Iertare homosexualilor


Bun, v-am atras atenţia prin titlul postarii, cam alunecos. Acum, vă rog să urmăriţi cele de mai jos fără patimă şi cu capul pe umeri. Dacă puteţi.

Li s-au reproşat celor de la Willow Creek separarea de Exodus, ȋn spatele unei difuze agende pro-lgbt. Sunt curios dacă recentul anunţ al celor de la Exodus le va mai schimba puţintel perspectiva.

Zic cei de la Exodus:

 “From a Judeo-Christian perspective, gay, straight or otherwise, we’re all prodigal sons and daughters. Exodus International is the prodigal’s older brother, trying to impose its will on God’s promises, and make judgments on who’s worthy of His Kingdom. God is calling us to be the Father – to welcome everyone, to love unhindered.”

(Preluare de AICI)

Lucrurile sunt chiar mai complicate de atȃt. Alan Chambers, preşedintele organizaţiei, publică o scrisoare de scuze comunităţii LGBTQ, ȋn care spune printre altele:

Please know that I am deeply sorry. I am sorry for the pain and hurt many of you have experienced. I am sorry that some of you spent years working through the shame and guilt you felt when your attractions didn’t change. I am sorry we promoted sexual orientation change efforts and reparative theories about sexual orientation that stigmatized parents. I am sorry that there were times I didn’t stand up to people publicly “on my side” who called you names like sodomite—or worse. I am sorry that I, knowing some of you so well, failed to share publicly that the gay and lesbian people I know were every bit as capable of being amazing parents as the straight people that I know. I am sorry that when I celebrated a person coming to Christ and surrendering their sexuality to Him that I callously celebrated the end of relationships that broke your heart. I am sorry that I have communicated that you and your families are less than me and mine.

More than anything, I am sorry that so many have interpreted this religious rejection by Christians as God’s rejection. I am profoundly sorry that many have walked away from their faith and that some have chosen to end their lives. For the rest of my life I will proclaim nothing but the whole truth of the Gospel, one of grace, mercy and open invitation to all to enter into an inseverable relationship with almighty God.

I cannot apologize for my deeply held biblical beliefs about the boundaries I see in scripture surrounding sex, but I will exercise my beliefs with great care and respect for those who do not share them. I cannot apologize for my beliefs about marriage. But I do not have any desire to fight you on your beliefs or the rights that you seek. My beliefs about these things will never again interfere with God’s command to love my neighbor as I love myself.

Textul intergral poate fi citit AICI.

Mie acest pas mi se pare unul extrem de semnificativ, deschizător al unor drumuri de nebănuit pȃnă acum. Vor exista detractori, cȃrcotaşi şi fani ai lui Chambers care să piardă toată bruma de bună cumpănire ȋn fum inchizitorial sau, dimpotrivă, ȋn euforie pseudo-a-tot-tolerantă. Deocamdată, eu mă abţin de la alte comentarii.

42 de comentarii

  1. Nu stiu de ce trebuie sa va abtineti in a va da cu parerea despre acest ‘hot issue’ al zilelor noastre.
    Dimpotriva, eu consider ca orice crestin trebuie sa ‘iasa pe interval’ si sa nu lase sa se vada nici o ambiguitate cu privire la pozitia pe care o are cu privire la aceasta problema extrem de importanta. Cind zic ‘importanta’ nu ma refer la homosexualitate per se, ci la faptul ca societatea de azi – inclusiv biserica – este supusa unei presiuni crescinde de a o accepta ca pe un lucru normal, bun si chiar vrednic de-a fi celebrat. Normalizarea acestei ‘anormalitati’ si faptul de a gasi drept buni pe cei care-o fac este ceea ce se intimpla acum in multe biserici americane. Homosexualitatea nu mai este pacat, nu mai e o uriciune si o perversiune sexuala… este un DAR de la Dumnezeu! Insusi ‘crestinul’ nostru presedinte gaseste de cuviinta, in ciuda agendei sale extrem de incarcate, sa dea telefon unui baschetbalist care-a iesit din ‘closet’ (a facut public faptul ca e gay) si sa-l felicite pentru marele-i act de bravura…
    Copiii nostri din scolile publice – indiferent de religia si educatia facuta acasa – sint obligati sa-si lepede convingerile si sa accepte drept eroi homosexuali si lesbiene care si-au facut loc in manualele de scoala.
    Daca cineva – mai ales daca detine o functie publica – indrazneste sa afirme ca homosexualitatea este impotriva firii si ca actul sodomiei este un pacat, isi poate pierde slujba. ‘Free speech’ nu mai valoreaza doi bani cind e vorba de a spune ceva negativ despre gay, lesbiene si transexuali.

