Nu dăm înapoi de la nimic: orice, numai să simțim că nu ni s-au luat hățurile din mână. Nici măcar nu contează încotro ne îndreptăm, biciul să fie în mâna noastră. Dii!
De aceea, de pildă, ne place să trăim într-un mediul propice consiprațiilor, reale sau imaginare, nu contează. Căci rostul de căpătâi al unei teorii a conspirației nu este să ne furnizeze o informație folositoare despre cine trage sforile din umbră și cu ce scop, nu, nu, nu, ci doar de a menține vie în spațiul public iluzia că lucrurile sunt sub control. Când conspirațiile vor înceta să existe, vom fi ai nimănui. Nu se poate să nu știi la mâna cui ești, din pricina cui ți-e atât de bine sau, dimpotrivă, cine este vinovat pentru suferința ta.
Suntem asemeni pasagerilor unei trăsuri gonind printre umbrele copacilor, sporovăim câte în lună și în stele despre vizitiu, despre slujba sa, despre cine l-a angajat … Nu se pune problema să verificăm dacă în adevăr cineva stă pe capră și mână caii, faptul că trăsura e în mișcare ne e suficient. Cât timp putem vorbi despre el, ca și cum ar fi acolo, putem spune că noi suntem în control.
E și asta o teorie, îngăduiți-mă! Totul e sub control …
dyo 