A fi sau a face?


Ah, pragmatismul acela evanghelic cel drept și făr` bob de risipă într-ale devenirii! Evanghelicul vrea să știe după fiecare predică, după fiecare cântare, după contactul  cu fiecare carte citită sau film vizionat, ce trebuie să facă. Aplicația practică. Învățătura. Cei „n” pași practici, biblici neapărat.

De aceea e arta evanghelică (mă rog, n-am găsit o expresie mai potrivită) așa cum e: ea trebuie să ne spună unde să batem primul cui, odată ajunși acasă. Nu contează dacă avem sau nu ce agăța în el. Atât timp cât i se spune omului ce să facă, cum să facă și i se dau și niște norme minime de realizat, e legitimă pretenția la receptivitate din partea sa. Altfel, e vai de cel prin care vine prilejul de a-i irosi vremea pe cărările devenirii sau ale reflecției nematerializate în acumulări măsurabile!

Astfel, devenirea însăși devine o lucrare, una tainică și paradoxală: e deja înfăptuită, dar încă se muncește de zor la ea. Mântuirea e prin credință, dar trăirea ei se face. Pe pași, după îndrumar, fără contenire.

E ciudată – nu-i așa? – această capitulare a autonomiei conștiinței evanghelice în fața unei tainice și totuși acute nevoi de know what/how în toate cele ale comunicării. Doar la prima vedere. Căci, deși ea vrea să i se spună în permanență ce să facă, ce este bine și ce nu sau cum e bine și cum nu, mintea evanghelică va duce lucrurile până la capăt tot de capul ei. Căci nu e vorba de a ști ce și cum trebuie făcut, ci de a trăi într-o lume lucrativă în care totul e cauzalitate, sudoare, activitate aducătoare de profit.

De fapt, în aceste zile devenirea este un lux pe care puțini și-l mai pot permite. Ea este confundată cel mai adesea cu progresul sau, mai grav, cu dobândirea de expertize. Se insistă în spațiul secular asupra corectitudinii politice, care nu e altceva decât un ifos anti-identitar, lucrativ și el: să nu mai fim ce suntem, nici să nu mai pretindem o devenire, ci mai degrabă să facem cât mai multe, nu contează atât de mult ce, numai să îți placă și să poată fi listat pe vreo bursă oarecare.

În spațiul lucrativ evanghelic lucrurile nu stau diferit, pentru că, în esență, și aici oamenii sunt ceea ce fac (sau nu). Abandonarea gândului devenirii se reflectă în cronicizarea absenței uceniciei (a nu se confunda cu educația formală oferită în diversele școli).

De aceea filmul sau cartea care nu predică, muzica instrumentală și artele plastice sunt atât de prost recepționate de către evanghelic. Pentru că nu are nimic vizibil de făcut în urma contactului cu ele, poate doar să asimileze prin reflecție ideile pe care acestea le transmit. Pentru că e obsedat de mesaj, dar nu mai știe să trăiască în preajma ideilor. Pentru că existența sa e omogenă, întinsă la poloboc, lipsită de verticalitățile pe care numai introspecția e capabilă să i le ofere căutătorului de cer.

Iată că Dumnezeu, cum zicea Noica odată, s-a oprit și El din a face lucruri. Nu mai face nimic, ci crește în inimile celor ce se opresc și știu că El este. Căci, dacă lumea este ceea ce se întâmplă, cum ne spune filozoful, atunci cel răscumpărat din ea este …

*

Ah, era să uit: aceia dintre voi care nu știu ce trebuie să facă după citirea acestei postări pot să dea o „Apreciere”, cu un simplu click pe butonul de mai jos.

Anunțuri

4 gânduri despre “A fi sau a face?

  1. Carla’s dreams – ,,…Sunt doar un om ce trece prin timp , gresind si-nvatand zi de zi …”

    Aici este secretul , in aceste cuvinte ! Nu e tot una sa spui ,,sunt un om” sau ,,sunt doar un om”

    p.s.

    Am vazut filmul Noe ! Prieteni de-ai mei spuneau ca nu e biblic , nu e cum s-ar fi asteptat , bla , bla … Eu atat de mult m-am bucurat , pur si simplu am trait framantarile sufletesti ale personajelor fara sa-mi pun intrebari … Bucuria lui Lameh cand a gasit o amarata de fraguta urmata de …. Sublim ! Sau framantarile interioare ale lui Noe …! Cu adevarat a fost un ales al lui Dumnezeu , regizorul scoate in evidenta atat de adanc aceasta trasatura sufleteasca incat am ramas perplex cand am auzit comentariile din jur ! Ce-ar fi vrut , sa-i dea Dumnezeu mura-n gura(ca tocmai pomenisem de fraguta , merem mai departe pe ,,fructe de padure” ! ), concis si clar , lui Moise ceea ce trebuie si cum trebuie sa faca ? Din fericire Dumnezeu nu lucreaza asa … In lucrarea lui Dumnezeu sufletele isi arata maretia , nu asculta ca niste entitati androide !

    Frumusetea e in framantare , in limita , in remuscari , in uratul care se transforma in frumos …

  2. A republicat asta pe Persona și a comentat:
    Un text amar, chiar daca oarecum jucaus, care loveste fara mila in pragmatismul – aceasta boala mortala a spatiului ‘cultural’ american, care a cuprins de prea multa vreme lumea evanghelica romaneasca. Un fenomen trist, care face virtualmente imposibila nu numai maturizarea teologica, ci si insasi spiritualitatea, in sensul pur al cuvintului, caci aceasta nu se poate naste decit din exces si risipa (vezi istoria din evanghelie cu femeia care a spart vasul de alabastru si a turnat mirul cel foarte scump pe picioarele lui Isus).

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s