A fost prins!


Da, se ştie acum cine este acela care ne-a omorât părinţii. E un băiat cu chip de copil, pierdut într-o lume pe care nu o înţelege şi în care s-a rătăcit fără voia sa, ori chiar a părinţilor săi.

Am văzut-o şi pe mama sa, intrată într-o transă a neputiinţei, pierdută la rândul ei de un sens, de o speranţă, pe care să o vadă în viaţa celui căruia i-a dat viaţă şi pe care, se pare, l-a educat prea puţin în ceea ce înseamnă a trăi între oameni.

Sunt mândru de familia mea, de cumnatele mele, de soţia mea, văzându-le cum vorbeau astăzi după-amiază, după ce pământul acoperise deja cele două trupuri ale părintilor lor, cu mama celui ce i-a ucis. Numai Dumnezeu le ştie durerea; cu toate astea au fost în stare să îi asculte plânsul.

Privind scena, am înţeles ce s-a întâmplat, cine este în carul de biruinţă, chiar cu ochi plânşi, şi cine este (încă) pe drumul disperării. Am văzut felul în care Dumnezeu a răscumpărat o faptă odioasă şi a transformat-o în onorare şi celebrare a iubirii de Cristos. Am văzut, în acelaşi timp, cum Dumnezeu îi cheamă la Sine pe aceşti oameni, cu care probabil ne vom întâlni în continuare zi de zi (în afară de cel ce a ucis şi care va fi judecat), şi pentru care noi suntem – prin harul Domnului – o mărturie a iubirii şi a iertării care pot fi posibile pentru oricine, numai prin sângele lui Cristos.

Vasile şi Victoriţa şi-au sfârşit cu cinste alergarea. Sunt copleşitoare mărturiile care susţin acest fapt. Mai sunt însă şi alte suflete, încă rătăcite, care au nevoie de odihnă în Domnul.

Rugaţi-vă, vă rog din nou, pentru acest băiat pierdut parcă din sine însuşi, pentru mama lui, pentru cel ce îi este acum tată. Rugaţi-vă să nu privească la seara de vineri 27 aprilie 2012 ca la un hău în care s-au trezit, prin voia lor sau a altora, din care nu mai este cale de scăpare, ci ca la o margine a prăpastiei  în faţa căreia singura izbăvire o oferă Crucea. Nu va scăpa, credem, de pedeapsa legii; grozav lucru este însă să nu poată fi achitat de la marea Judecată a Celui drept.

Oare cum ar fi  ca după ce şi-a mânjit mâinile cu sângele lui Vasile şi Victoria, ajuns în cer, cel ce astăzi este un criminal să fie îmbăiat de lacrimile de bucurie ale fostelor sale victime pentru harul lui Dumnezeu care i-a transformat şi lui, pentru veşnicie, viaţa? Credeţi că este imposibil aşa ceva?

Anunțuri

19 gânduri despre “A fost prins!

  1. Mă rog aşa cum m-am rugat pentru posibilul asasin al soţiei mele, cel care ne-a jefuit casa acum un an şi care a ratat-o la 5 minute pe Natalia, criminal cu o crimă săvîrşită deja,
    mă rog aşa cum m-am rugat pentru asasinii tatălui meu, mă rog ca să găsească mîntuirea.
    Dumnezeu să se îndure de sufletul lui şi pe voi să vă ajute să iertaţi.
    Cînd am găsit iertarea, atunci am găsit şi mîntuirea. Simultan.

    1. Consider ca este cea mai buna atitudine pe care trebuie sa o abordam. Nu este usor… dar aici intervine puterea Celui ce Si-a vazut Fiul ucis de propria creatie.

  2. Acesta este spiritul creștin dragilor. Să ierți și să-și iubești dușmanii. Este adeseori imposibil. Mi-aduce-ți aminte de gestul lui Papa Paul al II-lea care l-a vizitat la închisoare
    pe Mehmet Ali Agca, turcul care l-a împușcat și a vrut să-l omoare. Și nu doar că l-a vizitat ci l-a și iertat. Mă rog pentru familia ta Dyo, ca Dumnezeu să vindece sufletele care au trecut prin groaznicul eveniment.