    „I am sorry that so many have interpreted this religious rejection by Christians as God’s rejection”…
    Cita ambiguitate in aceasta mea culpa! Toti crestinii pe care-i cunosc resping pacatul, nu pe pacatosi. Sa ne cerem iertare pentru asta? In loc sa generalizeze si sa puna toti crestinii in aceeasi oala („rejections by Christians”) trebuia sa zica „unii asa-zisi crestini, gen Westboro Baptists”…
    In plus, cuvintul sodomie e un termen acceptat, legal. Si inca biblic (1 Cor. 6:9). Dar se aude ca societatile biblice vor fi date in judecata ca sa elimine acest termen atit de ofensiv si de ‘hurtful’…

    Nu crestinii trebuie sa-si ceara iertare de la homosexuali pentru ca au indraznit sa predice adevarul ci activistii gay, cei care au pornit acest razboi cu bisericile, cu scolile, cu intreaga societate. Ei sint cei care, nemultumiti doar cu acordarea tuturor drepturilor civile cuvenite oricarui cetatean ai acestei tari – acum vor schimbarea definitiei casatoriei si chiar pedepsirea celor care continua sa predice din texte precum cele din Romani, Corinteni sau Matei unde nu exista absolut nici o ambiguitate cu privire la condamnarea homosexualitatii de catre Cuvintul lui Dumnezeu. (giving the exact reference would make me look like a Bible-thumper…which, believe me, I am not.)

    Imi pare rau, dar nu cred ca trebuie sa fim mai grijulii si mai sensibili decit Pavel cind e vorba sa condamnam ceea ce Biblia categoric condamna. Orice sovaiala, orice extra blandete cu pacatul, duce la compromis, duce la moarte.
    Crestinii carora le pasa de sufletele homosexualilor au datoria de a le spune adevarul. Tot adevarul.
    Ca trebuie s-o facem cu dragoste? Categoric.
    Dar nu cred ca e OK acceptarea homosexualilor in biserica daca nici nu vor sa auda de pocainta si continua sa traiasca in pacat.
    (Sorry for the long comment.)

    1. Fac doar o precizare, deocamdată: am scris că mă abțin de la comentarii pe acest subiect în sine – rebrandingul Exodus și scuzele cerute comunității gay.
      Sub alte aspecte precum cele semnalate în comentariul tău – asupra cărora nu m-am abținut să mă exprim în alte ocazii – voi reveni mai târziu.

    2. Iată un comentariu extrem de limpede şi care pune punctele pe i-uri! Totuşi, aş sublinia faptul că pocăinţa şi trăirea în păcat nu sunt mutual exclusive. Nu putem avea un standard mai sever pentru homosexuali decât avem pentru noi înşine, şi propria pocăinţă nu ne transformă în sfinţi care pot judeca alături de Cristos. Privind aşa problema, este vorba de faptul că unul dintre semnele creştinismului trebuie să fie în permanenţă pocăinţa sinceră, nu conform standardelor umane, ci celor evanghelice. Dacă un creştin „straight” păcătuieşte în orice alt fel decât un creştin LGBT care cedează orientării sale sexuale, asta nu îi conferă în niciun caz primului vreo indulgenţă sau favoare divină. Dacă un creştin „straight” nu iese în fiecare zi în faţa adunării ca să-şi declare păcatele veniale, asta nu înseamnă că un creştin gay ar trebui să fie mândru că toată lumea ştie ce fel de păcate face, fiind „cinstit şi sincer” şi lăsându-se judecat numai de Isus. A lăsa să se amestece liber pocăinţa cu exhibiţionismul, exaltarea relaţiei directe cu Domnul Isus, impunerea propriilor standarde într-o comunitate ce se autoreglează prin Revelaţie şi Tradiţie – astfel punându-le pe acestea în pericol de a fi anihilate –, nu poate duce decât la dezagregare. Problema cea mare mi se pare aceea că nimeni nu mai are suficientă autoritate şi credibilitate când vine vorba de a propovădui pocăinţa. Iar aceasta nu se poate impune cu forţa. În schimb, toleranţa şi acceptarea au devenit în mod abuziv semnele universale ale dragostei, de parcă dragostea ar putea subzista în absenţa credincioşiei. Creştinii „straight” pot „tolera” păcatul oricui şi propriile lor păcate, dar ceea ce nu ar trebui să accepte este ca pocăinţa să-şi piardă definitiv valoarea. Pentru că asta ar însemna că am învins păcatul cu forţe proprii, declarându-l nul şi neavenit în loc să-i ducem definiţia spre orizontul diferenţei infinitezimale faţă de sfinţenie.

      1. „Nu putem avea un standard mai sever pentru homosexuali decât avem pentru noi înşine, şi propria pocăinţă nu ne transformă în sfinţi care pot judeca alături de Cristos”… Nu cred c-as fi putut exprima aceasta mai frumos decit ati facut-o dvs., Agnusstick (cit despre cuvintele din NT „nu stiti ca voi veti judeca pe ingeri?” nici acum nu pot sa le pricep).

        Chiar daca Biblia foloseste un limbaj mai dur pentru anumite pacate, n-am considerat niciodata ca ale mele ar fi de categorie usoara… Nici mie nu-mi place atitudinea de ‘holier than thou’ cu care unii condamna homosexualitatea.

