Goliat, pixelul


Este paradoxală această renunțare a omului la transcendență tocmai acum, în condițiile translatării mijloacelor încrederii și puterii în exterior, în extensii și accesorii. Bătăliile purtate sunt cam aceleași, dușmanii par să fie cam de același calibru, doar tehnica de luptă se schimbă fără contenire, de la o zi la alta, epocă după epocă. Schimbarea majoră, totuși, ține de orientare.

Când Kazantzakis ne vorbea despre Dumnezeu, Cel ce trebuie salvat din om, din adâncul ființei sale, el tocmai conștientiza această translatare, acest schimb al orientării în vremea sa. Atotputernicul s-a întrupat în mândria omului care nu mai apelează transcendența, ci și-o făurește de unul singur.

Odinioară, omul se baza în primul rând pe sine, apoi pe calitatea armelor pe care le mânuia. Puterea și încrederea sa erau intim relaționate abilităților sale, naturale sau dobândite. Paradoxal, rodul aceastei imanențe era dependența de ceva sau cineva de dincolo. Totul pleacă din inimă, chiar și drumul spre cer. Poate că ilustrația Fericitului Augustin, cea cu golul lăuntric al ființei, pe care numai Dumnezeu îl poate umple, ne ajută să înțelegem această relație între interior și exterior. Sau poate un fapt emblematic, hm, cum ar fi, de pildă, exemplul lui David. Nu pleacă la luptă cu armura pe el. Încrezător în Dumnezeu, având la îndemână doar o praștie, îl biruie pe uriașul Goliat. Totul a plecat însă de la decizia de a nu-i da ascultare vrășmașului, așa cum nu au făcut-o, din păcate, ceilalți oșteni ai lui Israel împreună cu împăratul lor. Puterea și încrederea lui David nu erau în praștie, iar asta nu înseamnă nicidecum că el nu va fi fost un mânuitor desăvârșit al acestei arme. O anume ordine poate fi intuită, paradigmatic, în acest episod legendar al istoriei biblice.

Astăzi, deși încă ne sunt necesare înzestrări specifice unor anume tipuri de angajamente, depindem în primul rând de calitatea mijloacelor folosite, fie că sunt mașini, gadgeturi sau alte astfel de extensii. Astăzi, puterea și încrederea ne sunt în mod nemijlocit fundamentate pe cele din afară. Tocmai în aceste condiții transcendența nu mai are nimic a ne oferi, pentru că ne suntem nouă înșine suficienți în toate cele ale puterii și încrederii.

Ne mulțumim cu simularea percepției transcendenței, cu virtualul.

David al zilelor noastre stă în spatele unui monitor și butonează, în timp ce Goliat este peste tot și nicăieri, distribuit pe toți pereții. Bătălia e în toi, dar nu se știe cine va birui. Totul pleacă de la o decizie, cea de a da ascultare și de a reacționa cu simț de răspundere la absolut tot ce iese din tastatura vrășmașului. Astfel, nevoia de dincolo este astâmpărată de feed-ul zilei. Iar David nu are nevoie de altceva în luptă, decât de un device care să aibă toate update-urile realizate la zi și de o conexiune decentă de wi-fi. Ecranul din fața sa e fereastra către dincolo. Iar dincolo, în zilele noastre, e totuna cu aici.

Înăuntru sau în afară?

Eu zic că ar trebui să ne întoarcem la suprafață.

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s