    1. Frumos raspuns Liviu, iata ca drumurile noastre nu sunt drumurile Domnului, iar raspunsul nostru al oamenilor, atunci cind necazul ne bate la usa, nu este pentru toti pamintenii la fel.
      CEL MAI GREU E SA IUBESTI, APOI SA POTI IERTA. Aceste lucruri sunt cele mai grele de indeplinit. Putini sunt cei ce pot aceste lucruri, cu gura pot multi, cu fapta insa….mnda…mai intai trebuie sa trecdi printr-o prapastie…

  3. Astfel de evenimente redau si ne aduc aminte de prima crima;”8. Insa Cain a zis fratelui sau Abel: „Haidem sa iesim la camp.” Dar pe cand erau la camp, Cain s-a ridicat impotriva fratelui sau Abel si l-a omorat. „Au trecut sute ,zeci si mii de ani si prea putin omenirea a invatat ceva din aceasta prima relatare trista!Azi ne gasim in fata unui asemenea eveniment tragic si pentru multi este greu de inteles ;de ce!Este greu de acceptat si asemenea tragedie cand te gandesti ca sint doua persoane in virstra ;parinti ai mai multor familii si un exemplu pentru cei din jur in viata!Sint cuvinte care nu pot sa descrie despartirea de parinti si nici nu se poate descrie ce este in inima celor indoliati ,copii,rude ,prieteni si cunoscuti!Tristetea din inima fiecarei persoane este mare si se poate alina doar cu credinta si exemplul DOMNULUI ISUS HRISTOS si a ucenicilor si sfintilor care au avut parte de acelas fel de moarte! Este greu sa deschidem astfel de subiecte si chiar greu de a aduce comentarii cu privire la astfel de lucruri .Insa sa nu uitam ca traim intr-o lume fara frica de LEGILE DIVINE si cu mai putin moral crestinesc si astfel apar dupa cum este scris ;boli,suferinte,tragedii,crime ,neajunsuri si toate faptele firii pamintesti (Galateni cap5 cu 19 la 21 si cei care le practica aceste lucruri este scris;”… 19. Si faptele firii pamantesti sunt cunoscute si sunt acestea: preacurvia, curvia, necuratia, desfranarea,
    20. inchinarea la idoli, vrajitoria, vrajbile, certurile, zavistiile, maniile, neintelegerile, dezbinarile, certurile de partide,
    21. pizmele, uciderile, betiile, imbuibarile si alte lucruri asemanatoare cu acestea. Va spun mai dinainte, cum am mai spus, ca cei ce fac astfel de lucruri nu vor mosteni Imparatia lui Dumnezeu.”
    Sper ca tot mai multi care traiesc prin puterea faptelor firii pamintesti sa inteleaga mesajul si sa cunoasca dezavantajul pe linga puterea justitiei care pentru astfel de fapte o sa-si spuna cuvintul !Si in anii de ispasire macar aceste lucruri copilul(si oricare altul in asemenea fapte) sa invete aceste lucruri!sa nu mai raneasca si pe altii si sa-i lase in durere si suspine!!Lacrimile mereu vor curge fiinca si la Domnul Isus au curs !Durerea doar putem sa o alinam prin unire ,comunicare ,credinta si speranta in mintuirea ce vine din partea DOMNULUI ISUS SI A TATALUI CERESC care un astfel de loc a pregatit;” 1. Si mi-a aratat un rau cu apa vietii, limpede ca cristalul, care iesea din scaunul de domnie al lui Dumnezeu si al Mielului.
    2. In mijlocul pietei cetatii si pe cele doua maluri ale raului era pomul vietii, rodind douasprezece feluri de rod si dand rod in fiecare luna; si frunzele pomului slujesc la vindecarea neamurilor.
    3. Nu va mai fi nimic vrednic de blestem acolo. Scaunul de domnie al lui Dumnezeu si al Mielului vor fi in ea. Robii Lui Ii vor sluji.
    4. Ei vor vedea fata Lui, si Numele Lui va fi pe fruntile lor.
    5. Acolo nu va mai fi noapte. Si nu vor mai avea trebuinta nici de lampa, nici de lumina soarelui, pentru ca Domnul Dumnezeu ii va lumina. Si vor imparati in vecii vecilor. ”
    Acest mesasj merita cunoscut fiinca gasim scris;”6. Si ingerul mi-a zis: „Aceste cuvinte sunt vrednice de crezare si adevarate.” Si Domnul Dumnezeul duhurilor prorocilor a trimis pe ingerul Sau sa arate robilor Sai lucrurile care au sa se intample in curand. –
    7. „Si iata, Eu vin curand! – Ferice de cel ce pazeste cuvintele prorociei din cartea aceasta!”
    Deci putem sa intelegem ca cei ce slujesc DOMNULUI ISUS SI TATALUI CERESC ajung sa se bucure de astfel de lucruri si noi trebuie sa ne inbarbatam ca la rindul nostru sa avem parte dupa calatoria noastra pe acest pamint,de aceiasi binecuvintare divina!!Domnul Isus sa va dea tarie si mingaiere prin puterea DUHULUI SFINT primita din partea TATALUI CERESC si tristetea voastra familiara sa ajunga jubiliata cu binecuvintari divine si credinta pentru a birui ori ce durere,ispita si necaz pentru a ajunge si capata cununa care nu se poate vesteji, a slavei.