        Luarea mea de pozitie se datoreaza mai mult faptului ca am participat, aici in USA, la actiuni de demascare a agendei homosexuale – care, cum am mai spus, e mai mult decit una de acceptare si de promovare; ni se cere acum sa-i celebram – si nu voi putea niciodata uita discutia avuta cu un cuplu de homosexuali care s-a desprins din coloana unui gay-pride march si au venit sa-mi spuna ca ceea ce fac eu (tineam un panou cu un verset din Biblie) nu e crestineste. Unul din ei mi-a zis ca a fost pastor, ca a absolvit Dallas Theological Seminary, si m-a intrebat daca am protestat vreodata impotriva hotilor, a curvarilor si a mincinosilor. I-am raspuns ca nu. ‘Si atunci de ce protestezi impotriva noastra?’, m-a intrebat dinsul. Am aratat atunci cu degetul spre tricoul lui unde era scris cuvintul „pride” (mindrie) si i-am raspuns ca inca n-am intilnit hoti si mincinosi care sa defileze pe strazi, mindrindu-se cu pacatul lor.
        Ei, homosexualii, sint primii care cer bisericii sa renege ceva ce a crezut 2000 de ani si dintr-odata sa declare ca homosexualitatea e kosher, nothing wrong with it, e lasata de Dumnezeu si nu trebuie reprimata ci celebrata.
        Am fost, practic, obligati (vorbesc de crestini, in general) ‘to take a stand’, sa luam o pozitie.
        Cu riscul de a suferi pentru aceasta (profesional, politic, financiar etc.) trebuie, zic eu, sa spunem ceea ce zice Cuvintul Dumnezeu despre homosexualitate fara a ne rusina de Evanghelia atit de retrograda, cum afirma unii, pentru secolul nostru.

        Ma doare cind vad lideri pe care i-am considerat vrednici de respect, cum se fisticesc in fata unui microfon cind sint luati la rost pe tema aceasta. La fel, cind vine vorba de avorturi, pedeapsa cu moartea, Islam, emigrantii ilegali, dreptul de a avea arme, conflictul Palestina/Israel, incalzirea globala etc. – multi crestini se feresc sa spuna ceea ce cred, mai ales daca se intimpla sa fie contrar opiniei publice, general acceptate. Si uite-asa, ca sub un tavalug, biserica se pleaca si-accepta consensul lumii de afara in aproape orice problema majora ‘la ordinea zilii’.
        Liderii nostri nu vor sa fie considerati niste fundamentalisti ingusti la minte – la moda acum e sa fii politicaly correct. Asta te face sa fii iubit de lume, acceptat, imbratisat de mai marii zilei, un crestin iubitor si tolerant. Si intr-adevar, e mult mai convenabil sa te ocupi de saraci decit sa risti abordarea spinoaselor teme enumerate mai sus, chiar daca unele sint cele mai discutate la un moment dat.

        Eu consider ca atunci cind Biblia e clara despre un subiect, trebuie sa o spunem fara a ne jena.
        Fara a infiera homosexualitatea si practicantii ei, trebuie sa spunem ca ceea ce a fost pacat dintotdeauna, inclusiv cind au fost scrise evangheliile, ramine si in ziua de astazi un pacat de care NU trebuie sa ne mindrim ci sa ne pocaim.
        In curind, tavalugul acesta al agendei homosexuale, dupa ce va fi doborit orice rezistenta a vreunui guvern din nu stiu ce tara, va forta orice crestin si biserica sa se supuna noilor legi care vor guverna lumea.
        Cei ce se considera crestini, ar face bine sa se pregateasca pentru acele vremuri si sa decida inca de acum cum vor reactiona cind li se va cere socoteala pentru ceea ce cred despre homosexualitate.
        Caci ziua aceea va veni, cu siguranta. Mult mai repede decit cred unii.

  2. Chestiunea iertării e prea amplă, ca să o aproximezi într-un comentariu sau chiar într-o carte cu sute de pagini. Câtă vreme n-am murit pentru păcatul nimănui, Singur Cel ce a murit pentru păcatele oricui are autoritate să adune și să scadă, să tragă linie și să dea rezultatul incontestabil. Că homosexualitatea e un păcat nu mai face obiectul vreunei demonstrații, ci doar al potențialei căințe. Dar n-aș vrea, personal, să mi se măsoare cu măsura judecății și condamnării, așa că mai bine mă feresc să le folosesc drept măsură. E un exercițiu permanent – să cer iertare pentru că vederea mea a fost / este diferită de a Lui. Mai ales în felul în care El îi vede pe oameni și le citește inima.
    Am fost surprinsă la un moment dat de un mesaj profetic în care mi se spunea să-mi cer iertare că i-am numit în trecut pe studenții mei „proști”. Intrigant, nu? Dar am ascultat…
    Faptul că societatea schimbă legile și legiferează păcatul e strigător la Cer. Însă tot de Acolo trebuie să ne vină indicațiile de lucru. Ce avem noi de făcut, de vreme ce nu ne-am dat viața pentru vreun păcat? Să stăm în ascultare. Mai ales dacă Îi (re)cunoaștem Glasul.

