discriminare humanum estE

… iar, în al doilea rând, se poate spune că nu există operă de artă care să nu fie discriminatorie față de ceva sau de cineva.

O reprezentare a unui peisaj este discriminatorie față de alte priveliști; o poveste iubire, relatată în scris sau prin intermediul unui film, discriminează toate celelalte povești de iubire ale lumii. Portretul unei persoane le discriminează pe toate cele nezugrăvite în acel tablou. O sonată pentru pian discriminează toate instrumentele de suflat, cum ar fi trompetele, dar mai ales tuba. Relatarea aventurilor unui erou este un act de discriminare față de toți ceilalți curajoși luptători sau aventurieri, față de toate aventurile lumii.

Dacă ni se spune că personajul principal al dramei este Ion, atunci este sigur că Vasile, Dyo și Beniamin sunt dați la o parte. Și chiar dacă nu știm numele lui, orice detaliu l-am afla despre el – de pildă, că are ochi albaștri sau că îi place Mahler – este discriminatoriu față de întreaga mulțime a particularităților nereprezentate în trăsăturile acelui personaj. Dacă e bărbat, e discriminată femeia. Dacă e „de etnie”, sunt discriminați cei din alte nații. Dacă e hetero, e discriminat cel cu altă orientare sexuală. Dacă e imobilizat într-un scaun cu rotile, sunt discriminați cei ce nu văd sau nu aud etc. Dacă e premilenist dispensaționalist, mulți dintre noi vom fi discriminați de povestea sa …

Ș.a.m.d.

Fiecare act creator discriminează. Aceasta este Gologota oricărui artist pe lume: să-și ducă crucea concretizării absolutului în obiecte individualizate până când pretenția universalei deschideri spre acel obiect, ce până atunci le cuprindea pe toate de-o seamă cu el, își dă ultima suflare. Dar partea dificilă abia acum urmează: va exista oare o înviere pentru o astfel de operă și o înălțare a ei deasupra tuturor pretențiilor de nedreptățire, la dreapta sonatei Kreutzer, a Scenei de iarnă bruegeliene, a Viridianei sau – asta e, ce să vă fac – a Cumințeniei lui Brâncuși? Artistul nu are un răspuns pentru această întrebare, căci asta nu mai depinde de el.

Deși am eu o presimțire – doar așa, fără să știu de unde – că învierea aceea nu va face deosebire între capodoperă și kitsch.

Căci atunci vom cunoaște pomii în primul rând după rădăcinile lor.