  4. Ferice de toti acei ce-l cunosc cu adevarat pe Isus – Mnatuitorul ,vandut, abandonat , crucificat si omorat de orbirea noastra terestra si colectiva !. Plini de frica si cutremur, sub povara Crucii Zilnice ,dezbracati de sine , ei reusesc prin orsice teasc si incercare sa-si pastreze cugetul curat !. Ei vor ramane singurii CRESTINI AUTENTICI ce nu pizmuesc pe nimeni ,ce pot ierta, pot suferi si pot iubi ,indiferent de circumstante !. Da, din dragoste nestavilita pentru Povara Crucii Lui ,fericirea si indurarea nu-i va parasi niciodata si vor locui vesnic in Csa Domnului ,trecand VICTORIOSI de la Moarte la Viata ! .Aceasta Neconditionata Dragoste Divina genereaza Liantul Unitatii Crestine, ce dezmorteste si face simtita durerea aproapelui , ce trece orsice granita confesionala si dogmatica ,ce vibreaza profund si tanjeste in orisice necaz dupa Unitate !.Sa fiti Binecuvantati si Mangaiati zi si noapte de Atotputernicul Tata in durerea voastra familiala . Doresc ca exemplul vostru de Pura Dragoste Crestina sa lumineze cat mai departe in aceasta lume apasata de pacat si sa lucreze exemplar la toate inimile impietrite !

  5. Am fost zguduita de acesta crima savarsita fratilor nostri ,dar dece asa o stie El ! Ma bucur nesupus de mult ca Dumnezeu va iubeste si va pus in gandul si sufletul vostru ;”IERTAREA ASASINULUI”! E mare lucru ,un lucru Dumnezesc .Telegrama cerului pentru voi este ;Nu plingeti ,iertati! Si credem din toata inima ca Acela pe care L-a slujit sora si fratele intreaga viata ,le-a facut placerea sa-i duca acolo ,unde le era dorinta la intilnirea cu Tatal Ceresc .Va rog sa primti sincere condeleante din partea noastra .
    Viorica Obeada

  6. Alaturi dar uniti intr-un singur trup ,impartind totul impreuna , bucirii si dureri ,ingrijorari si concomitent nemeritata binecuvantare ,am sarbatorit in acest weekend ziua mea de nastere iar cu sotia douazeci si trei de ani de casnicie ,de dinamica si temerara calatorie directionata spre Vesnicii !. Nu deschisesem computerul ,nu stiam inca de aceasta odioasa crima ,de uciderea acestori frati in Domnul .De cu zori am pornit de mana pe cararile padurii, ascultand ciripitul vesel de pasarele sus in ramurile infrunzite ; dupa un timp ne-am oprit sub un stejar urias si imbratisati am intrebat-o daca are sa-mi spuna
    vre-o dorinta . M-a privit profund in ochi si mi-a spus cu vocea-i vibrand de emotie si caldura : ” -Nu doresc nimic altceva decat sa fim mantuiti si. . . sa murim impreuna !.”
    Apoi ne-am intors in ranch si in timp ce Lidia punea masa, am deschis blogul lui Petrica „Pasi spre Lumina” . Am citit cutremuratorul anunt intamplat in Romania ,la Sigisoara,crima din familia Bodiu. M-am simtit dezarmat, perplex ,lipsit de putere analitica iar pe brate ,spate si ceafa mi-a trecut un fior puternic si rece ,indentic cu cel pe care l-am simtit in 1972,cand am aflat ca la Rosia Montana ,bunicul meu Furdui Traian , s-a sinucis !. Noi nu putem sti acum care au fost toate dorintele acestor doi slujitori loaiali lui Dumnezeu si purtatori neobositi ai Crucii lui isus , cert este ca ei au fost si au ramas uniti in dragoste, vesnic nedespartiti . Iar citind toate aceste cuvinte de imbarbatare ,toate aceste indemnuri de simtire frateasca si crestina adresate familiei indurerate,in minte imi vin constant urmatoarele cuvinte ziditoare si pline de speranta :” Toate lucrurile lucreaza impreuna spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu „

  7. Nu va cunosc personal familia,dar fiind de aceeas religie,consider ca facem parte din marea familie a Domnului .Simt alaturi de voi.Pling impreuna cu voi.Si ma rog pentru voi,ca Dumnezeu sa va intareasca si sa va mingiie asa cum numai El stie.
    …………………
    Nu-i prieten lui Isus asemenea….nimenea…nimenea.