    1. Mai remarc aici că – și mă refer strict la relațiile dintre oameni – lucrurile se cer concretizate cu subiect și predicat printr-o asumare sinceră și smerită a răspunsurilor la cele două eterne provocări: cine cui iartă și cine cui este dator să ceară iertare.
      Bine ar fi să greșesc, dar mi se pare că noi creștinii ne pricepem preabine să eludăm poverile vinovățiilor noastre înaintea lumii prin tot felul de tertipuri, în timp ce ni se pare mult mai ușor să pozăm în eterni vinovați împotriva Cerului (nu că n-ar exista temeiuri pentru asta!). Noi nu greșim lumii. Niciodată. Dăm socoteală de nevolniciile noastre doar în fața Tatălui (întocmai cum Ceaușescu nu dorea să răspundă decât în fața Marii Adunări Naționale: e cam același tipar mental).
      Tocmai de aceea, deși este amendabil în anumite privințe, gestul lui Chambers îmi pare a fi dintr-o altă lume …

  3. In zilele acestei generatii ajungem la un punct culminant al vietii dupa cum a fost si pe timpul lui Lot care cu familia sa a ajuns in tinuturile Sodomei si Gomorei ;(Genesa cap.13.)Multi nu inteleg ca in viata datorita acestor evenimente ajung la mari provocari si nici nu iau in calcul rezultatul final al evenimentelor care azi se deruleaza inaintea ochilor nostri.Foarte multi sint concentrati in viata pe aceleasi principii ca Lot .Putem sa-i condamnam?Nicidecum !!!De fapt prin comentariul lui „Agnusstick PERMALINKiunie 20, 2013 12:51″Primim un raspuns adecvat si noi trebuie sa meditam bine asupra celor scrise si sa evitam pericolul care de fapt ar putea sa ne aduca in fata acelor incercari in care a ajuns si Lot cu familia sa.pentru cei mai multi este greu de inteles si nici nu cred ca se poate ajunge la asemenea rezultate.Dar din pacate in timp totul se demonstreaza si pentru unii finalul ajunge dezastruos si cu mari regrete.Multi nu inteleg mesajul scris;”Creştinii “straight” pot “tolera” păcatul oricui şi propriile lor păcate, dar ceea ce nu ar trebui să accepte este ca pocăinţa să-şi piardă definitiv valoarea. „Si fiindca la multi pocăinţa a ajuns sa-si piarda valoarea rezultatele apar pe masura si se ajunge la situatia pe care o vedem .Dupa cum un electronist stie ce se intimpla cu un calculator virusat si ca functionarea lui devine tot mai groaie pina ajunge reparat cu un nou program nevirusat ,tot asa trebuie sa inteleaga si „Liderii Bisericilor ” ca pocăinţa să nu-şi piardă definitiv valoarea si cum sa comunice cu acest fel de persoane care in viata aduc provocari ca pe timpul lui LOT;”4. Dar nu se culcasera inca, si oamenii din cetate, barbatii din Sodoma, tineri si batrani, au inconjurat casa; tot norodul a alergat din toate colturile.
    5. Au chemat pe Lot si i-au zis: „Unde sunt oamenii care au intrat la tine in noaptea aceasta? Scoate-i afara la noi, ca sa ne impreunam cu ei.”(Genesa cap.19.)
    Subiectul pentru multi pare sensibil si cand se discuta despre astfel de evenimente de cele mai multe ori se spune ca esti rasist sau ca ai dujmanie si faci descriminare.Dar daca dorim sa vedem efectele atit la astfel de persoane cat la cei ce insala,la cei ce sint hoti ,criminali ;stim ce situatie apare?Si daca in familie ajungi afectat in mod direct de unele persoane cu astfel de calitati ;sttim care sint consecintele?Ele au fost explicate in Genesa capitolul 19 si au trecut zeci,sute si mii de ani.!!Si totusi situatia vedem ca se repeta cu fiecare generatie .Si se va repeta in acest sistem imperfect fiindca firusarea fiecarei generatii este introdusa de catre Satan ,iar noi ca si calculatoarele daca nu avem un antivirus de capacitate(Legea Divina) ajungem virusati si fara putere la tot ce se intimpla!!!Prin comentarii observam reactiile si daca privim in jurul nostru in societatea care ne gasim la fel vedem reactiile !Doar sa fim atenti ca Avram si sa evitam sa nu cadem in aceasi capcana ca Lot pentru a ajunge la aceleasi provocari ;vrem nu vrem inevitabile in lumea care azi traim!!!

    1. Că tot a fost amintit aici numele neprihănitului Lot: oare cum o fi arătat activismul său în Sodoma împotriva drepturilor concetățenilor săi de a se destrăbăla? Învață evanghelicul român literalist ceva din pilda acestui om?

