mâncător de oase, câine sau cățeluș?
Eu să zic să nu te grăbești cu răspunsul.
Caci fabula lui Alexandrescu mai produce un personaj, unul pe care îl ignorăm cu o nerușinare vredincă de cele mai strigătoare la cer incorectitudini politice ale zilei. Vă rușinați, scumpi licrici, și să vă gândiți la el, darămite să îl mai menționați în fața întregii clase, așa că îl numesc eu: boul. De departe, pentru mine, boul este vedeta fabulei.
Căci el nu vrea nimic, nici egalitate, nici altceva. Nu spune nimic, nu îl aprobă pe dulău, nici nu îl contrazice, nu se supără când cineva vorbește în numele lui. Nu are opinii. Nu pare a fi dintre aceia care crede, asemeni vietăților incriminate de dulău, că prețuiește ceva. Stă la locul lui și, sunt absolut convins, deși fabula nu o spune, molfăie un capăt de floriciă albă în colțul gurii. Dolce far niente.
Mai trebuie observat și faptul că nu este luat în calcul de către dulău în mărețul său proiect egalitarist (el se referă la lupi, urşi, lei şi alte câteva dobitoace de acest soi). Dar nu pare să îi pese, cât negru sub unghie …
Pe scurt: nu deranjează pe nimeni, nu vrea nimic, nu se supără, nu se ofensează, nu vorbește neîntrebat, nu întrerupe și își știe lungul nasului. Boul este modelul ideal de cetățean al lumii noastre.
Nu fiți ca dulăii și nu lătrați prelung ca patrupedele de casă. Fiți ca acest bou! Vă implor.
dyo 