  8. Sunt uimit de har. Atat de repede. Dupa o crima atat de odioasa. Sa poti ierta. Sa poti exprima iertarea. Sa motivezi alte persoane sa se roage pentru mantuirea vinovatului. Acestea nu sunt reactii omenesti.Noi oamenii suntem fiinte care de prea multe or nu reusim sa ne controlam impulsurile si simtul dreptatii.
    Doar harul de neinteles si coplesitor poate invinge durerea atat de repede si sa vada dincolo de tragedie. Dumnezeul harului sa fie inaltat, proclamat si sa mangaie inimile indurerate. Oricum, cea mai buna veste e ca in curand va veni sa inchida istoria insangerata a acestui pamant. Vino Doamne Isuse!

  9. Extraordinar! S-au mișcat destul de repede!
    Sunt împotriva pedepsei capitale, dar consider că asemenea crime reclamă închisoare pe viață. Dragostea și iertarea sunt simțămintele nobile ale creștinilor autentici, pocăința și mântuirea criminalilor sunt posibile și de dorit. Justiția socială însă trebuie să-și urmeze cursul. Ca exemplu pentru alții și pentru a proteja cetățenii de recidiviști.
    Mă bucur sincer de atitudinea familiei care vorbește din nou despre creșterea spirituală primită de la regretații părinți!

    1. In primul rand, am o bucurie enorma sa vad ca exista cu adevarat crestini in orasul meu, Sighisoara, crestini cu fapta!

      Dumnezeu, sunt convinsa, ca e acolo si va alina sufletele de dor si va umple de o noua speranta, a revederii!

      Scriu aici, pentru a „corecta” comentariul domnului Cristian Ionescu. Sunt de acord cu dumneavostra pana in punctul in care spuneti ” pentru a proteja cetatenii de recidivisti”, sunt mii de tineri in penitenciare de minori dar si de adulti, tineri care nu au stiut ca exista si o alta viata, dar totodata sunt crestini care au zilnic programe cu acesti tineri inchisi si care treptat inteleg ce au facut, cat de grav e ce au facut si cum se pot ierta astfel incat sa se corecteze!

      Pe langa acesti voluntari crestini, mai sunt si psihologii care au cam acelasi rol. Si cunosc multe cazuri de tineri recidivisti, care au o viata normala, iar unii dintre ei sunt adevarate marturii in Biserica Lui!

      Nu contrazic ideea ca sunt multi care sau intors de unde au plecat, dar nu cred ca e corect sa generalizam!

      Fiti binecuvantati!