      1. Nimeni nu poate fi literalist până la capătul nopţii… E mai convenabil să speri că activismul e oricum un fel de jertfă alegorică. Unul dintre mesajele Evangheliei pare a fi şi acela că tot ce (ni) se întâmplă trebuie mântuit prin jertfa de a accepta până la capăt voia Tatălui – ce ar însemna „dacă-ţi cere haina, dă-i şi cămaşa!” în contextul discuţiei noastre? Nu e vorba să-i putem ierta pe homosexuali, pentru că încă nici măcar nu i-am invitat să greşească împotriva noastră, şi nici atunci măcar nu ar trebui să suferim decât dacă nu am putea atrage nedreptatea asupra noastră. Cred că eu, fiind deja orfan, m-aş putea oferi să fiu adoptat de un cuplu gay, dacă aşa aş putea da o şansă unui copil. Dar nu cred că mă vrea cineva la vârsta asta, deşi sunt oarecum în formă şi ştiu să mă joc. Nu ştiu cum s-ar înţelege soacră-mea cu cuscrii(ţele), relaţiile de familie ar suferi o glaciaţiune…

    2. Domnule viorelchis ati atins o coarda sensibila cu ,,Lot” asta, cu toate ca ati mers cu comentariul spre alt aspect al problemei, Dyo si Agnusstik au pus degetul in rana dar intr-o maniera fina, intelege doar cel ce vrea sa inteleaga, si-acum vin eu si dau ,,un topor”(imi place tare mult aceasta expresie), sa zugravim impreuna portretul acestui om , singurul scapat dintr-o cetate blestemata:

      Ii vine niste oameni in vizita, nu scria pe fruntea niciunuia cuvantul INGER, se aduna gasca de destrabalati inaintea bietului om si-i cer ceea ce-i cer, probabil era un obicei al locului, cum erau multe asemenea obiceiuri in anntichitatea ,,intunecata”, de ex. hieros-gamos(cine vrea sa stie ce e, accesati Netul). Deci , omul nostru, ca sa nu se faca de rusine, ca sa nu incalce legea sacra a ospitalitatii pentru straini, le ofera petrecaretilor pentru distractie propriile fiice, care , mare atentie, erau caste, s-au pastrat curate intr-un asemenea mediu. Deci, Lot , pretene, le dai distractie la cel mai inalt nivel …? Cum de nu te-a starpit si pe tine Dumnezeu cu ei cu tot?

      Vedeti, aici incepe ,,nebunia” cunoasterii, de-aceea sunt eu atat de bucuros ca sunt crestin, pentru acest ,,echilibru” de care ne lovim la tot pasul, echilibru pe care marea majoritate il numim pacat dar de fapt nu e altceva decat viata, traita asa, fiecare dupa puterile lui, ca nu ne da Dumnezeu sa ducem mai mult decat putem s-o facem …

      P.S.

      In conceptie , hai sa nu-i zic evanghelica, nici ortodocsii nu-s mai breji, Lot ar fi trebuit sa procedeze in felul urmator:
      Sa iasa in fata multimii, sa se urce pe-un butoi pentru a-i putea domina cu privirea lui taioasa si sa le cuvinteze:
      – Dragi frati(tintita formula de adresare, sa-si dea seama ca-i simpatizeaza), SA VA FIE RUSINE!…………………

  4. Provocatoare intrebare ;” Învață evanghelicul român literalist ceva din pilda acestui om?”Daca dorim sa stim si sa cunoastem raspunsul ,doar sa deschidem bine ochii si sa vedem !Dupa cum nici poporul Israiel nu a invata prea multe despre ; neprihănitului Lot si din profetiile scrise cu privire la Domnul Isus ar fi greu de raspuns „DA” la intrebarea ridicata!!!Si azi se ajunge la acelas esec care a aparut in Sodoma si Gomora .Si in timp se va dovedi .Este dureros dupa cum a fost de dureros la Lot cand a parasit locul fortat si in urma au ramas ficele ,ginerii,prietenii si afacerile care l-au indreptat spre acele tinuturi .Totusi ferice de cei care inteleg ,pot sa se protejeze si sa-si urmareasca telul binecuvintarii acestei vieti trecatoare in ciuda incercarilor ,provocarilor care mereu apar ca la Iov ,Lot,Avram ,Isus ,ucenici si primii adevarati crestini!!!

    1. Cum să te poţi proteja, când ştii că Dumnezeu ar cruţa Sodoma ta locală pentru câţiva drepţi rătăciţi? Nu ar trebui să ne rătăcim voluntar şi să rămânem drepţi? Putem fugi liniştiţi în cetăţile de scăpare ştiind că Sodoma are nevoie de o şansă şi nimeni nu pare să se ofere? Scăpare fără jertfă… de la Sodoma la Caiafa? Sadova şi Govora, cum auzeam odată prin tren – şi nu era vorba de odihnă şi tratament, ci de o inocentă confuzie creştinească. Nu avem ce face, trebuie să ne cerem iertare că habar n-avem ce înseamnă dragostea lui Dumnezeu şi cum o putem face cunoscută lumii. Numai să nu devină un obicei, şi după cerere să repunem activismul pe alte şine, ca Alan Chambers. Nu pe aceleaşi şine, poate, dar a recunoaşte şi a cere iertare nu pot rămâne orfane de urmări pozitive. Ce reproşez eu şinelor lui Alan? O singură frază cheie:
      „I am sorry that I, knowing some of you so well, failed to share publicly that the gay and lesbian people I know were every bit as capable of being amazing parents as the straight people that I know. „

      1. Mai rămânea să zică „… as I am myself an amazing gay christian …”. Poate data viitoare … 😦

      2. Poate fi, şi am datoria să cred că este, un mult mai amazing Christian decât mine. Chiar dacă este gay. Mai ales dacă este gay, pentru că eu, nefiind, sunt mult mai vinovat decât el pentru păcatele mele „straight” de care mi-ar fi mult mai „uşor” decât lui să scap. Şi sunt sigur că, dacă aş fi fost gay, mi-ar fi fost greu spre imposibil să păcătuiesc doar „straight”. Un singur păcat gay alungat de el face cât o mie de-ale mele „straight” – pe balanţa mea, desigur. E irezistibil să scoţi balanţa şi să te joci un pic cu ea…

      3. Ce am avut eu în vedere aici este destul de subtil şi complicat. În primul rând că, sper că a fost evident, prin păcat „straight” nu am referit doar aria sexualităţii, ci orice fel de păcat al unui creştin nongay. Iar aici e un clenci special: există dubioasa siguranţă că în cadrul căsătoriei creştine implementată în limitele fidelităţii fizice ne aflăm „în siguranţă”, că păcatul nu pândeşte la uşă în forma lui sexuată. Ei bine, eu nu cred că este aşa deloc. Pentru că nu văd nicio diferenţă între infidelitate fizică şi sexul lipsit de dragoste sub umbrela căsătoriei. Aici, dacă bărbatul şi femeia nu sunt una, sexul este mult mai vinovat decât la bordel. Iar siguranţa că totul este în regulă şi mai şi – mai ales dacă între timp se emit judecăţi despre grelele păcate ale homosexualilor. Nu. căsătoria creştină nu este un alibi perfect. Dacă nu înţelegem deocamdată cum e posibil ca femeia şi femeia sau bărbatul şi bărbatul să fie una, nu avem decât două şanse: fie aşa ceva este într-adevăr o aberaţie în ochii lui Dumnezeu, fie Dumnezeu ne va arăta cumva că se poate. Cum a doua posibilitate nu apare decât dacă o experimentăm pe pielea noastră, am mai avea şi atunci două şanse: fie ne autoamăgim sau ne minţim de-a dreptul că dragostea gay este chiar dragoste în credincioşie, fie dragostea gay chiar este dragoste în credincioşie. Dacă a doua variantă este adevărată, o parte din Biblie devine falsă de-a dreptul, fiind scrisă de nişte oameni înguşti la minte şi la suflet. Dacă acceptăm varianta asta, putem merge mai departe, convinşi că suntem credincioşi adevăratului Dumnezeu. Cam asta văd eu acum ca traseu posibil – deşi e mult prea logic ca să-mi placă…

      4. Mi-ai adus aminte prin asta de o postare pe care o am în minte dar pe care încă nu am curajul să o pun pe blog. Curajul sau … nebunia, nu sunt sigur.
        De aceea, nu îți voi răspunde (încă) …
        Părerea mea este că Biblia nu a fost scrisă de oameni înguști la minte, ci de oameni tulburați până în adâncul ființei lor de realitatea grozavă și de nebiruit prin nici o metodă omenească de domesticire: nebunia sexualității. Mai multe nu spun acum … răbdare!

      5. „…Fiindcă sînt fameni, cari s’au născut aşa din pîntecele maicii lor; sînt fameni, cari au fost făcuţi fameni de oameni; şi sînt fameni, cari singuri s’au făcut fameni pentru Împărăţia cerurilor. Cine poate să primească lucrul acesta, să-l primească.”
        Ce trebuie să facem cu cei care nu pot? Sau nu avem astfel de atribuţiuni?

      6. Nebunia sexualităţii… Sunt mai mult decât curios, desigur. Pentru că, în sistemul meu, există nebunia foamei şi a setei. Şi nebunia de a vrea să respiri. Toate formele astea de nebunie îngrămădesc timp între noi şi Dumnezeul deplin. Dar nu sunt văduvite de o jumătate de credincioşie decât dacă nebunul e singur pe lume, no strings attached. Nebunia sexualităţii te încurcă rău de tot cu semenii… Şi mai grav, nebunia ta îi poate încurca pe alţii cu semenii şi cu Dumnezeu. Strings attached? Nu, eşti complet prins în plasă, împreună cu semenii şi cu Dumnezeu.

      7. Intrebi ce facem cu cei ce nu pot, Agnustick? Păi tocmai de aia s-au inventat chestii precum Exodus, nu?

      8. Ultima frază din verset și întrebarea mea ar putea avea chiar mai multe valențe. Căci realitățile de primit vin uneori la pachet. Neexegetic vorbind…