  10. Ascultind azi stirile la PRO.TV am ramas socat de naivitatea acestui copil care se vede ca prea putine remuscari a detinut in urma actului infaptuit!Dupa o astfel de fapta sa mai aiba putere sa se veseleasca si sa nu doreasca sa-si recunoasca fapta?Ciudat si putem sa spunem chiar demonic !Prin astfel de fapte putem sa vedem cum satana (cel rau ) lucreaza si este nevoie ca pe linga consilieri sa fie implementat mesajul Scripturii in viata persoanelor umane sa inteleaga care este dezavantajul cand nu cunosc legile divine si nu traiesc dupa principiul lor.Si ce dezastru se produce pentru cei care ajung implicati si cad victime!Aceasta tragedie ,la fel ca multe altele care zilnic se produc ar trebui sa traga un semn de alarma pentru fiecare persoana indiferent de pozitie ,de religie si sa inteleaga ca minciuna ,inselaciunea,furtul, manipularea ,uciderea ,pentru cei din jur aduce multa durere si suferinta.Este greu sa vedem astfel de lucruri si chiar daca ajung ei sa fie persecutati ,ranile se vindeca foarte greu si cu multa suferinta!Chiar daca acest baiat ajunge condamnat dupa cum la stiri auzim la cei 25 de ani de inchisoare ,ranile raman cicatrizate pe viata si 1 mai o zi de memoriu de doliu pentru familie si cei cunoscuti .Sper ca acest copil dupa astfel de fapte sa aiba puterea de a se reabilita si sa inteleaga in ce a gresit!Mai mult sa-si recunoasca fapta si pacatul.Ajungem timpuri grele ,mereu cu stiri triste si se vede ca este nevoie de multa credinta in ciuda provocarilor care apar in vietile noastre datorita celor nesinceri si condusi de faptele firesti pentru scopuri egoiste in vietile lor,uitind de mesajul Scripturii in care gasim scris ;”: „S-a ispravit! Eu sunt Alfa si Omega, Inceputul si Sfarsitul. Celui ce ii este sete ii voi da sa bea fara plata din izvorul apei vietii. 7. Cel ce va birui va mosteni aceste lucruri. Eu voi fi Dumnezeul lui, si el va fi fiul Meu. 8. Dar, cat despre fricosi, necredinciosi, scarbosi, ucigasi, curvari, vrajitori, inchinatorii la idoli si toti mincinosii, partea lor este in iazul care arde cu foc si cu pucioasa, adica moartea a doua….”Se vede ca pentru unii mesajul Scripturii nu are valoare si nici nu detin un cuget moral si astfel incercarile si provocarile apar peste noi ca peste Iov .Dar sa nu ne descurajam si uniti sa avem putere sa ne pastram credinta ,a spune ADEVARUL si cei cu astfel de fapte sa fie demascati si puterea pacatului sa fie inlaturata fiinca pacatul mai repede sau mai tirziu aduce moartea si in urma ei suferinta pentru cei din jur.Sint surprins de seninatatea celor fara de cuget moral,dar simt durerea celor raniti si doresc ca Harul, indurarea si pacea sa fie cu voi din partea lui Dumnezeu Tatal si din partea Domnului Isus Hristos, Fiul Tatalui, in adevar si in dragoste! Fiti tari si va intariti prin credinta in DOMNUL ISUS HRISTOS si exmplul Lui fiinca in lume s-au raspandit multi amagitori,inselatori ,criminali si persoane despre care Domnul Isus prin cuvintele din evanghelia lui Ioan cap 8 spune;”44. Voi aveti de tata pe diavolul; si vreti sa impliniti poftele tatalui vostru. El de la inceput a fost ucigas; si nu sta in adevar, pentru ca in el nu este adevar. Ori de cate ori spune o minciuna, vorbeste din ale lui, caci este mincinos si tatal minciunii.
    45. Iar pe Mine, pentru ca spun adevarul, nu Ma credeti.
    46. Cine din voi Ma poate dovedi ca am pacat? Daca spun adevarul, pentru ce nu Ma credeti?
    47. Cine este din Dumnezeu asculta cuvintele lui Dumnezeu; voi de aceea n-ascultati, pentru ca nu sunteti din Dumnezeu.”
    48. Iudeii I-au raspuns: „Nu zicem noi bine ca esti samaritean si ca ai drac?”
    49. „N-am drac”, le-a raspuns Isus, „ci Eu cinstesc pe Tatal Meu, dar voi nu Ma cinstiti.
    50. Eu nu caut slava Mea; este Unul care o cauta si care judeca.
    51. Adevarat, adevarat va spun ca, daca pazeste cineva Cuvantul Meu, in veac nu va vedea moartea.”
    52. „Acum”, I-au zis iudeii, „vedem bine ca ai drac; Avraam a murit, prorocii, de asemenea, au murit, si Tu zici: „Daca pazeste cineva Cuvantul Meu, in veac nu va gusta moartea.”
    53. Doar n-ai fi Tu mai mare decat parintele nostru Avraam, care a murit? Si decat prorocii, care, de asemenea, au murit? Cine Te crezi Tu ca esti?”
    54. Isus a raspuns: „Daca Ma slavesc Eu insumi, slava Mea nu este nimic; Tatal Meu Ma slaveste, El, despre care voi ziceti ca este Dumnezeul vostru;
    55. si totusi nu-L cunoasteti. Eu Il cunosc bine; si daca as zice ca nu-L cunosc, as fi si Eu un mincinos ca voi. Dar Il cunosc si pazesc Cuvantul Lui.”
    Dar acest adevar si Lui Isus a adus un sfirsit al vietii umane tragic si implinirea profetiilor scrise care se vad ca si pentru noi in aceste zile unele ajung sa aiba o implinire! Iar ca intarire mesajul este cel din 1 Ioan capitolul 1 cu 1 la 24.

  11. Ma minunez de un asemenea comentariu.!!! Ma bucur pentru o asemenea atitudine,sincer eu unul[vorbesc omeneste] nu pot sa-mi imaginez cum as fi reactionat la o asemenea situatie.,!!O familie intradevar care da dovada ca au crescut la umbra unor ..stejari ai credintei adevarate in Creatorul nostru al tuturor.!!Fiti binecuvantati in continuare .!!!!

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s