      9. Agnusstick, m-as bucura daca v-ar citi cat mai multi felul in care ati pus problema sexualitatii si daca ar fi cat de cat sinceri cu ei insisi pentru a intelege ceva? Mie , dupa cele citite, mi-ai trezit niste amintiri frumoase din trecutul nu prea indepartat:
        Eram profesor de religie, si in programa, cu clasa a XII -a aveam o lectie in care trebuia sa abordam problemele sexuale! Trei luni m-am pregatit pentru aceasta lectie, stiam cat e de sensibila, cu trei saptamani inainte le-am spus copiiilor ca va urma o asemenea lectie, sa se vorbeasca intre ei , sa se puna de comun acord cu intrebarile pe care vor sa le puna si sa aiba grija sa nu foloseasca bascalia pentru ca vom inceta ora! A fost o ora asteptata si de corpul profesoral( mi-am dat seama dupa felicitarile primite ulterior de la doamna directoare si dupa ,,urzicile” amicale ale unor colegi prieteni).
        Cand am intrat la ora, clasa plina, erau si copiii neoprotestanti, s-au invoit de la profesorul lor( nu mi-a zis-o decat dupa,razand!).
        Aici e mai bine sa redau ,,duelul” pe care l-am avut cu o fetita neoprotestanta, desteapta foc! Ea mi-a ,,deschis” lectia fara nicio introducere, direct:
        -Suntem indreptatiti sa condamnam un adolescent care face sex inainte de casatorie?
        -Nu stiu.
        -Cum, dumneavoastra, profesor de religie , incurajati asa ceva?
        -Nu asa se pune problema. Spune-mi tu, cine comite cel mai mare pacat, doi tineri necasatoriti care prin actul sexual spiritualizeaza fiecare atingere, fiecare sarut sau doi oameni maturi, casatoriti, care , dupa 20 de ani de casatorie, nu mai simt nimic cand fac sex?
        -Nu stiu.
        -Nici eu nu stiu sa-ti raspund la intrebare.
        Atunci s-au spart barierele si a inceput o lectie cum n-as fi visat niciodata, in care nimeni nu judeca pe nimeni , in care nu mai exista acea granita profesor/elev! La sfarsit , m-am uitat uimit la ei si-am zis: Vai , n-am scris nimic in caiete! La care ei, zambind: e mult mai bine asa…

      10. Eu persiflam aici – nu foarte delicat, recunosc – o (posibilă) modalitate de auto-recomandare a unui creștin peste ceva vreme … SF?
        – Bună, sunt Y-easca, sunt femeie, sunt pastor și sunt lesbiană (asta am auzit-o deja, chiar la ProTv)
        – Bună, sunt X-ulescu, și sunt creștin heterosexual (variantă: și îmi plac exclusiv femeile)
        … și sunt creștin dependent de pronografie
        … și sunt un creștin (prea)curvar
        … și sunt un creștin care minte de îngheață apele
        … și sunt creștin blogger (cu varianta contrară: și sunt creștin feisbuchist)
        … și sunt creștin de duminică

  5. Dyo, eu mi-am pus problema practic, aproape „becalizînd” subiectul:): dacă aş avea bani să-mi deschid o afacere, aş angaja vreun homosexual, fie el cît de priceput? Răspunsul meu e NU.
    Dacă în oraşul meu s-ar deschide un magazin (indiferent de ce profil, chiar şi cu gadget-uri cu iPOD-uri la jumatarte de preţ :)), iar pe firmă ar sta scris că e al comuniţăţii de homosexuali de acolo, aş cumpăra sau nu de la ei? Răspunsul meu e NU!
    Atitudinea mea faţă de ei este una de respingere totală. DAR, ca medic, dacă aş avea un pacient homo, l-aş trata sau nu? Categoric DA! (De fapt, am cunoscut cîţiva.) Mi-e milă de ei, ca oameni, aproape mi-e jenă de ruşinea pe care ei o au sau ar trebui să o aibă, dar mi-e cumplit de scîrbă de defectul lor şi nu m-aş folosi de ei, cu bună ştiinţă, indiferent de cîştigul financiar sau de alt gen pe care l-aş avea de pe urma lor.
    Angajat într-o firmă sau la stat, cum sunt acum, nu m-ar deranja să am un coleg homosexual şi l-aş trata cu acelaşi respect ca şi pe cei heterosexuali. (Din fericire nu am, dar am avut colegi de facultate, am scris pe blog un articol recent pe chestia asta, intitulat HETERO.)
    Discuţiile astea de principiu pe mine mă lasă rece. Biblia e foarte severă în ceea ce-i priveşte. A.Dama are dreptate: nu trebuie să mă pun eu în scaunul de judecător sau de apărător. Şi pentru ei a murit pe cruce Isus. E treaba lor cum îşi gestionează veşnicia.
    În ce mă priveşte, am spus mai sus ce-am făcut, ce fac şi ce aş face.

    1. rasvancristian …am aceasi conceptie si eu ca si tine si sincer sa fiu imi e scirba ( si-mi cer scuze daca jignesc pe fratii care gindesc diferit pe aceasta problema ) sa vad crestini care dau din coate nestiind ce sa faca cu o astfel de problema . Ii acceptam ( pe homosexuali ) sau ba in mijlocul nostru ? ….cred ca, Cuvintul lui Dumnezeu arata clar care ar trebui sa fie pozitia unui om care se pretinde a fi urmas a lui Hristos. Ba mai mult acum se fac demersuri pt ca acesti oameni sa fie cununati cu drepturi depline in biserica , ca doar sunt si ei creatia lui Dumnezeu ….eu personal cred ca Dumnezeu a creat pe toti oamenii dar … nu a creat homosexuali , ca ei au ales aceasta cale ….asta e problema lor si ar trebui sa accepte consecintele pt pacatul lor si nu sa scoata ochii altora ca nu sunt acceptati in societate. Nu suntem noi judecatorii lor? poate ma insel , dar intr-un loc scrie ca noi vom judeca ingerii ….daca e asa cum nu suntem judecatorii lor ? Oricum noi nu putem sa-i bagam in Iad sau Rai oricit de mult i-am judeca, este cine sa o faca . Crede cineva ca Harul poate accepta sa acopere ceva ce insusi Tatal Sfint condamna in Cuvintul Sau ? Cum va accepta El care este Sfint sa fie cununati si acceptati in mijlocul poporului Sau cei pe care odinioara i-a inecat in potop ( pe vremea lui Noe ) si i-a „binecuvintat” cu foc si pucioasa ( pe vremea lui Lot ) ?
      Pot acesti oameni sa se pocaiasca ? Pot …dar o fac ? Foarte putini …. voi privi pe cei care se pocaiesc de acest pacat ca pe un frate sau ca pe o sora …cit priveste pe cei care nu vor pocainta de pacatul lor ….. asa cum Ii priveste Sfintul lui Israel , asa ii voi privi si eu .
      Sunt cumva aspru in vorbire ? Nu pot sa fiu mai „dulce ” in problema aceasta ….asa cum nici El nu este mai „dulce” cind vorbeste de acest tip de oameni .

      1. Paul, mie nu mi se pare că sunt creștini prea mulți „care dau din coate nestiind ce sa faca cu o astfel de problema”. Cine a avut ceva de zis a zis. Pe șleau. Verde în față.
        Dar poate că ai tu exemple de astfel de fâstâciți, că mie nu-mi vine nici unul în minte acum.

      2. „Cine a avut ceva de zis a zis. Pe șleau. Verde în față”
        Ia uite aici un comentariu adus Dyo , care arata exact ceea ce am descris si eu mai sus :
        „Ma doare cind vad lideri pe care i-am considerat vrednici de respect, cum se fisticesc in fata unui microfon cind sint luati la rost pe tema aceasta……Alex Pop”
        Se pare ca nu sunt singurul care a intilnit crestini care „dau din coate la aceasta problema” 🙂 As fi foarte curios daca s-ar face un sondaj in biserici , cam citi enoriasi ( de toate denominatiunile ) ar avea curajul sa fie pt Dumnezeu in aceasta problema ….se poate face un astfel de sondaj ?

      3. În absența unor exemple concrete sau a unui sondaj concludent cred că afirmația ta este hazardată, fără suport. Poate are Alex exemple în acest sens, cine știe …

    2. Razvan, NU-ul din concluzile tale functioneaza (desi nu dupa voia lui Dumenzeu neaparat) perfect in situatii normale, dar ce ne facem in cele anormale: cand ni se impune prin lege, cand suntem intr.un caz de urgenta, involuntariat,etc?

      Putem diferentia in felul asta: stiind ca homosexualitatea este pacatoasa, daca cineva se da credincios si totusi traieste in acest pacat, nu am voie biblic sa am de-a face cu el–nici macar sa stau la masal. Dar, daca nu este credincios, regula se schimba (1 Cor 5:9-12). Totusi, regula se aplica si la alte pacate–fata de acele pacate (tot in 1 Cor 5:9-12), cat de mult respectam regula?!

      Concluzia: frati homoxesuali (ma refer la cei care zic ca e ok sa fii crestin gay, nu la cei care mai sunt ispititi de acest pacat si/sau se lupta cu acest pacat) in Domnul nu exista; homosexuali cetateni in tara, se pare ca da (din ce in ce mai multi, din pacate). Trebuie sa.i acceptam ca oameni (in cata masura nu stiu sigur), dar nu ca frati. Dar, din nou, acelasi principiu se aplica si la alte pacate. Sa nu fim carcotasi! 🙂

  6. Neabordînd teologic problema; neluînd în calcul legea bunul simț elementar (care la protagoniștii gay lipsește efectiv); neapelînd la legea firii (pe care și animalele o respectă); ci doar facînd o succintă și superficială analiză de fond a acestei mea culpă făcută de Chamber, e de ajuns să ne dăm seama că tipul trăiește o skizmă. O mică mostră: detașarea convingerilor lui teologice de abordarea practică a subiecților în cauză. Asta fără să mai punem la socoteală patetismul de doi bani (prin acel sine die I am sorry), sau argumentația la fel de skizo a nevestei lui (că decît la tîrfe, mai bine cu alții).
    Ceva profund nu e kosher la Chamber! 😦

  7. Dyo, dincolo de ironie , ce nu intelegem noi e ca ne-o meritam cu crestinismul nostru de trei lei cu tot! Mai sunteti pe metereze doar cativa,cei multi latra la luna in van !Si ca sa nu arunc doar cu vorbe am sa las ca argument marturia papei Adrian al VI -lea la adresa fenomenului Luther:
    Luther este o pedeapsa pentru pacatele Bisericii Romano-Catolice!

    Orice comentariu e de prisos.

  8. Când e vorba de propria piele (la propriu și la figurat) rațiunea cedează primatul instinctului. Fundamentalismul devine frate de sânge cu libertinismul amoral pentru că apără cu argumente complet opuse aceeași cauză: cea a conservării sinelui cu orice preț dar mai ales cu prețul Cain-ian al anihilării aproapelui

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s